Se afișează postările cu eticheta oale inox. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta oale inox. Afișați toate postările

joi, 24 august 2017

Cele mai sănătoase vase pentru gătit din top 10

Care sunt cele mai sănătoase vase pentru gătit şi de ce sunt atât de râvnite? Piaţa suferă de o suprasaturaţie de produse de bucătărie, în timp ce atenţia oamenilor pentru gătitul sănătos ocupă un loc secundar. Din fericire, tot mai mulţi producători au început să se orienteze către oale şi tigăi de calitate înaltă, unele chiar premiate internaţional.

Am făcut o selecţie a celor mai sănătoase vase pentru gătit, care să vă ajute în momentul în care vă decideţi să achiziţionaţi ceva util în bucătărie.

Produsele de bucătărie existente, în prezent, pe piaţă, au fost îmbunătăţite radical. Era teflonului antiaderent încă nu a apus. Dar acum, pe lângă teflon, vasele din oţel şi aluminiu sunt acoperite cu materiale premium precum piatră, marmură, ceramică. Raţionamentul din spatele acestei tehnici este prevenirea efectelor dăunătoare asupra alimentelor gătite. În plus, scopul acestor materiale este minimalizarea efectului de lipire a mâncărurilor de vase. Rămâne la latitudinea consumatorului de a face distincția între vasele toxice și cele sănătoase, înainte de a le cumpăra. În orice caz, vasele de gătit antiaderente oferă mai multe beneficii decât vasele tradiționale din generația anterioară. Nu numai că sunt protejate împotriva straturilor toxice, dar oferă şi o nouă ergonomie care vă face gătitul mai sănătos şi mai plăcut. Astfel de îmbunătățiri se regăsesc în mânerele rezistente la căldură, conducerea căldurii prin suprafețele de inducție și construcția mai solidă a materialelor pentru o durabilitate sporită.

Trebuie să ţineţi cont de un lucru: o tigaie poate arăta frumos şi inofensiv la exterior, dar ar putea fi toxică după ce ați început să gătiţi. Dacă nu sunteți siguri în privinţa vaselor de gătit, este recomandat să faceţi o selecție din lista recipientelor sănătoase şi de încredere de mai jos.

Tigaie antiaderenta Nava, seria Stone
1. Este una dintre cele mai sănătoase tigăi. Are un înveliş interior în cinci straturi, cu particule din piatră naturală care formează o suprafaţă dură, astfel încât substanţele chimice dăunătoare nu pot pătrunde în mâncare şi de acolo, mai departe, în organism. Mai mult, stratul de piatră antiaderent vă permite să nu utilizaţi deloc ulei. Este excelentă pentru alimentele care, în mod normal, se lipesc, precum ouă şi peşte. Vedeţi produsul aici.
 Tigaie antiaderenta Nava, diametru 30 cm, inductie, seria Stone

2. Set de oale din inox Fissler, seria Vienna
Baza vaselor reţine căldura, asigurând o distribuţie uniformă a acesteia. Suprafaţa vaselor este antiaderentă şi este fabricată dintr-un material premium: inox 18/10. Aliajul format din 18% crom şi 10% nichel este foarte rezistent la corodare (rugină), dacă produsul a fost bine îngrijit. Mai mult, stratul exterior al produsului se repară singur dacă acesta a fost deteriorat uşor. Este durabil în timp şi permite prepararea oricăror feluri de mâncare. Setul este compus din: cratiţă cu capac, trei oale cu capac şi o crăticioară fără capac. 
Marginile superioare ale vaselor au un design practic pentru a preveni scurgerile neplăcute. Vedeţi produsul aici.
 Promotie: Set de oale din inox Fissler, 9 piese, seria Vienna, inductie, capac

3. Set de oale cu interior din granit Klausberg, 7 piese
Acest set de gătit scoate la iveală chef-ul din voi. Are un design proiectat pentru a găti sănătos, începând de la materiale premium – precum granitul – până la aluminiu forjat. Setul este compus din două oale, o crăticioară şi o tigaie. Vedeţi produsul aici.

 Set de oale cu interior granit Klausberg, 7 piese, inductie, capac

4. Tigaie cu interior marmorat Karl Kruger, seria Barcelona
Tigaia este fabricată din aluminiu turnat cu înveliş de granit, ceea ce nu permite aluminiului să intre în contact cu alimentele. Este una dintre cele mai sănătoase tigăi, destinată folosirii pe termen lung şi proiectată pentru a fi utilizată cu uşurinţă. Mânerul este ergonomic, pentru a evita posibilele arsuri ale mâinilor în contact cu acesta. Vedeţi produsul aici.
 Tigaie cu interior marmorat Karl Kruger, diametru 24 cm, seria Barcelona, inductie
5. Oală cu interior ceramic Karl Kruger, seria Potsdam
Învelişul antiaderent din ceramică neagră Greblon promovează gătitul sănătos prin folosirea unei cantităţi mai mici de ulei. Mânerele ergonomice permit utilizarea în siguranţă a oalei. În plus, este uşor de curăţat deoarece oala este foarte solidă, iar stratul ceramic este rezistent la zgârieturi. Vedeţi produsul aici.
 Oala cu interior ceramic Karl Kruger, capacitate 3.5 litri, diametru 24 cm, seria Potsdam, inductie
6. Tigaie adâncă pentru paste cu interior antiaderent Fissler, seria Special Pasta
Tigaia este fabricată în Germania şi este printre cele de ultimă generaţie în ceea ce priveşte gătitul sănătos, fără grăsimi. Învelişul interior este antiaderent şi foarte rezistent la zgârieturi. Tigaia este ideală pentru prepararea pastelor dar şi a mâncărurilor asiatice, fără a fi necesare grăsimi suplimentare. Cu formă de wok, poate fi folosită şi la prepararea altor mâncăruri. Vedeţi produsul aici.
 Tigaie adanca pentru paste cu interior antiaderent Fissler, diametru 28 cm, seria Special Pasta
7. Set de oale sub presiune KING Hoff
Acest set combină două oale sub presiune (una cu capac de inox pentru presiune şi alta cu capac de sticlă) şi un steamer cu trepied pentru a găti sănătos la aburi. În aceste oale sub presiune puteţi găti foarte rapid, păstrând, în acelaşi timp, valorile nutritive şi mineralele din alimente. Designul ergonomic face ca acest set de oale să fie uşor de folosit. Piesele sunt fabricate din inox de foarte bună calitate, iar mânerele, ergonomice, nu se încălzesc niciodată în timpul gătitului. Vedeţi produsul aici.
 Set oale sub presiune KingHoff, inductie, capacitate 5 + 7 litri, capac, steamer
8. Cratiţă din fontă pură KingHoff
Cratiţa este ideală atunci când vreţi să gătiţi pentru întreaga familie. Vasul din fontă conferă durabilitate şi, în acelaşi timp, asigură o retenţie mare de căldură. Astfel, alimentele continuă să se prepare chiar şi după ce vasul a fost îndepărtat de la sursa de căldură.  Fabricat din fontă, vasul este sănătos pentru gătit, durabil şi avantajos pe termen lung. Aflaţi cum se curăţă şi cum se întreţin vasele de fontă din acest material. 
Vedeţi cratiţa din fontă aici.
 Cratita din fonta pura KingHoff, capacitate 2.4 litri, diametru 22 cm, capac fonta, manere fonta, inductie
9. Roaster cu interior teflonat Kinghoff 
Cu interior antiaderent teflonat, roasterul păstrează gustul preparatelor, precum şi aspectul acestora, după ce au fost gătite. Poate fi folosit în toate tipurile de cuptoare. O facilitate oferită de acest recipient este posibilitatea de adăugare a condimentelor fără să mai ridicăm capacul, capacul (fabricat din yena) fiind prevăzut cu picurător care face posibil acest lucru. Vedeţi produsul aici.
 Roaster cu interior teflonat KingHoff, capacitate 2.1 litri, capac yena cu picurator
10. Set de oale din inox Klausberg
Fabricate din oţel inoxidabil 18/10 lucios de foarte bună calitate, vasele din setul de oale de la Klausberg, cu interior gradat, au un design robust şi durabil. Baza lor este încapsulată, în nouă straturi care distribuie perfect căldura. Datorită acestui fapt, alimentele se prepară rapid, iar căldura este bine păstrată în interior. Marginile sunt curbate, pentru a preveni scurgerile neplăcute pe pereţii vaselor. Mânerele din inox sunt nituite şi nu se încălzesc. Capacele sunt fabricate tot din oţel inoxidabil şi au încorporat pe mâner un termometru prin care puteţi să monitorizaţi temperatura optimă pentru gătit.  Vedeţi produsul aici.
 Set de oale din inox Klausberg, 16 piese, inductie, capac, accesorii
Pentru reţete, informaţii utile şi promoţii, vă invităm să vă abonaţi la newsletterul nostru.
Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu multe informaţii şi ponturi utile în bucătărie. Un Like ar fi binevenit :)

luni, 17 iulie 2017

Gătitul la aburi: alimente, vase potrivite, timpi de preparare

 Oala cu aburi

Prepararea legumelor şi cărnurilor la aburi este o modalitate simplă şi rapidă de a găti, iar avantajele sunt nenumărate. Gătitul la aburi păstrează aromele şi proprietăţile nutritive, nu necesită grăsimi şi nici nu implică un efort prea mare. Alimentele gătite în acest fel sunt mai sănătoase, mai naturale şi mai  uşor de digerat. Putem lăsa alimentele să se prepare la aburi în timp ce pregătim alte reţete, iar la final să adăugăm doar puţin unt. Vom avea o masă categoric delicioasă.
Imaginaţi-vă doar atât: legume delicate, al dente, boabe moi, găluşte pufoase. Nu-i aşa că sună bine?

Alte beneficii ale gătitului la aburi:
1. Având în vedere că este o formă mai blândă de a găti, este ideal pentru alimente fragile precum peşte, brânză tofu sau legume (în special cele asiatice)

2. Spre deosebire de fierbere, gătitul la aburi nu presupune agitaţie. Alimentele nu sunt scufundate în lichid, ci se prepară în propriul suc, păstrându-şi aroma şi textura.

3. Gătitul la aburi păstrează valoarea nutritivă a alimentelor.
 Oala cu aburi

În general, gătitul la aburi se realizează în oale de fiert la aburi formate din mai multe piese: oala, 1 – 3 site şi capacul. Aceste oale au preţuri cuprinse între 92 şi câteva sute de lei, în funcţie de marcă şi dimensiune. Vi le recomandăm pe cele fabricate din inox cu baza în trei straturi, pentru o distribuţie bună a căldurii. În plus, odată ce faceţi o asemenea achiziţie, veţi putea folosi piesele şi separat. De exemplu, veţi putea utiliza oala fără sită, la prepararea unor mâncăruri care nu implică aburul. La un preţ bun puteţi accesa oferta de la KingHoff, iar cei mai pretenţioşi în arta gătitului şi care sunt pasionaţi să prepare reţete cât mai speciale pot opta pentru vasele de gătit de la Kassel.

Cum gătim la aburi?
Procedeul e simplu:
Umplem oala cu apă şi o lăsăm la fiert, pe aragaz. Deasupra oalei aşezăm sita, iar în sită turnăm alimentele pe care vrem să le gătim. Le acoperim cu un capac şi le lăsăm la foc până când sunt preparate.

Cum alegem cea mai bună oală cu aburi?
  • După numărul sitelor
Oalele de fiert la aburi pot avea una, două sau trei site. În aceste recipiente se aşează legumele şi orice alte alimente care urmează a fi preparate. Vă puteţi face treaba foarte bine cu o singură sită, însă dacă aveţi de gând să gătiţi mai multe feluri de mâncare în acelaşi timp, ar fi mai utile una sau chiar două site (în funcţie de câte feluri gătiţi). În acest fel, veţi economisi timp şi veţi depune un efort mai mic. Deci înainte de a cumpăra o astfel de oală, întrebaţi-vă câte feluri de mâncare gătiţi pe zi. De exemplu, într-una din site puteţi găti legumele, în alta peştele, iar în alta pastele.
  • După dimensiune
Capacitatea vaselor de gătit la aburi variază între 3 şi 8 litri. Desigur, veţi alege oala în funcţie de cantitatea de mâncare pe care o aveţi de gătit. Este important să vă cunoaşteţi obiceiurile gastronomice. Dacă, de exemplu, este mai important să gătiţi mai multe feluri de mâncare simultan, puteţi opta pentru o oala cu trei site, însă de dimensiuni mai reduse. Dacă nu preparaţi prea multe feluri în acelaşi timp însă vreţi să gătiţi cantităţi mai mari din acelaşi fel de mâncare (sau două feluri diferite), puteţi alege o oală cu una sau două site. Avantajele sunt acolo unde doriţi să fie.
Un vas cu adevărat încăpător este oala pentru suc din fructe sau legume de la KingHoff. Are o capacitate de opt litri şi se poate folosi atât pentru prepararea sucurilor naturale, cât şi pentru fiert la aburi. Vizualizati oalele pentru suc aici.
Oală pentru suc din fructe sau legume Karl Kruger, capacitate 8 litri
  • După material
Majoritatea oalelor de fiert la aburi sunt fabricate din inox. Foarte puţine sunt emailate, însă la interior sunt din oţel carbon care este un material foarte rezistent. În concluzie, ambele ar fi o alegere bună. Depinde însă de gusturile fiecăruia. Important este să alegeţi vasele încapsulate în mai multe straturi, pentru o distribuţie mai bună a căldurii şi pentru a găti mai rapid.

Cum gătim legumele la aburi?
Tăiaţi legumele în dimensiuni uniforme pentru a se prepara în acelaşi timp. Puteţi amesteca în acelaşi recipient mai multe feluri de legume, însă ţineţi cont de faptul că legume mai delicate precum boccoli se vor găti mai repede decât cele mai tari, cum ar fi morcovii. Drept pentru care adăugaţi mai întâi legumele care necesită un timp mai lung de preparare, iar după câteva minute, pe cele mai dense. O altă modalitate ar fi să tăiaţi legumele mai tari în bucăţi mai mici pentru a fi gata în acelaşi timp cu restul legumelor.

Cât timp lăsăm legumele să se prepare?
Vă întrebaţi cât timp să lăsaţi legumele la fiert? Ei bine, vă recomandăm să opriţi focul în timp ce legumele încă sunt puţin tari în interior şi să le mai lăsaţi câteva minute în oala încinsă. Între timp, se vor găti perfect fără a deveni prea moi.

Bineînţeles, pentru gătitul la aburi, puteţi achiziţiona doar sita în care fierb alimentele. Însă trebuie să aveţi grijă să se potrivească dimensiunii vasului peste care vreţi să o aşezaţi.

Timpii de gătit la aburi pentru diverse legume:
Spanac: 3 minute
Mazăre: 3 minute
Broccoli, conopidă, fasole verde: 5 – 7 minute
Morcovi, cartofi, napi: 8 – 20 minute
Varză Collards sau Kale: 10 minute

Am făcut o selecție a celor mai potrivite oale pentru fiert la aburi. Iată ce vă recomandăm: 


Oală inox pentru paste și fiert la aburi KingHoff, capacitate 7,5 litri, 4 piese, inducție, capac

Oală inox pentru fiert cu aburi KingHoff, capacitate 3.1 litri, 5 piese, inducție, capac
Sită inox pentru paste KingHoff, diametru 24 cm


Oală inox pentru fiert cu aburi KingHoff, capacitate 3.1 litri, 4 piese, inducție, capac


Oala emailata pentru fiert cu aburi Karl Kruger, diametru 20 cm, inductie, capac
Pentru rețete, informații utile din categoria "bucătărie şi gătit" şi promoţii, vă invităm să vă abonaţi la newsletterul nostru.
Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu multe informaţii, reţete şi ponturi utile în bucătărie. Un Like ar fi binevenit :)

V-ar mai putea interesa și articolele:
Rețetă de suc verde
Test de alimentație sănătoasă în 3 minute
Cum să mănânci sănătos și să te bucuri de mâncare
Storcătoarele prin presare la rece - Un nou mod de a trăi sănătos
Cum preparăm agrișele pentru a fi mai sănătoși
Rețetă de macrou la grătar cu agrișe
9 obiceiuri pentru o dietă sănătoasă