Se afișează postările cu eticheta tigaie grill. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta tigaie grill. Afișați toate postările

marți, 26 septembrie 2017

Cum gătim în tigăile de fontă

Credeți că nu mai există vase de gătit care să reziste timp de foarte mulți ani? Ei bine, există. Este vorba despre vasele de fontă. Fie că vorbim de tigăi, cratițe, roastere sau ceaune, vasele fabricate din acest material sunt, practic, indestructibile. Indiferent că suntem sau nu pasionați de gătit, că petrecem mai mult sau mai puțin timp în bucătărie, toți ne dorim vase care să ne țină, pe cât posibil, întreaga viață. Vasele de fontă, chiar dacă sunt vechi și ruginite, pot fi recondiționate. Iar cele de care aveți grijă vă sunt fidele pe viață. Există destule cazuri în care acestea au fost transmise peste generații, de la părinți și chiar de la bunici.

Cum ne pregătim de gătit
Înainte de a începe să gătiți într-o tigaie de fontă, este necesar să urmați niște pași. Acest lucru este valabil și în situațiile în care a trecut o vreme de când folosiți vasul de gătit, dar și atunci când acesta este deteriorat.

1. Spălați bine tigaia de fontă
Spălați tigaia cu apă și detergent, atât în interior, cât și în exterior. Dacă este ruginită, curățați-o bine cu ajutorul unui burete de sârmă, până ajungeți la stratul de bază. După ce ați terminat de curățat tigaia, spălați-o cu apă caldă, folosind o ustensilă nemetalică sau partea aspră a unui burete. 

2. Uscați tigaia, pentru a preveni ruginirea ei
După ce ați clătit tigaia, ștergeți-o cu un prosop. Apoi, așezați-o în cuptorul încins sau pe flacăra de la aragaz, pentru a o usca complet. Astfel, orice surplus de umezeală va fi evaporat. Este cel mai important pas pentru a preveni ruginirea.

3. Adăugați un strat subțire de ulei
Turnați o picătură de ulei în tigaie și folosiți un prosop de hârtie sau o cârpă de bucătărie pentru a-l întinde pe toată suprafața. Apoi, cu partea curată a prosopului, îndepărtați excesul de ulei. Suprafața vaselor de fontă este poroasă, iar uleiul are rolul de a umple acești pori și de a crea o suprafață netedă, anti-aderentă. Dacă lăsați prea mult ulei în tigaie, aceasta va deveni lipicioasă. Dacă vreți să vă păstrați tigaia anti-aderentă mai mult timp, este recomandat uleiul de in. Pentru o variantă mai puțin costisitoare, folosiți ulei de rapiță.

4. Introduceți tigaia în cuptor cu fața în jos, la cea mai mare temperatură.
Temperatura ridicată permite descompunerea uleiului și îmbinarea acestuia cu fonta. În cazul în care cuptorul nu este destul de fierbinte, uleiul nu se va descompune, iar tigaia va fi lipicioasă. Acest proces durează aproximativ o oră. Când timpul a expirat, opriți cuptorul și lăsați tigaia să se răcească, în interior.

Pentru menținerea tigăii de fontă, repetați acest proces cel puțin de două ori pe an. Dacă folosiți tigaia pentru prima dată, este indicat să faceți acest lucru  de două ori la rând. Dacă nu este prima dată când folosiți tigaia, săriți peste primii doi pași și începeți să ungeți direct vasul cu ulei.

Cum gătim în tigaia de fontă
1. Înainte de a adăuga orice în tigaie, încălziți-o
Dacă puneți ingrediente reci într-o tigaie de fontă rece, preparatele se vor lipi de vas. Vasele de fontă nu se încălzesc uniform precum cele anti-aderente sau din oțel inoxidabil, dar păstrează căldura foarte bine. Deci încălziți, în prealabil, tigaia de fontă timp de 5-10 minute. Puteți trece cu mâna pe deasupra ei, pentru a simți când este încălzită uniform.

2. Lăsați preparatele în tigaie, nu le întoarceți pe toate părțile
După ce tigaia a fost încălzită, adăugați untul sau uleiul, apoi bucata de carne sau orice doriți să gătiți. Dacă preparați carne, lăsați-o până când formează o crustă caramelizată. Abia după ce s-a format această crustă pe margini, puteți întoarce friptura. Dacă este lipită de tigaie, înseamnă că trebuie să mai stea la prăjit.  Abia după ce s-a prăjit bine, veți putea să o întoarceți.

Cum curățăm tigăile de fontă
Mulți au întâmpinat dificultăți când era vorba de curățarea unui vas de fontă, din cauza preparatelor care se lipeau de vas. De fapt, folosind o anumită tehnică, fonta poate fi foarte simplu de curățat. 

1. Spălați tigaia imediat ce ați terminat de gătit
Curățați tigaia cât timp încă mai este caldă. Dacă o lăsați să se răcească prea mult timp, mâncarea se va lipi de tigaie. Pe de altă parte, dacă este prea fierbinte și o spălați cu un jet de apă rece, șocul termic ar putea produce crăparea vasului.

2. Frecați tigaia cu sare și apă fierbinte
Pentru o curățare eficientă, frecați tigaia cu sare și apă fierbinte, folosind partea aspră a unui burete. Dacă această metodă nu se dovedește a fi eficientă, puteți folosi un detergent delicat de vase, fără a deteriora tigaia.

3. Uscați bine tigaia pe aragaz sau în cuptorul fierbinte.
După ce ați spălat tigaia de fontă cu sare și apă, clătiți-o și ștergeți-o cu un prosop de hârtie. Uscați tigaia în întregime pe aragaz sau în cuptor, pentru a îndepărta orice exces de umezeală și pentru a preveni ruginirea.

4. Adăugați un strat protector de ulei
Odată ce tigaia este complet uscată și caldă, ungeți-o pe toată suprafața interioară cu un strat protector de ulei. Încălziți tigaia în cuptorul fierbinte sau pe aragaz până începe să fumege. Uleiul trebuie să ajungă la punctul în care să fumege, pentru a nu deveni rânced.

Ce alimente putem prepara în tigaia de fontă?
Tigăile fontă sunt ideale pentru preparate care necesită temperaturi ridicate. Astfel de vase sunt recomandate pentru prepararea fripturilor care trebuie rumenite înainte de a fi frăgezite. În acest fel, friptura va căpăta o crustă frumoasă și o culoare maronie fără a se arde. Pentru a obține un preparat delicios, urmați pașii indicați mai sus. Încălziți tigaia înainte de a începe să gătiți, iar după ce ați rumenit carnea pe flacăra de la aragaz, introduceți-o în cuptor.

În tigaia de fontă mai puteți prepara niște delicioși cartofi prăjiți, deoarece capacitatea tigăii de a menține căldura este similară cu cea a unui wok.

Dacă sunteți fanii legumelor cu crustă aurie, renunțați la tigăile folosite până acum și alegeți fonta.
Tot în tigaia de fontă puteți găti ouă prăjite, însă fiți atenți la omletă întrucât s-ar putea lipici de tigaie, dacă aceasta nu este tratată necorespunzător, conform pașilor expuși anterior.

Ponturi de final
  • Pentru o crustă caramelizată, începeți să preparați mâncarea pe aragaz, apoi introduceți tigaia în cuptor. Crusta se poate forma foarte bine la căldura puternică de pe aragaz, în timp ce cuptorul răspândește, uniform, o căldură blândă.
  • Se spune că alimentele acide precum roșiile, lămâile, vinul și altele de acest fel nu pot fi preparate într-o tigaie de fontă. Complet fals! În realitate, și acestea pot fi gătite în cantități mici dacă aplicați, în prealabil, un strat subțire de ulei.
  • Dacă sunt fanii preparatelor la cuptor, alegeți o tigaie cu mâner detașabil sau fabricat dintr-un material care vă permite acest lucru. Vedeți mai jos câteva recomandări din topul celor mai calitative tigăi din fontă:
 Tigaie grill din fontă Fissler, diametru 24 cm, mâner inox, inducție, Seria Arcana

 Tigaie din fontă Karl Kruger, diametru 24 cm, seria Rustica, mâner lemn, inducție 

 Tigaie din fonta Karl Kruger, diametru 24 cm, seria Rustica, maner lemn, inductie

Tigaie din fontă emailată Karl Kruger, diametru 20 cm, seria Cuisine, mâner lemn, inducție 

Tigaie din fonta emailata Karl Kruger, diametru 20 cm, seria Cuisine, maner lemn, inductie

Tigaie din fontă pură KingHoff, diametru 24 cm, mâner lemn, inducție 

Tigaie din fonta pura KingHoff, diametru 24 cm, maner lemn, inductie
Pe același subiect, v-ar mai putea interesa și articolele:

 Abonaţi-vă la Newsletterul nostru și veţi primi, pe e-mail, un cod de reducere de 5% valabil la orice comandă, precum şi multe reţete, informaţii utile şi promoţii.
Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu informaţii şi ponturi utile în bucătărie. Un Like ar fi binevenit :)

marți, 19 septembrie 2017

Scurt ghid de alegere a tigăilor

Tigai

Alegerea unei tigăi bune atunci când vrei să faci o achiziție nouă pentru bucătăria ta nu este lucru ușor. Numărul brandurilor de pe piață pare a fi în creștere pe zi ce trece, la fel și numărul modelelor de tigăi. Pe de altă parte, materialele din care sunt fabricate variază de la oțel inoxidabil la fontă, ceramică și aluminiu. Confuzia cea mai mare apare în cazul tigăilor produse dintr-o combinație de materiale. Având în vedere toate aceste aspecte, cum puteți decide care este tigaia potrivită? Răspunsul constă în a deține suficiente informații despre aceste vase de gătit, astfel încât să fiți siguri că ați făcut alegerea corectă.
În cele ce urmează, vă oferim un scurt ghid al tigăilor de care să țineți cont când mergeți la cumpărături.

Faceți inventarul
Primul lucru pe care îl aveți de făcut înainte de a merge la shopping este inventarul tigăilor din dulap. Aflați ce anume trebuie înlocuit sau ce vă lipsește din bucătărie.

Ce stil de gătit aveți?
Felurile de mâncare pe care le gătiți mai frecvent vă dau indicii asupra materialelor de care aveți nevoie. De exemplu, dacă prăjiți, deseori, carne, aveți nevoie de tigăi fabricate doar din oțel inoxidabil, pentru a facilita rumenirea uniformă. Dacă sunteți amatorii sosurilor gătite lent sau a celor cremoase, evitați tigăile de cupru care pot conferi un gust amar preparatului.
În același mod, mâncărurile sotate se prepară cel mai bine în tigăile care transmit rapid căldura, precum cele fabricate din aluminiu, eventual acoperite cu un material anti-aderent. Pe de altă parte, sosul alb sau cel de roșii necesită tigăi care păstrează căldura un timp mai îndelungat. În acest caz, evitați tigăile din aluminiu, deoarece ingredientele vor reacționa cu metalul.
Pentru a înțelege mai clar despre ce este vorba, ne vom opri asupra tipurilor de tigăi și a materialelor din care acestea sunt fabricate.

Tigăile din oțel inoxidabil
Tigăile din inox sunt clasice, durabile, ușor de întreținut și nu reacționează cu preparatele. Sunt ideale atât pentru rumenirea fripturilor, cât și pentru sosurile de paste. Oferă o încălzire rapidă și uniformă. Sunt, adesea, compatibile cu plitele pe inducție. În funcție de materialul mânerului, pot fi folosite și în cuptor. Pot fi curățate în mașina de spălat vase.  Totuși, dacă alegeți o tigaie din inox neacoperit, ar fi indicat să aveți și una sau două acoperite cu un strat anti-aderent, și invers.
Aflați mai multe detalii despre avantajele folosirii vaselor din oțel inoxidabil din acest articol.

Tigaie wok Fissler, inox diametru 35 cm, capac sticlă, inducție, Kunming Wok
 

Tigaie din inox Fissler, diametru 24 cm, inducție, seria Catania

 
Tigăile anti-aderente
Suprafețele durabile acoperite cu materiale anti-aderente permite prepararea alimentelor delicate precum ouă și clătite. Deoarece necesită puțin ulei sau chiar deloc, astfel de tigăi sunt recomandate pentru prepararea mâncărurilor fără grăsimi sau cu conținut redus de grăsime. Astfel, veți elimina unele grăsimi din dietă. Tigăile anti-aderente sunt foarte ușor de curățat, o mare parte inclusiv la mașina de spălat vase. În funcție de materialul de bază din care sunt fabricate, pot fi folosite pe orice sursă de gătit, inclusiv plitele cu inducție. Acum, cele mai multe dintre aceste tigăi suportă ustensilele metalice, însă este bine să nu zgâriați materialul de suprafață.

Tigaie cu interior anti-aderent Fissler, diametru 28 cm, inducție, seria Alux Classic Plus

Tigaie adâncă (wok) cu interior anti-aderent Karl Kruger, diametru 28 cm 

Tigaie grill anti-aderentă Nava, diametru 28 cm, mâner pliabil

Tigaie grill antiaderenta Nava, diametru 28 cm, maner pliabil
Tigăile de fontă emailată
Sunt piese clasice și pline de culoare, excelente pentru a frige, a sota, a rumeni și a prăji. Sunt recomandate, de asemenea, pentru fierbere, gătit lent și prăjirea cărnurilor. Tigăile din fontă emailată se încălzesc încet și uniform și rețin bine căldura.  Învelișul durabil nu reacționează cu ingredientele acide. Deși sunt destul de grele și devin mai grele când sunt pline cu mâncare, aceste tigăi sunt rezistente la coroziune, o parte pot fi folosite și în cuptor (atenție la mâner!) și pot fi curățate în mașina de spălat vase. Cu toate acestea, este recomandat să citiți, în prealabil, instrucțiunile de folosire care însoțesc produsul.
Tigaie din fontă emailată Karl Kruger, diametru 20 cm, seria Cuisine, mâner lemn, inducție 
Tigaie din fonta emailata Karl Kruger, diametru 20 cm, seria Cuisine, maner lemn, inductie
Tigăile de fontă pură
Sunt o alternativă excelentă la suprafețele de gătit neaderente. Fonta este durabilă și poate fi preîncălzită la temperaturi care rumenesc carnea. De asemenea, rezistă la temperaturile din cuptor mult mai bine decât alte vase de gătit anti-aderente. Tigăile de fontă pură mențin mâncarea caldă pentru mai mult timp. Însă nu le putem introduce în mașina de spălat vase și necesită o îngrijire specială. Pentru a se menține, vasele de fontă necesită o îngrijire atentă. Trebuie frecate, periodic, cu ulei și ferite de umezeală, deoarece ar putea rugini. Aflați mai multe informații despre îngrijirea tigăilor de fontă din acest articol.

Tigaie din fontă Fissler, diametru 28 cm, mâner lemn, inducție, Seria Arcana 


Tigaie din fontă Karl Kruger, diametru 24 cm, seria Rustica, mâner lemn, inducție 

Tigaie grill din fontă pură KingHoff, diametru 26 cm, mâner lemn, inducție 

Tigaie grill din fonta pura KingHoff, diametru 26 cm, maner lemn, inductie


Tigăile cu interior marmorat
Tigăile cu interior marmorat permit încălzirea uniformă a preparatelor. Mai mult, nu este nevoie să folosiți ulei sau unt care ar adăuga grăsimi în mâncare. Pe de altă parte, aceste vase necesită mai multă îngrijire decât cele tradiționale deoarece se pot păta sau zgâria mai ușor. Cu toate că pot fi curățate în mașina de spălat vase, este recomandată spălarea lor manuală pentru a le proteja de zgârieturi. Totodată, evitați detergenții abrazivi care ar putea deteriora tigaia. Spălarea manuală imediată a tigăilor cu interior marmorat previne apariția petelor și decolorarea suprafeței marmorate. Folosiți, întotdeauna, un burete moale, cu o parte ușor abrazivă, niciodată un burete de sârmă.

Tigaie cu interior marmorat Karl Kruger, diametru 32 cm, seria Barcelona, inducție 


 Tigaie cu interior marmorat Kinghoff, diametru 28 x 28 cm, mâner rabatabil, inducție 

 Tigaie cu interior marmorat Kinghoff, diametru 28 x 28 cm, maner rabatabil, inductie
Tigăile din oțel carbon
Preferate în bucătăriile profesionale, tigăile din oțel carbon sunt extrem de durabile și eficiente, fiind concepute pentru gătitul de performanță. pot fi folosite pe orice sursă de gătit, inclusiv plitele cu inducție. Tigăile din oțel carbon pur nu pot fi curățate în mașina de spălat vase, fiind recomandat să le ștergeți cu prosoape de hârtie. La fel ca fonta pură, trebuie frecate cu ulei pentru a preveni ruginirea. Din acest motiv, vă recomandăm tigăile din oțel carbon emailat. Acestea sunt mai ușor de întreținut și nu ruginesc, indiferent de tratamentul aplicat. 

Tigăile de aluminiu
Distribuie bine căldura, sunt ușoare și au prețuri rezonabile. Aluminiul în stare pură predispune la decolorarea alimentelor și poate da un gust amar sosurilor. Din acest motiv, cele mai multe tigăi de aluminiu sunt acoperite cu alte materiale, prevenind, astfel, aceste efecte.

Tigaie adâncă din aluminiu Fissler, diametru 28 cm, inducție, seria Protect Alux Premium 

Tigaie adanca din aluminiu Fissler, diametru 28 cm, inductie, seria Protect Alux Premium 

Tigaie grill din aluminiu cu interior antiaderent Fissler, diametru 27 cm, seria Thermovision Plus 

Tigaie grill din aluminiu cu interior antiaderent Fissler, diametru 27 cm, seria Thermovision Plus
Pentru a face un rezumat a celor povestite până acum, vă vom indica ceea ce trebuie să rețineți înainte de a cumpăra o tigaie.

Componentele unei tigăi
Familiarizați-vă cu terminologia specifică, pentru a face alegerea cea mai bună, în funcție de stilul vostru de a găti.
Placarea este un proces care se referă la straturile metalice topite împreună pentru a crea vasul. În timp ce stratul interior și cel exterior al tigăii pot fi din oțel inoxidabil, stratul interior poate fi din aluminiu sau alt material bun conducător de căldură.

Prețul
Acesta poate varia în funcție de destinația tigăii și de materialele din care este fabricată. Dacă vreți să gătiți anumite mâncăruri care necesită folosirea doar a anumitor tipuri de tigăi, nu fiți economi. Acest lucru ar putea provoca eșecul unor preparate în care investiți timp și energie. Totuși, înainte de a pleca la cumpărături, calculați-vă bine bugetul.

Durabilitatea
Anumite tipuri de tigăi își vor menține aspectul pentru mai mult timp și vor fi mai rezistente. În acest sens, cel mai prețuit este oțelul inoxidabil.

Reactivitatea
Unele metale reacționează cu unele ingrediente. Să luăm, de exemplu, aluminiul, care reacționează cu roșiile și cu alte ingrediente acide. Așadar, alegeți doar tigăile acoperite cu materiale non-reactive și care nu permit infiltrarea metalului în mâncare.

Îngrijirea
Dacă nu vreți să aveți grija tigăilor până noaptea târziu, este bine să aveți în vedere și modul de întreținere a tigăilor. Fonta, de exemplu, necesită mai multă muncă, în timpul ce oțelul inoxidabil este mai ușor de întreținut. Cu toate acestea, este bine să aveți în dulap și o tigaie sau două de fontă pentru zilele în care veți dori să impresionați cu prepararea unui sos special sau a unei fripturi bine rumenite.

Ponturi de final
Înainte de a pleca la cumpărături sau de a achiziționa o tigaie online, puneți pe hârtie ceea ce aveți nevoie. Nu are rost să cumpărați mai mult decât aveți nevoie, însă nici prea puține piese nu vă ajută prea mult.

De obicei, un set are un preț mai convenabil decât o singură piesă. Totuși, nu cumpărați lucruri de care nu aveți nevoie. Dacă vreți o tigaie din fontă și una din inox, este puțin probabil să le găsiți în același set.

Cumpărați întotdeauna cel mai bun produs. Deși, de multe ori, probabil trebuie să vă încadrați într-un buget, prețul nu trebuie să fie criteriul principal de alegere.

V-ar mai putea interesa și articolele:

Vă invităm să vă abonaţi la Newsletterul nostru pentru promoții, rețete și ponturi utile în bucătărie. Totodată, veţi primi, pe e-mail, un cod de reducere de 5% valabil la orice comandă.

Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu informaţii utile şi rețete. Un Like ar fi binevenit :)

joi, 14 septembrie 2017

Rețetă de banane cu miere și rom la grătar

Această rețetă de banane la grătar este desertul perfect care poate fi preparat în aer liber. Cei care doresc să rămână în casă, pot folosi o tigaie grill. Pentru această rețetă, puteți folosi rom simplu, însă noi vă recomandăm Malibu, un rom tropical de Caraibe, cu extract de nucă de cocos. Acesta va da bananelor o savoare inegalabilă.

Rețetă pentru: 4 porții

Timp de preparare: 15 minute

INGREDIENTE:
  • 30 ml rom
  • 30 g miere
  • 5 g scorțișoară măcinată
  • 4 banane medii
  • Înghețată de vanilie
MOD DE PREPARARE:
Într-un castron mic, amestecați romul, mierea și scorțișoara. Tăiați bananele pe jumătate, în lungime, păstrând coaja.
Așezați bananele cu partea interioară pe grătar sau pe grill. Acoperiți și lăsați la gătit timp de 3 minute. Întoarceți-le și, cu o perie sau o spatulă de silicon, ungeți-le cu amestecul de miere. Acoperiți și mai lăsați-le 5-6 minute sau până când se frăgezesc.
Decojiți bananele.
Serviți imediat cu înghețată. 


Vă puteți satisface pofta de dulce preparând și alte deserturi. Iată ce vă recomandăm:

Pentru reţete, informaţii utile şi promoţii, vă invităm să vă abonaţi la newsletterul nostru.
Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu multe informaţii şi ponturi utile în bucătărie. Un Like ar fi binevenit :)

miercuri, 13 septembrie 2017

8 alimente-surpriză de preparat la grătar

Dacă am servi încă o fleică de carne de porc sau un cartof rumenit bine la grătar după o vară plină de grătare încinse, poate nu am mai fi atât de entuziasmați. Însă vremea e însorită, iar noi nu avem de gând să acoperim grătarul. Avem nevoie doar de idei noi de preparare. Frank Proto, bucătar profesionist și instructor la Institutul Educației Culinare, are câteva ponturi incredibile despre gătitul în aer liber. Din cele spuse de el, diversitatea alimentelor care pot fi gătite la grătar este surprinzătoare.

1. Banane
  • Alegeți doar banane care mai sunt puțin verzi la vârfuri. Dacă sunt prea moi, vor cădea printre stinghiile grătarului.
  • Lăsați-le întregi, însă îndepărtați coaja și frecați-le cu puțin unt înainte de a le așeza pe grătar.
  • Le puteți servi cu înghețată sau cu prăjiturele.
2. Conopidă
  • Tăiați conopida, păstrând miezul intact.
  • Frecați bucățile de conopidă cu ulei și condimente, după care așezați-le pe grătarul încins (ca și cum ați prepara o friptură).
  • Gătiți-le pe ambele părți, până capătă o crustă frumoasă. Acest lucru ajută la echilibrarea caramelizării dulci a legumei.
  • Acest preparat este ideal pentru vegetarieni, dar poate fi servit și alături de un burger.
3. Varză
  • Tăiați varza, păstrând miezul intact.
  • Adăugați ulei, sare și piper înainte de a o așeza pe grătar.
  • Nu tăiați varza prea gros. Interiorul trebuie să se înmoaie și să se încălzească.
  • La final, puteți adăuga un dressing de brânză albastră.

4. Varză Kale
  • Îndepărtați tulpina, dar păstrați frunzele întregi.
  • Stropiți cu ulei și presărați, pe frunze, condimentele preferate, înainte de a le așeza pe grătar.
  • Lăsați frunzele pe grătar până încep să se înmoaie.

5. Căpșuni
  • A prepara căpșuni este ca și cum ai găti pepene galben. Pentru o scurtă perioadă de timp, acestea trebuie să stea în cea mai fierbinte zonă a grătarului.
  • Tăiați căpșunile în două, apoi ungeți-le ușor cu unt, pe partea tăiată, pentru a obține un fruct caramelizat.
  • Gătiți-le rapid pe partea unsă cu unt.

6. Colăcei și covrigi
  • Așezați covrigeii pe cea mai rece suprafață a grătarului.
  • Puneți grătarul cu fața în jos și lăsați-l așa timp de 20 de minute.
  • Acoperiți colăceii cu cremă de brânză și serviți.

7. Brânză
  • Cele mai bune brânzeturi pentru grătar sunt brânza de capră și Manchego întrucât nu se vor scurge printre stinghiile grătarului.
  • Tăiați felii suficient de groase pentru a rămâne stabile pe grătar.
  • Ungeți-le cu ulei de măsline, apoi așezați-le pe grătarul fierbinte și lăsați-le până când sunt preparate așa cum vă plac.
  • Întoarceți-le pe ambele părți, astfel încât să prindă o crustă frumoasă. Acest lucru va contribui la crearea unei texturi moi pe întreaga suprafață.
8. Prăjiturele
  • Preparați aluatul și împachetați și împachetați-le în folie, în porții individuale, aplatizând aluatul.
  • Lăsați partea superioară a foliei ușor deschisă, pentru a da prăjiturelelor un gust afumat.
  • Așezați-le pe grătar la temperatură medie spre scăzută timp de 15 minute.
  • Savurați-le cu un pahar de lapte rece de migdale.
Dacă nu aveți posibilitatea de a încinge un grătar la iarbă verde sau, pur și simplu, vreți să rămâneți în casă, puteți încerca oricând și varianta preparării la o tigaie grill.

Pentru a găti aceste alimente, vă recomandăm următoarele tigăi grill:

Tigaie grill din aluminiu cu interior antiaderent Fissler, diametru 27 cm, seria Thermovision Plus 
Tigaie grill antiaderentă Nava, lungime 36 cm, inducție 
Tigaie grill din fontă Fissler, diametru 24 cm, mâner inox, inducție, Seria Arcana

Tigaie grill cu interior ceramic Karl Kruger, diametru 28 cm, seria Potsdam, inducție 
 Tigaie grill cu interior marmorat Karl Kruger, diametru 28 cm, seria Barcelona, inducție
 Tigaie grill cu interior marmorat Karl Kruger, diametru 28 cm, seria Barcelona, inductie
 
V-ar mai putea interesa și:

Pentru reţete, informaţii utile şi promoţii, vă invităm să vă abonaţi la newsletterul nostru.
Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu multe informaţii şi ponturi utile în bucătărie. Un Like ar fi binevenit :)

marți, 5 septembrie 2017

Produse de bucătărie din ceramică - Secrete pe care nu le cunoașteți


Cât de sigure sunt produsele de gătit din ceramică? Se păstrează antiaderente pentru mai mult timp? Iar dacă se zgârie, este posibil ca toxinele să pătrundă în alimente? 

Producătorii și comercianții de produse acoperite cu ceramică susțin că acestea sunt extrem de sigure, nu conțin în compoziția lor chimicale și sunt foarte rezistente.

Așa să fie?

În acest articol vă vom lămuri cu privire la aceste aspecte.

Ce este învelișul ceramic?
În câteva cuvinte, ceramica este un material întăritor. Când vorbim despre produse de bucătărie din ceramică, ne referim la un metal, de obicei aluminiu (pentru răspândirea rapidă a căldurii), care a fost îmbrăcat cu un strat de ceramică. Vasele de acest fel sunt fabricate, în general, din minerale anorganice (care nu conțin carbon), în principal silicon și oxigen. În compoziția lor intră materiale naturale și ecologice, iar ceea ce face diferența între produsele din ceramică și alte produse antiaderente este că nu conțin PFTE. Practic, au aceeași compoziție cu nisipul sau piatra.
De asemenea, timpul de preparare a mâncării este redus, ceea ce vă permite să economisiți energie. Mai mult,  produsele din ceramică emit cu 50% mai puțin dioxid de carbon decât cele bazate pe PFTE.

De ce produsele din cermică?
  • Mâncarea este preparată uniform.
  • Sunt rezistente și antiaderente.
  • Nu sunt toxice.
  • Sunt ușor de curățat.
  • Nu trebuie să folosiți mult ulei.
  • Gătiți mai sănătos.
  • Preparatele au un gust proaspăt și aromat deoarece mențin mai multă umezeală, minerale și vitamine.
Cu jumătatea din cantitatea de ulei pe care o folosiți de obicei, puteți prepara omlete pufoase și legume fragede, cu o crustă minunată.
Peștele gătit la o tigaie grill cu înveliș ceramic nu numai că necesită jumătate din cantitatea de ulei necesară, dar este fraged și gustos.

Care este durata de viață a produselor din ceramică?
Modele vechi erau acoperite cu un strat subțire, care se degrada cu ușurință în timp. De-a lungul anilor, au fost aduse mai multe îmbunătățiri în ceea ce privește calitatea. Producătorii utilizează acum mai multe straturi de ceramică, ceea ce face produsele mai durabile. În general, degradarea produselor acoperite cu ceramică intervine în timp, însă pot fi folosite în siguranță vreme de 3 – 5 ani, în condiții normale.

Putem prelungi durata de viață a produselor din ceramică?
Răspunsul este categoric DA. Însă pentru acest lucru trebuie să țineți cont de 
niște aspecte.

1. Evitați să cumpărați produse prea ieftine. Acestea au un strat mai subțire de ceramică și, prin urmare, nu sunt rezistente.
2. Alegeți doar producători de încredere.
3. Documentați-vă cu privire la produsul pe care doriți să îl achiziționați și citiți, cu atenție, eticheta, înainte de a face o alegere.
4. Respectați instrucțiunile de folosire și curățare a produsului.
5. Nu cumpărați produse ciobite sau crăpate.
6. Spălați produsele numai cu un detergent slab, în apă fierbinte, cu o cârpă sau un burete.
7. Gătiți numai la foc scăzut spre mediu. Acest lucru nu numai că păstrează valoarea nutrițională a alimentelor, dar, pe deasupra, prelungește durata de viață a produsului.
8. Evitați trecerile bruște de la cald la frig. În acest fel, veți evita sfărâmarea sau crăparea stratului de ceramică.
9. Spălați produsele de mână, chiar dacă producătorul susține că puteți folosi mașina de spălat vase.
10. Utilizați doar ustensile din plastic, lemn, silicon sau nailon. Ustensilele metalice pot crăpa sau zgâria suprafața ceramică, ceea ce va duce la deteriorarea stratului antiaderent și va reduce durata de viață a produsului.

Produsele din ceramică nu sunt destinate exclusiv gătitului. Seturile de cești și farfurii sunt estetice, rezistente și de calitate. În plus, este o bună modalitate de a vă întâmpina musafirii, fie ei prieteni sau rude, la o masă festivă, ori pur și simplu pentru a savura împreună un ceai aromat.

Cu siguranță nu vă puteți înlocui toată gama de produse din bucătărie peste noapte și nici nu trebuie să eliminați alte opțiuni. Însă este bine să luați în considerare diferiți factori ai stilului de viață precum gătitul fără ulei sau păstrarea vitaminelor din alimente. Măcar din când în când meritați o astfel de achiziție în bucătărie.


Suntem curioși să aflăm ce produse folosiți atunci când gătiți și ce branduri vi se par de încredere. Noi vă recomandăm Karl Kruger și KingHoff.

Oală cu interior ceramic Karl Kruger, capacitate 3.5 litri, diametru 24 cm, seria Potsdam, inducție
Tigaie grill cu interior ceramic Karl Kruger, diametru 28 cm, seria Potsdam, inducție
Tigaie adâncă cu interior ceramic Karl Kruger, diametru 24 cm, seria Potsdam, inducție 
Tigaie cu interior ceramic KingHoff, diametru 20 cm, inducție 
Tigaie cu interior ceramic KingHoff, diametru 24 cm, inducție, capac 
Tigaie cu interior ceramic KingHoff, diametru 24 cm, inducție, capac

 Tigaie cu interior ceramică pentru clătite KingHoff, diametru 28 cm
Tigaie cu interior ceramică pentru clătite KingHoff, diametru 28 cm

marți, 22 august 2017

Beneficiile vaselor de gătit din aluminiu

 Tigaie adanca din aluminiu Fissler, diametru 24 cm, inductie, seria Protect Alux PremiumVasele de gătit din aluminiu sunt folosite de ani buni. În ciuda unor voci izolate care s-au ridicat împotriva utilităţii lor plecând de la un fundament ştiinţific destul de precar, sunt unii care cunosc avantajele unor astfel de produse.

Din cauza reticenţei răspândite în rândul populaţiei, s-a optat pentru producerea vaselor de aluminiu acoperite cu un înveliş antiaderent, din teflon sau ceramică. Măsura a reprezentat, de fapt, o garanţie că nu ne vom îmbolnăvi din cauza aşa-ziselor emanaţii toxice. Cu toate astea, au fost unii care s-au ridicat şi împotriva materialelor antiaderente, fără să menţioneze că eventualele particule de gaz se degajă doar la temperaturi de peste 200 de grade Celsius. Gospodinele, în special, ştiu foarte bine că tigăile care nu lipesc mâncarea sunt o adevărată binecuvântare în bucătărie, dacă sunt îngrijte corespunzător. Aceste tigăi economisesc din timpul de gătit chiar şi atunci când nu eşti familiarizat cu ele.

Beneficiile vaselor de gătit din aluminiu
Aluminiul are o mulțime de caracteristici avantajoase care au făcut ca uneltele de bucătărie fabricate din acest material să fie preferate de mulți. Este rezistent la temperaturi înalte și este un bun conductor de căldură. Să gătiţi la foc timp îndelungat nu este o problemă pentru aluminiu. Vasele se încălzesc mai repede, astfel încât prepararea alimentelor se termină mai devreme. Sunt sigure în bucătărie deoarece acest material nu reacționează cu alimentele acide. În plus, nu trebuie să vă faceți griji că ar afecta aroma mâncărurilor gătite.

Eficienţa din punct de vedere al costurilor este o altă caracteristică excelentă a vaselor de gătit din aluminiu. În plus, ele sunt rezistente la coroziune și le puteţi folosi o viață. Oalele și tigăile produse din acest material sunt mult mai ieftine. Conductibilitatea termică a aluminiului este mai bună şi decât a oțelului inoxidabil. Vasele de aluminiu se încălzesc mai repede, ceea ce înseamnă că pregătirea produselor alimentare se va terminată mai rapid, cu o cantitate mai mică de energie.

Diferenţa dintre aluminiu turnat şi aluminiu forjat
Dacă v-aţi propus să achiziţionaţi un produs de bucătărie din aluminiu, trebuie să cunoaşteţi diferenţa dintre cele două tipuri de materiale din care pot fi fabricate (aluminiu forjat şi turnat), precum şi caracteristicile fiecăruia.

Aluminiul turnat este un conductor mai bun şi decât fonta, astfel că se va încălzi mai rapid și va fi mai receptiv la căldură, pe care o va reține pentru mai mult timp.
Este mai uşor decât alte materiale şi poate fi mânuit cu uşurinţă. Acest lucru v-ar putea ajuta când vreţi să gătiţi în camping sau dacă aveţi dificultăţi în a ridica obiecte mai grele, cum ar fi, de exemplu, cele fabricate din fontă.
Un avantaj ar avea şi producătorul, deoarece aluminiul este un material uşor de prelucrat, ceea ce îi permite confecţionarea anumitor forme, mai ales dacă acestea sunt complicate.

De cealaltă altă parte, vasele fabricate din aluminiu forjat sunt aproape indestructibile. Cu excepția cazului în care lăsaţi roşiile în tigaie timp de câteva ore, nu se pune problema reactivităţii. Nu trebuie să folosiţi zilnic astfel de produse şi nici să staţi ore întregi la cratiţă.
Aluminiul forjat este mai greu şi ceva mai scump decât cel turnat, dar superior din punct de vedere calitativ. Produse, de obicei, în 3 - 5 straturi, vasele din aluminiu forjat pot fi la fel de grele ca oțelul inoxidabil. De obicei, sunt acoperite cu un material antiaderent precum teflon sau ceramică, ceea ce rezolvă problema reactivităţii. Stratul antiaderent este cu atât mai important dacă aveţi de preparat produse de patiserie deoarece aciditatea poate duce la coagularea ouălor.
Când pronunţăm cuvântul „forjat”, ne gândim la produse extrem de dure precum scule de mână și componente hardware. Clești, ciocane, chei, unelte de grădină și instrumente chirurgicale sunt aproape întotdeauna fabricate prin forjare. Pistoanele, uneltele și axele roților de la automobile și aeronave de înaltă performanță sunt şi ele produse, adesea, din aluminiu forjat. Este materialul preferat al şoferilor de curse. Modelele sportive performante de la Porsche, Lamborghini și Audi sunt echipate cu roți din aluminiu forjat. Credem că sunt argumente suficiente în favoarea durabilităţii acestui material. Iar dacă, totuşi, încă mai ezitaţi, nu vă costă mare lucru să testaţi.

Pentru a vă putea decide mai uşor, vă propunem câteva modele de vase din aluminiu acoperite cu strat antiaderent.

Tigaie cu interior ceramic Karl Kruger, diametru 24 cm, seria Potsdam, inducţie
 Tigaie cu interior ceramic Karl Kruger, diametru 24 cm, seria Potsdam, inductie
Oală cu interior ceramic Karl Kruger, capacitate 2.1 litri, diametru 20 cm, seria Potsdam, inducţie
 Oala cu interior ceramic Karl Kruger, capacitate 2.1 litri, diametru 20 cm, seria Potsdam, inductie

Roaster cu interior teflonat KingHoff, capacitate 2.1 litri, capac yena cu picurător

 Roaster cu interior teflonat KingHoff, capacitate 2.1 litri, capac yena cu picurator
  Tigaie cu interior teflonat pentru ochiuri KingHoff, diametru 24 cm
   Tigaie cu interior teflonat pentru ochiuri KingHoff, diametru 24 cm
Tigaie cu interior ceramic KingHoff, diametru 20 cm, inducţie

 Tigaie cu interior ceramic KingHoff, diametru 20 cm, inductie
Tigaie grill antiaderentă Nava, diametru 28 cm, mâner pliabil

 Tigaie grill antiaderenta Nava, diametru 28 cm, maner pliabil


Truc de bucătar
Pentru a evita lipirea alimentelor, trebuie să încingeţi, în prealabil, tigaia, după care să turnaţi ulei rece. Acest lucru vă economiseşte din timpul pe care ar trebui să îl alocaţi pentru spălarea tigăii, dacă alimentele se vor lipi.

IMPORTANT!
Aveţi grijă să nu zgâriaţi suprafaţa antiaderentă a vaselor şi să evitaţi, astfel, contactul alimentelor cu aluminiul încălzit!

Pentru reţete, informaţii utile şi promoţii, vă invităm să vă abonaţi la newsletter.
Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu multe informaţii şi ponturi utile în bucătărie. Un Like ar fi binevenit :)

miercuri, 10 mai 2017

Pâine prăjită Popeye

"Spanacul este un ingredient strălucit pentru un mic dejun – este foarte bogat în vitamina K, de care avem nevoie pentru a ne păstra oasele puternice și sănătoase. Popeye știa ce face! “ 

Reţetă pentru două 2 porţii
Timp de preparare: 25 minute
Dificultate: redusă

Ingrediente:

  • 160 g roșii cherry
  • 4 felii subțiri de pâine integrală (câte 35 g fiecare)
  • 3 ouă mari 
  • 1 x 15 g felii de șuncă afumată 
  • 80 g spanac baby
  • 2 linguri de lapte semi-degresat
  • 1 lingură de brânză de vaci
  • ulei de măsline extra virgin
  • sos de chilli
Mod de preparare:
Preîncălziți grill-ul la temperatură înaltă (puteţi folosi, de asemenea, şi o tigaie grill, precum cele de la Nava). Așezați roșiile într-o tavă mare de copt, înţepaţi fiecare roșie cu vârful unui cuțit ascuțit și lăsaţi la grătar timp de 4 minute, apoi adăugați pâinea în tavă pentru a se prăji pe ambele părți. La fel de bine puteţi folosi un prăjitor de pâine sau un sandwich maker prevăzut cu plăci grill antiaderente. Acesta din urmă vă va fi util şi când veţi dori să preparaţi un sandwich sau chiar două, în acelaşi timp. Vă recomandăm modelul de la Nava pe care îl găsiţi aici.
Mai departe, spargeți un ou şi puneţi-l într-un blender, adăugați șunca, spanacul, un vârf de piper negru și laptele. Mixaţi până când compoziţia devine netedă. Scoateți tava și împărțiți amestecul verde de ouă pe cele patru bucăți de pâine prăjită, întinzându-l până la margini. Adăugaţi brânza de vaci, apoi lăsaţi din nou la grill timp de încă 4 minute sau până când începe să capete o nuanţă maro, pe margini.

Între timp, puneţi cele două ouă rămase într-o tigaie antiaderentă (foarte bune sunt cele de la Fissler), la foc mediu, acoperind tigaia cu un capac şi gătiți-le după preferințe. Serviţi fiecare felie de pâine cu câte un ou deasupra cu jumătate din cantitatea de roșii la grătar. La final, turnaţi doar câteva picături de ulei și un strop de sos de ardei iute. Zdrobiți roșiile, rupeți pâinea, înţepaţi gălbenușul de ou și începeţi să devoraţi.


Pentru feliat pâinea, o alegere bună ar fi tocătorul din bambus de la Esmeyer prevăzut cu loc pentru cuţit şi pentru adunarea firmiturilor. În plus, are inclus şi un cuţit de pâine.

Calorii: 356 (18%)
Grăsimi: 14,6 g (21%)
Grăsimi saturate: 4 g (20%)
Proteine: 23,6 g (52%)
Carbohidraţi: 31,8 g (12%)
Zaharuri: 6,4 g (7%)
Sare: 1,4 g (23%)
Fibre: 6,3 g

Reţetă preluată de la Jamie Oliver.

Orice aţi dori să ne comunicaţi, lăsaţi-ne un un comentariu, mai jos, iar noi vă vom răspunde. 

Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu multe informaţii şi ponturi utile în bucătărie. Un Like ar fi binevenit :)