duminică, 3 iunie 2018

Recomandări pentru gătitul în aer liber

Cea mai bună masă pregătită în aer liber începe cu echipamentul potrivit. Atunci când este bine preparată, o astfel de mâncare este mai gustoasă decât cea gătită în bucătărie. Deşi pare de modă veche, întreaga experienţă, de la prepararea mâncării la ultima înghiţitură, este cu adevărat specială. Pe de altă parte, gătitul în aer liber necesită mai mult timp, răbdare și ingeniozitate. Utilizaţi indicaţiile de mai jos, iar gătitul la foc de tabără va deveni mai distractiv şi mai puţin descurajant.

1. Înainte de a pleca de acasă, pregătiți un amestec de clătite și turnați-l într-o sticlă. Păstrați amestecul în lada frigorifică și scoateți-l la micul dejun. Ţineţi minte: durata de depozitare a ouălor sparte este de două zile.

2. Cea mai elementară formă de gătit în aer liber este utilizarea căldurii directe. Există două modalități de a realiza acest lucru. Prima - un truc de la bătrânii cercetași - este de a înfășura alimentele, individual, în folie de aluminiu și a le pune pe cărbunii fierbinți. Este nevoie de o verificare frecventă, dar este o metodă eficientă pentru alimentele care necesită căldură mare. Cea de-a doua metodă este de a plasa un grătar pe foc și de a găti mâncarea ca în curtea din spate. Căldura provenită de la această sursă este mai puțin directă, deci va dura, probabil, mai mult pentru a se găti.

3. Pentru prepararea unor supe, tocăniţe și paste, veți avea nevoie de anumite recipiente pe care le veţi vedea menționate în lista de consumabile. Pentru a găti astfel de mâncăruri, faceţi focul, lăsați-l să se stingă şi puneți oala sau tigaia pe cărbunii fierbinți. Secretul acestei tehnici este să gestionaţi cantitatea şi concentraţia de cărbuni fierbinţi, deoarece căldura poate dispărea destul de repede. Vestea bună este că, odată ce aţi făcut asta, gătitul în aer liber este la fel de ușor precum utilizarea unui aragaz.

4. Preparaţi, din brânză, o gustare incredibil de bună, la oala sau ceaunul din fontă, sau chiar în folie de aluminiu. Puneți în vas amestecul de brânză Brie sau camembert cu ulei de măsline și împrăștiați-l peste măslinele calamata marinate și peste paprika dulce. Puneţi vasul pe cărbuni, având grijă să mențineți căldura scăzută. Verificați în mod regulat, până când brânza se înmoaie și se încălzește. Serviţi ca antreu cu biscuiți sau pâine uscată.

5. V-aţi uitat infuzorul acasă? Nu este nicio problemă. Adăugaţi o lingură de cafea măcinată într-o ceașcă de apă și fierbeţi într-o cratiță până prinde o culoare întunecată. Înainte de a servi, turnaţi, în amestec, o picătură de apă rece. Zaţul se va scufunda și voi vă veţi putea savura proaspăta cafea de dimineaţă.

6. Atunci când gătiţi carnea sau legumele direct pe foc, aruncaţi puţină verdeaţă proaspătă direct peste cărbuni, pentru a îmbogăţi gustul mâncării.

7. Lăsaţi cocenii de porumb la înmuiat timp de 20 de minute înainte de a-i pune pe grătar. În acest fel, se vor prepara bine la interior şi nu vor plezni.

Alte recomandări:
  • Pentru fiecare masă, măsurați din timp ingredientele și împachetați-le în pungi ziplock. Etichetați fiecare pungă corespunzător cu conţinutul acesteia.
  • Pregătiți din timp supele, tocăniţele şi alte mâncăruri asemănătoare. Înghețați-le și păstrați-le în lada frigorifică. Pentru o masă rapidă, va trebui doar să le reîncălziți.
  • Nu uitați folia de aluminiu. Poate avea multe utilizări pentru o masă la iarbă verde.
  • Fiţi foarte atenţi cu canistrele de gaz. Țineți-le, întodeauna, în poziție verticală. Păstraţi-le afară, într-o zonă bine ventilată. Verificați scurgerile folosind săpun pe toate conexiunile. Opriți-le când nu sunt în uz.
  • Înghețați carnea înainte de a o pune în lada frigorifică. Păstraţi şi alte alimente reci pentru a rezista mai mult timp.
  • Acoperiți vasele ori de câte ori gătiți în aer liber. Alimentele se vor prepara mai repede și veți economisi combustibil. De asemenea, veţi ţine departe de mâncare mizeria și insectele.
  • Pentru a fi mai ușor de curățat și pentru a le proteja de fum și de deteriorarea provocată de foc, ungeţi exteriorul oalelor şi tigăilor cu săpun lichid, înainte de a le pune pe foc. 
  • Blocurile de gheaţă rezistă mai mult decât cuburile de gheaţă.

  • Pentru a evita vizitele nedorite ale animalelor sălbatice, păstrați alimentele depozitate sau suspendate deasupra nivelului solului.
  • Aplicați ulei pe grătar pentru a evita lipirea alimentelor.
  • Borcanele de suc congelat păstrează alimentele reci.
  • Utilizați alimente instant pentru mese rapide.
  • Utilizați echipament de gătit ignifug. Țineți mânerele departe de căldură mare și de flăcări.
  • Utilizați pungi ziplock pentru a stoca alimente precum supă, sosuri, etc. Îngheţaţi pungile și puneți-le la rece. Vă ajută să păstraţi alimentele reci.
  • Puneți o oală de apă fierbinte pe foc în timp ce mâncați, astfel încât să fie gata fiartă după ce terminaţi şi să puteţi curăța vasele.
  • Pentru a păstra săpunul curat în camping, puneţi-l într-o șosetă și atârnaţi-l de un copac.
  • Pita se împachetează şi se păstrează mai bine la camping decât pâinea obişnuită.
  • Luaţi-vă cu voi gustări care vă stimulează nivelul energetic, cum ar fi fructele uscate, pentru a le servi între mese.
  • Pentru a găti hamburgerii mai uniform, faceţi o gaură de dimensiunea unui deget în mijlocul acestora. În timp ce îi preparaţi, gaura va dispărea, dar centrul va fi gătit la fel ca marginile.
Vase de gătit de care aveţi nevoie
Nu contează atât de mult ceea ce gătiți, cât felul în care gătiți. Și nimic din obiectele voastre de bucătărie nu influențează mai mult felul în care preparaţi o masă decât vasele de gătit.

Ceaun din fontă pură
 Ceaun fonta puraEste cea mai versatilă piesă de gătit în aer liber pe care o deținem. Un ceaun din fontă deschide o nouă lume a opțiunilor de gătit: puteţi prepara tocănite, puteţi coace lasagna, puteţi fierbe înăbuşit puiul, puteţi găti nachos, pe scurt, tot ceea ce vă doriţi! Fonta conferă durabilitate şi, în acelaşi timp, asigură o retenţie mare de căldură, astfel alimentele vor continua să se prepare chiar şi după ce vasul a fost îndepărtat de la sursa de căldură. Ceaunul poate fi folosit atât cu suportul din dotare, cât şi fără acesta, atunci când doriţi să-l aşezaţi direct pe arzător. Capacul se poate monta cu ajutorul unor şuruburi care vor păstra aromele în interior. Picioarele lungi ale ceaunului vă permit să aşezaţi cărbunii în partea inferioară.
Pentru gătit afară, direct pe foc, vă recomandăm ceaunul din fontă pură de la KingHoff.

Tigaie din fontă
 Tigaie fonta
Dacă ceaunul din fontă este piesa noastră cea mai versatilă, tigaia din fontă oferă suficiente beneficii pentru a satisface gusturile oricărui amator de gătit în aer liber. Tigaia poate fi aşezată direct pe flacără sau pe un pat de cărbuni. Retenția de căldură a fontei ne permite să rumenim bine amestecuri pe bază de carne, să frigem fripturi și chiar să coacem pâine. 
Accesaţi aici oferta noastră de tigăi din fontă.

Accesorii pentru camping
Cel mai deștept lucru pe care îl puteţi face atunci când mergeţi la camping este să cumpăraţi ustensile speciale de bucătărie. Este mult mai ușor să ne păstrăm ustensilele dedicate într-un singur loc, decât să umblăm în toate direcţiile prin bucătărie și să încercăm să găsim obiecte multifuncționale chiar înainte de a ieși pe ușă. Astfel, reducem riscul de a ajunge la camping și de a ne da seama că ne lipseşte o piesă importantă.

Cleşte pentru bucătărie
 Cleste bucatarie inox kinghoff
Atunci când vă pregătiţi pentru camping, este indicat să luaţi cu voi o pereche de cleşti metalici pentru bucătărie. Aceştia pot fi folosiţi fie pentru alimente, fie pentru răscolirea cărbunilor, atunci când gătiţi în ceaunul de fontă.
Vă recomandăm cleştele din inox KingHoff, rezistent la temperaturi înalte şi la coroziuni.

Spatulă 
 Spatula
O altă piesă importantă de bucătărie este cea pe care o uităm, deseori, acasă. Încercați să întoarceţi clătitele cu o furculiță. Desigur, puteţi face acest lucru, dar nu va fi prea simplu.
Accesaţi aici oferta noastră de spatule.

 set masuratoriSet măsurători
Numărul de mese pe care le-am distrus pentru că am crezut că putem măsura din ochi cantităţile este mai mare decât am vrea să recunoaștem. 
Setul de măsurători KingHoff nu ocupă mult spațiu și ne ajută să gătim cu precizie.

Desfăcător de sticle
Nu riscaţi tragedia de a campa numai pentru a descoperi că nu aveți nicio modalitate de a vă deschide berea sau sticla de vin. Desfăcătorul electric KingHoff este proiectat astfel încât să fie potrivit pentru toate sticlele de vin tradiţionale.  Îndepărtează dopul  cu uşurinţă, prin simpla apăsare a butonului. Alimentarea de la baterie şi conexiunea fără fir permit folosirea aparatului în mod liber, fără a-l conecta la o sursă de alimentare constantă.
Accesaţi aici oferta noastră de desfăcătoare de sticle.

Desfăcător conserve
 desfacator conserve
Este singura piesă pe care, dacă o uitați, vă poate distruge complet ieşirea în aer liber. Nu riscaţi să vă transformați întreaga călătorie într-o sumbră tragedie comică.
Cei mai practici ar putea prefera desfăcătorul de conserve Fissler. Spre deosebire de ustensilele clasice pentru desfăcut conserve, acesta taie capacul pe marginea laterală, lăsând marginea netedă şi oferind posibilitatea de a refolosi capacul.
Accesaţi aici oferta noastră de desfăcătoare de conserve.

miercuri, 23 mai 2018

Coaste chinezeşti picante la grătar în roasterul din fontă KingHoff

Coastele chinezeşti de porc la grătar sunt foarte uşor de gătit și teribil de gustoase. În această reţetă vă arătăm cum să preparaţi aceste coaste cu ingrediente chinezeşti și terminând cu deliciosul sos Hoisin. Amestecul de condimente mai poate fi folosit la prepararea aripilor şi a cărnii de pui, în general. Coastele sunt dulci, afumate, lipicioase și atât de fragede încât se desprind de pe os cu mare uşurinţă. Dacă vă plac mâncărurile asiatice,veți fi încântaţi de aceste coaste de porc!

INGREDIENTE:
  • 1 bucată coaste
  • 1 căţel de usturoi înjumătățit
  • 8 g ghimbir
  • ½ ceapă
  • 2 cepe verzi
  • 120 ml sake 
  • 50 ml sos de soia
  • 5 g piper negru
  • 2 frunze de dafin
  • 1 morcov mic, înjumătățit

Pentru sosul chinezesc:
  • 15ml sos hoisin
  • 15 ml sos de stridii
  • 10 ml sos de soia
  • 5 g sos sriracha
  • 15 ml oțet alb
  • 80 ml miere

MOD DE PREPARARE:
Combinați primele 10 ingrediente în roasterul din fontă emailată KingHoff, împreună cu doi 1/3 litri de apă, acoperiți cu un capac și lăsați la fiert o oră și 30 de minute, la căldură medie spre mare. 
Când coastele sunt aproape gata, începeți să preparați sosul pentru grătar.
Combinați sosul de hoisin și următoarele 5 ingrediente într-un castron mic. Amestecați până se încorporează bine.
Scoateți coastele din roaster, așezați-le pe grătarul încins și ungeți-le cu sos. Mânuiți coastele cu atenție; fiind moi, se pot rupe.
Serviți cu orez cald/fidea sau cu o salată crocantă și răcoritoare.


Vă mai recomandăm reţetele:

Cele 13 secrete ale fripturii la grătar

Nimic nu poate fi mai delicios pentru carnivori decât o friptură bine preparată la grătar. Cine nu apreciază crusta crocantă, sărată şi bine rumenită a unei fripturi gutoase, suculente şi fragede? Din nefericire, nici cei mai pricepuţi bucătari nu reuşesc întodeauna să obţină un preparat aşa deosebit. În acest articol, vă propunem 13 secrete care vă vor garanta friptura perfectă la grătar.

Înainte de toate, să vedem care sunt cele trei criterii de alegere a cărnii perfecte.

1. Căutați carne cu grăsime. 
Cele mai bune fripturi au acel aspect uniform de marmură - nişte dungi albe de grăsime care trec prin interiorul cărnii. Este un semn că acea secţiune este fragedă și aromată.

2. Alegeţi calitatea.
Cumpărați carne de cea mai bună calitate din gama de prețuri în care vă puteţi încadra. Dacă găsiți și vă permiteți acest lucru este minunat! În caz contrar, vânaţi reducerile.

3. Mergeţi la măcelărie. 
Măcelarii vă pot oferi informaţii despre ceea ce aveţi nevoie. Eventual, dacă nu găsiți ceea ce căutați, aţi putea face cumpărăturile chiar de la măcelărie.

Recomandări pentru prepararea celei mai bune fripturi la grătar

1. Alegeţi carnea potrivită pentru grătar
Un filet mignon, o friptură T-Bone delicată, o bucată zdravănă de antricot ar putea fi cele mai bune alegeri. Nu treceţi cu vederea cărnuri mai dure şi mai consistente precum muşchi de viţel, diafragmă de vită şi piept de viţel. Acestea trebuie tăiate subţire de la un capăt la altul, înainte de a fi servite.

2. Curăţaţi şi ungeţi grătarul cu ulei 
Atunci când gătiţi o friptură la grătar sau orice altceva, un grătar curat este mai important decât timpul de preparare sau fricţionarea cu condimente. Acest lucru împiedică friptura să se lipească când o întoarceţi. Tot ce trebuie să faceți este să încălziți grătarul, să-l frecaţi bine cu o pensulă de grătar și să îl ungeţi ușor cu ulei vegetal. Acest lucru creează, în esență, o suprafață de gătit antiaderentă.

3. Păstrați carnea la frigider până o gătiţi
Acest lucru contravine multor teorii, dar nici un restaurant care se respectă nu lasă carnea la temperatura camerei, într-o bucătărie fierbinte.

4. Condimentaţi carnea
Friptura nu are nevoie de prea multe condimente pentru a fi gutoasă. Chiar înainte de a pune carnea pe grătar, fricţionaţi-o uşor, pe ambele părți, cu ulei de măsline și presărați  sare (kosher sau sare de mare) și piper proaspăt măcinat. Sarea contribuie la formarea unei cruste minunate. Dacă doriți ceva mai pretenţios, puteți adăuga mirodenii cum ar fi chili, boia de ardei sau praf de usturoi. Puteţi, de asemenea, să fricţionaţi carnea cu mixul de condimente, cu câteva ore înainte să o gătiţi.

5. Încingeţi grătarul!
Grătarul trebuie să aibă cel puțin 250 de grade Celsius sau să fie destul de fierbinte încât să nu puteți ține mâna deasupra lui mai mult de o secundă. Temperatura ridicată asigură perpelirea cărnii și formarea unei cruste crocante.

6. Amenajaţi un spaţiu în trei zone
Utilizați zona fierbinte pentru perpelirea cărnii, zona medie pentru gătit, iar în zona de siguranță duceţi fripturile, pentru a evita accidentele.

7. Amintiţi-vă mantra
Nu uitaţi de cele trei reguli pe care orice maestru în arta grătarului le are în minte, acestea răsunând mereu, asemeni unei mantre: „Păstrați-l fierbinte. Păstraţi-l curat. Păstraţi-l lubrifiat." (Ne referim, desigur, la grătar). Un grătar fierbinte, curat și bine uns cu ulei împiedică lipirea cărnii și îi oferă interesantele urme de grill.

8. Obțineți urme frumoase de grătar
Aşezaţi bucăţile de carne pe grătar, toate îndreptate ușor pe diagonală. După două, trei minute, rotiți la 90 de grade pentru a se aşeza pe grilajul grătarului. Pentru a obține cele mai bune urme, utilizați un grătar din fontă.

9. Nu înţepaţi, întoarceți
 Cleste pentru bucatarie KingHoff, inoxEvitaţi folosirea furculiței pentru a întoarce friptura.  Folosiți, în schimb, un clește pentru bucătărie cum ar fi cleştele din inox KingHoff. Oferta noastă de cleşti o puteţi accesa aici.
Utilizând furculiţa, nu veţi face decât să stoarceţi toată acea zeamă gustoasă din carne. Este un argument destul de solid? 

10. Întoarceți friptura o dată
Friptura se prepară atât de repede încât nu trebuie să o întoarceți decât o singură dată. De asemenea, dacă o răsuciţi prea des, este posibil să împiedicaţi formarea acelei cruste gustoase, bine rumenite (deși există unele controverse despre asta). Friptura este pregătită să fie întoarsă atunci când se desprinde cu ușurință de pe grătar, la fel ca și carnea gătită pe aragaz. 

11. Testaţi friptura cu degetul
Apăsaţi friptura cu degetul arătător. Dacă este moale și buretoasă, înseamnă că nu este preparată; dacă este ușor elastică, este pe jumătate preparată; dacă este elastică și fermă, înseamnă că este bine făcută. Fripturile mari continuă să se gătească şi după ce au fost luate de pe grătar.

12. Lăsaţi friptura să se odihnească
Lăsați mereu friptura să se odihnească pe o tavă sau în farfurie, timp de aproximativ cinci minute înainte de servire. Acest lucru permite sucurilor să se redistribuie, aşadar veţi avea o friptură mai suculentă. Dacă tăiaţi carnea mai devreme, sucurile se vor scurge, iar friptura va avea un gust uscat.

13. Adăugaţi ingrediente pentru mai multă aromă
Îmbogățiţi friptura stropind-o cu ulei de măsline extra virgin, o bucată de unt, untură de vită sau chiar cu sos de friptură. Mai puteţi adăuga verdeaţă proaspătă tocată amestecată cu unt sau ingrediente precum bourbon şi cafea.

După cum puteţi vedea, nu trebuie să fiţi oameni de ştiinţă pentru a găti o friptură gustoasă la grătar. Tot ceea ce aveţi de făcut este să fiţi atenţi şi să nu raţionalizaţi prea mult procesul. Gătiţi cu încredere!

Dacă plănuiţi un grătar pe cinste, vă recomandăm setul de ustensile pentru grătar Esmeyer. Acesta conţine toate ustensilele de care aveţi nevoie pentru prepararea grătarului şi un şorţ pe care îl puteţi folosi şi pentru depozitarea ustensilelor. Vizualizaţi setul aici.

Vă mai recomandăm:

joi, 17 mai 2018

Reţeta de baclava a bunicii

Vă mai amintiţi reţeta de baclava a buncii? V-ați gândit vreodată cum obținea acele milioane de straturi subţiri și nucile crocante până la perfecţiune? V-ați gândit vreodată cât timp ar dura să preparaţi reţeta? Mult timp. Este nevoie de mult timp. Dacă doriți să o mâncaţi în aceeași zi, pregătiţi-o în timp ce vă beți cafeaua de dimineață, altfel vă veți holba la straturile de unt, miere, zahăr și aluat și va trebui să dormiți mai puțin la noapte. Este o tortură! În timp ce ingredientele sunt destul de simple, procesul este delicat, iar un proces necesită timp să vă bucurați de ceea ce creați. Deci, savurați-vă cafeaua și treceţi la muncă!

Ingrediente

Pentru baclava
  • un pachet de foi de plăcintă
  • un pachet de unt
  • 3 linguri de scorţişoară măcinată
  • 3 linguri de cardamom măcinat
  • 500 g nuci măcinate (le puteţi pune şi combinate cu fistic şi alune)
  • 100 g zahăr
  • ulei de porumb (doar dacă nu vă ajunge untul)

Pentru sirop
  • 500 ml apă
  • 300 g zahăr
  • 2 linguri de esenţă de vanilie (sau 2 pachete de zahăr vanilinat)
  • 2 linguri de rom (sau o lingură de esenţă de rom)

Mod de preparare
Încercati, pe cât posibil, să vă alegeţi tava pe dimensiunea foilor de plăcintă. Dacă însă nu aveţi, nu-i problemă, tăiaţi în aşa fel foile încât să cuprindeţi tava pe care o aveţi. Important este să aveţi cantităţi egale de foi dedesubt şi deasupra compoziţiei.

Se mărunţeşte nuca şi se amestecă împreună cu scorţişoara măcinată, cardamomul măcinat şi 100 g de zahăr.

Se topeste untul, apoi se unge tava. Se pun apoi jumătate din foi, una câte una, ungând întotdeauna
fiecare foaie pusă. Se pune apoi amestecul de nucă, scorţişoară, cardamom şi zahăr şi se nivelează.
Deasupra amestecului se pune cealaltă jumătate din foile de plăcintă, una câte una, repetând procedeul. După ce aţi pus ultima foaie de plăcintă, o ungeţi şi pe ea bine cu unt (sau cu un pic de ulei de porumb, dacă nu v-a ajuns untul). Apoi, dacă este cazul, cu ajutorul unui cuţit, împreunaţi marginile foilor în aşa fel încât acestea să nu iasă din tavă.

Daţi tava la cuptorul preîncălzit şi o lăsaţi, la foc mediu, timp de 20-30 de minute, până când foile de deasupra sunt rumenite bine. Înainte de a scoate tava de la cuptor, pregătiţi siropul, care trebuie să fie încins atunci când scoateţi tava de la cuptor.

Scoateţi tava şi turnaţi tot siropul deasupra (ideal ar fi ca siropul să cuprindă în întregime baclavaua, până sus). Lăsaţi apoi tava deoparte, preţ de 2 - 3 ore, cât să se îmbibe bine baclavaua cu sirop.

13 sfaturi de gătit de la bunica

Într-o epocă a inovațiilor mereu în expansiune care împing tot mai departe granițele în domeniul produselor alimentare, informațiile fiabile sunt mai importante decât oricând. Mâncarea preparată de bunica este mai sănătoasă, mai gustoasă şi foloseşte doar strictul necesar de ingrediente. În acest articol, vă prezentăm cele mai bune sfaturi de gătit, luate direct din bucătăria bunicii. Familia vă va fi recunoscătoare!

A găti precum bunica se referă la o abordare intuitivă, gustoasă și delicioasă în prepararea mâncării - acel fel de mâncare care ne hrănește și ne încântă fără adaosuri inutile. Termenul circulă în lexicul culinar de mai bine de un deceniu.
"Dacă te gândești la bunici, acestea sunt unele dintre cele mai experimentate bucătărese din lume", a spus Samin Nosrat, scriitor şi bucătar american. Şi pe bună dreptate. Oricine și-a urmărit bunica în bucătărie, încercând să surprindă secretul din spatele adoratei prăjituri cu mere, înțelege magia lor.
Bunicile (şi, uneori, chiar bunicii) au fost cei care au sacrificat și au jumulit puii pentru supă. Au crescut ceapa, roșiile și usturoiul care s-au transformat în borcane de sos pregătite să treacă prin iarnă. Au rulat și au umplut sute de produse de patiserie sau găluște pentru mese festive. În acest fel, au câștigat înțelepciunea și abilitățile tradiționale care pot fi transmise mai departe, generației următoare.
Bunicile noastre găteau prin atingere, prin miros, prin gust, toate provenind de la o cunoaștere intuitivă, dezvoltată și rafinată de-a lungul generațiilor, prin încercări și erori moștenite.
Bucătarii începători și cei cu experiență ar trebui să ia în considerare momentele petrecute lângă aragaz drept oportunități de dezvoltare a instinctelor. "Mirosiţi pastele condimentate și gustați laptele de nucă de cocos înainte de a-l adăuga în mâncare", sfătuiește Patricia Tanumihardja, autorul cărții de bucate „The Asian Grandmothers Cookbook”, care a cules înțelepciune, povestiri și rețete de la zeci de femei.

1. Refolosiţi resturile
Economia, atât pentru a utiliza fiecare părticică a unui ingredient, cât și pentru a evita risipa, este una dintre principalele caracteristici ale bunicii. Înainte de a servi cina, faceţi o scanare mentală sau vizuală a ceea ce se află în frigider - atât ingrediente, cât și resturi - și gândiți-vă în ce scop aţi putea folosi un recipient de varză prăjită de Bruxelles sau nişte resturi de pui la cuptor.

2. Refolosiţi apa pentru gătit
Dacă meniul solicită, de exemplu, fasole verde și paste fierte, folosiţi un singur vas, în loc de două. Prin fierberea lor în același vas, pe rând, economisiți apă și timp. Și, precum o tigaie din fontă bine asezonată, fiecare strat adaugă o aromă subtilă celui care urmează.

3. Extindeţi comunitatea de... „bunici” :)
Dacă aveţi un bucătar priceput (sau, poate, mai mulţi) în familie de la care să învăţaţi secrete de bucătărie, ar trebui să vă consideraţi binecuvântați. Dar dacă propria bunică are mai multe șanse să ardă pâinea prăjită decât să pregătească o masă de familie de la zero, nu vă pierdeţi speranța. Găsiți un prieten care știe să coacă pâinea sau să ruleze pastele şi stabiliţi o întâlnire de gătit. Sau procuraţi-vă clasicele cărți de bucate.

4. Urmați mai întâi instrucțiunile; experimentaţi mai târziu
Prima dată când faceți o rețetă, urmați întotdeauna indicațiile exacte. Data viitoare, veți ști cum să aduceţi modificări pe gustul vostru.

5. Nu vă grăbiţi
Graba vă aduce doar o mare mizerie. Mai mult, veţi sări peste pașii sau ingredientele de care aveţi nevoie.

6. Preparaţi sosuri perfecte
Atunci când adăugați făină de porumb la sos, faceţi acest lucru puțin câte puțin. Niciodată nu știţi cât de gros va fi sosul până când nu va fierbe complet.


7. Înainte de toate, rumeniţi!
Atunci când prăjiţi o mâncare consistentă, rumeniţi, întotdeauna, carnea înainte de a o da la cuptor. Va fi mult mai gustoasă.

8. Nu plângeţi
După ce taiați ceapa, frecați-vă mâinile de robinetul de metal din bucătărie, pentru a scăpa de miros și  pentru a preveni lacrimile. Acesta ar putea fi un mit, dar merită să încercaţi. 

9. Când aveţi îndoieli, acoperiţi cu chipsuri de cartofi
Înainte de a termina de gătit o mâncare savuroasă, fărâmiţaţi deasupra ei chipsuri de cartofi și mai lăsaţi la gătit câteva minute. Partea superioară a mâncării va fi frumos rumenită, cu o textură atrăgătoare, sărată şi crocantă. 

10. Aruncaţi-vă frustrarea pe castraveți
Zdrobiţi castraveții înainte de a găti, pentru a elimina semințele, frăgeziţi carnea și lăsaţi-i să absoarbă aroma. Iată cum puteţi face acest lucru: Tăiați castraveții în lungime şi așezați-i pe tocător, cu faţa în jos. Așezați partea plată a unui cuțit de bucătar (mai puteţi folosi un satâr sau un făcăleţ) deasupra castraveților și loviți ferm, dar ușor, cu podul palmei, ca şi cum aţi zdrobi un cățel de usturoi. Când ați terminat, folosiți-i în rețete delicioase.

11. Adăugați niște acritură
Când preparaţi supă de linte, de carne sau de fasole, adăugaţi o picătură de oțet sau stoarceţi lămâie chiar înainte de a termina de gătit, pentru a potenţa aromele. Puţină acritură dă viaţă preparatelor.

12. Fiți pregătiți pentru oaspeții de ultim moment
Cine poate să uite vechea zicală a bunicii: „Dacă scăpaţi tacâmurile pe jos, veţi avea musafiri neașteptaţi”. O furculiță înseamnă un vizitator de sex feminin, iar un cuțit înseamnă un vizitator de sex masculin. De aceea, ar trebui să aveți, întotdeauna, ceva la îndemână pentru a servi oaspeții neașteptaţi. 

13. Curăţaţi frigiderul (şi ceea ce este în interior)
Pentru a păstra frigiderul imaculat, ștergeți întotdeauna capacele şi baza vaselor, a recipientelor pentru alimente și a canițelor de lapte (nu uitați de siropuri și condimente!), chiar înainte de a le pune înapoi în frigider. Acest mic pas vă va ajuta să păstrați suprafețele frigiderului strălucitoare.

În final, cel mai bun sfat transmis de orice bunică ar fi, probabil, acesta: Gătiți pentru oameni și ei vor ști că îi iubiţi. Îşi vor aminti de asta multă vreme după ce nu veţi mai fi. Atât de adevărat. Mulțumim, bunica!