joi, 18 mai 2017

Cum curăţăm tigăile de fontă

Tocmai v-aţi cumpărat o tigaie sau un ceaun de fontă care a ruginit prea repede? Aveţi în bucătărie o cratiţă de fontă pe care aţi aruncat-o într-un colţ al dulapului deoarece s-a deteriorat după prima utilizare? Sunteţi atât de dezamăgiţi de vasele din fontă încât v-aţi promis că nu veţi mai face niciodată astfel de achiziţii? 

Poate e bine să vă întrebaţi care sunt motivele care vă împiedică să vă bucuraţi de o mâncare atât de gustoasă cum este cea preparată la tuci sau în tigaia de fontă. Puţini ştiu că aceste vase sunt destul de pretenţioase şi necesită o îngrijire specială, încă de la prima folosire.

În cele ce urmează, vă expunem tot ceea ce aveţi nevoie să ştiţi pentru a vă proteja vasele din fontă. 

Materiale de care aveţi nevoie:
Burete sau perie rigidă
Cârpă curată, uscată sau prosoape de hârtie
Ulei vegetal
Sare Kosher (opțional)

Echipament
Cuptor (opţional)

Instrucţiuni
1. Curățați tigaia imediat după utilizare, în timp ce este încă fierbinte sau caldă. Vasul de fontă se poate curăţa cu apă şi detergent sau folosind o cârpă. În cazul în care o spălaţi, aşteptaţi mai întâi să se răcească. Evitați să lăsaţi tigaia în apă sau în chiuvetă, deoarece este posibil să ruginească.



2. Spălați tigaia în chiuvetă cu apă caldă folosind un burete sau o perie rigidă. Evitați utilizarea mașinii de spălat vase, a săpunului sau a vatei de oțel. 

3. Pentru a îndepărta alimentele lipite, curățați tigaia cu o pastă sau cu sare Kosher, sub jetul de apă. Reziduurile alimentare pot fi, de asemenea, îndepărtate prin fierberea apei în tigaie.


4. Ștergeți bine tigaia cu o cârpă uscată sau un prosop de hârtie sau lăsaţi-o la uscat pe aragaz, la foc mic.

5. Cu ajutorul unei spatule sau pensule de silicon, aplicați un strat ușor de ulei vegetal, unt sau untură, în interiorul vasului. V-ar ajuta mai mult o pensulă de silicon cu dozator pentru ulei, pentru a nu scăpa o cantitate prea mare de ulei în tavă, pe care va trebui, apoi, să îl aruncaţi. Nu este nevoie să vă aruncaţi la lucruri scumpe. Cel de la KingHoff este tocami potrivit şi îl puteţi comanda aici.
Puteţi unge, de asemenea, tigaia, şi în exterior. Îndepărtaţi excesul de grăsime.

6. Depozitați tigaia într-un loc uscat, într-un loc unde circulă mereu aerul.


Procedeul se numește „arderea tigăii” şi vă recomandăm să îl aplicaţi la prima utilizare a vasului de gătit, precum şi la anumite intervale de timp, pentru întreţinerea vasului de fontă un timp cât mai îndelungat. Vasele din fontă pot fi „arse” şi în cuptor, la 250 de grade Celsius, timp de 20 de minute, după ce le-aţi uns, în prealabil, cu ulei. Coada de lemn a tigăii sau cratiţei de fontă poate fi protejată învelind-o în cârpe ude şi apoi în folie de aluminiu, înainte de a o introduce în cuptor. Vasele se aşează cu faţa în jos, peste o tavă tapetată cu folie de aluminiu, pentru a permite grăsimii să se scurgă. Pentru a avea siguranţa că mâncarea gătită în tigaia de fontă nu va avea un gust metalic, putem prăji, după toate aceste operaţiuni, cozi de ceapă sau arpagic.

„Arderea vasului” din fontă este un procedeu necesar atât pentru rezistenţa pe care i-o conferă în timp, cât şi pentru menţinerea suprafeţei antiaderente a vasului. Este recomandat a fi repetat la o lună sau două, în primul an de utilizare.



Nu lăsaţi tigaia de fontă în apă deoarece ar putea rugini. Chiar şi în acest caz, nu aveţi motive să vă panicaţi. Puteţi scăpa de rugină folosind vata de oţel sau frecând tigaia cu jumătate de cartof şi o mână de praf de copt. De asemenea, aţi putea încerca folosirea buretelui de sârmă, leşia sau sarea îmbibată cu ulei. Apoi, repetaţi procedura de întreţinere pe care v-am expus-o mai înainte.

DE REŢINUT!
Nu puneţi niciodată sodă caustică în vasele din fontă deoarece le va deteriora iremediabil!

Beneficiile gătitului în tigaia de fontă:
  • Este nevoie de puţin ulei
  • Vasul nu conţine chimicale
  • Mâncarea este mai sănătoasă 
  • Adaugă fier mâncărurilor
Alimente pe care nu ar trebui să le preparaţi în vasele de fontă:

  • Sos de roşii
  • Friptură în vin 
  • Sosuri cu vin sau oţet
  • Deserturi (dacă nu aveţi mai mult de o tigaie de fontă)
  • Peşte, uşturoi, ceapă
Unde puteţi găsi vase din fontă
Pentru un gust special al mâncării, aţi putea încerca, măcar o dată în viaţă, gătitul în vase de fontă. Suntem convinşi că vor urca pe primul loc în topul preferinţelor voastre.
Tigăi de fontă, tuciuri, roastere şi cratiţe din fontă pură sau emailată puteţi găsi în oferta magazinului nostru - www.megaplus.ro

Voi cum curăţaţi vasele de fontă? Am fi încântaţi să ascultăm recomandările şi trucurile voastre în această privinţă.

Pentru reţete, informaţii utile şi promoţii, vă invităm să vă abonaţi la newsletterul nostru.

Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu multe informaţii şi ponturi utile în bucătărie. Un Like ar fi binevenit :)

Friptură cu sos de coriandru şi legume prăjite

Această rețetă poate fi o cină foarte sănătoasă. Aici tigaia din fontă are un dublu rol: coacerea fripturii și prăjirea legumelor. Nu sunteţi fani ai coriandrului? În acest caz, sosul poate fi servit cu pătrunjel.
Vă recomandăm să preparaţi această reţetă în tigaia de fontă pură de la KingHoff.

Ingrediente pentru 4 porții
  • 1 ceașcă de coriandru proaspăt
  • 1 roşie mică şi proaspătă de roșie tocată
  • 1 usturoi mare, rumenit fin la grătar 
  • 1 lingură de pastă de roșii
  • 2 linguriţe oțet de vin roșu
  • 1 linguriță boia de ardei 
  • 1 linguriță de chimen măcinat
  • ½ linguriţă zahăr brun
  • 5 linguri ulei extra-virgin
  • ½ kg varză de Bruxelles
  • 1 cartof dulce şi mare, decojit şi tăiat în cubuleţe
  • ¾ linguriță de sare
  • ½ linguriță piper măcinat
  • 300 grame friptură tăiată

Timp de preparare: 50 minute

Mod de preparare:
1. Preîncălziţi cuptorul la 232 grade Celsius.
2. Amestecaţi, într-un bol, coriandrul, roşia, usturoiul, pasta de roşii, oţetul, boia de ardei, chimenul, zahărul brun şi două linguri de ulei.
3. Încălziţi, într-o tigaie mare de fontă, două linguri de ulei, la foc mediu. Adăugaţi varza de Bruxelles, cartoful dulce şi câte ¼  de linguriţă de sare şi piper. Lăsaţi la foc şi amestecaţi des, timp de 9 - 12 minutes. Când s-a gătit, aşezaţi amestecul pe o farfurie.
4. Asezonaţi friptura cu cealaltă ½ de linguriţă rămasă şi ¼ de linguriţă de piper. Încălziţi, în tigaie, lingura de ulei rămasă. Adăugaţi friptura şi lăsaţi la foc până capătă o crustă, aproximativ 1 minut pe fiecare parte.
5. Adăugaţi în tigaie, în jurul fripturii, legumele. Acoperiţi friptura cu jumătate din cantitatea de sos păstrată. Daţi la cuptor şi lăsaţi până în momentul când carnea va avea consistenţa pe care o doriţi, recomandat între 8 şi 10 minute. Amestecaţi sosul rămas cu legumele şi serviţi-l împreună cu friptura.  

Pont:
După ce preparaţi sosul, lăsaţi-l la frigider timp de o zi.

Valori nutriţionale:
399 calorii
23 g grăsime (5 g grăsimi saturate)
6 g fibre
22 g carbohidraţi
78 rame proteine
78 mcg folat
61 mg colesterol
7 g zahăr
10,141 unităţi vitamin A
114 mg vitamin C
86 mg calciu
4 mg fier
559 mg sodiu
1,009 mg potasiu




marți, 16 mai 2017

Oala sub presiune Fissler – cea mai utilă inovaţie pentru bucătărie

Nu mai este un secret pentru nimeni că oalele sub presiune sunt una dintre cele mai inteligente invenţii ale vremurilor moderne. Poate cel mai mare avantaj atunci când gătim în acest tip de vas este economia de timp. Pe piaţă există câţiva producători de oale sub presiune, însă nu toţi se pot lăuda cu eticheta de brand.

Tot mai mulţi aud despre Fissler. Premiile şi inovaţiile aduse de acest brand în întreaga lume au zguduit, din temelii, lumea pasionaţilor de artă culinară.



Vasele de bucătărie Fissler au un design elegant, spre satisfacţia clienţilor din întreaga lume. De fapt, designul şi gradul lor de funcţionalitate sunt destinate să mulţumească şi cele mai exigente gusturi. 

Dacă, până acum, gătitul la presiune distrugea vitaminele şi mineralele din alimente, în prezent există modele care necesită o cantitate mai mică de apă şi cu care puteţi găti mult mai rapid, păstrând valorile nutriţionale ale alimentelor. Un astfel de model este Fissler VitaQuick

Cu un design modern, durabilă în timp şi uşor de depozitat, oala sub presiune Fissler VitaQuick nu emite sunetele create de „suratele” lor mai clasice, iar mirosurile nu sunt eliberate, deoarece valva de siguranţă este închisă ermetic, odată cu eliberarea oxigenului din interior. 
Dacă aveţi în bucătărie vase Fissler sau dacă plănuiţi să le achiziţionaţi, iată ce trebuie să ştiţi.

Garnitura 
Fiecare oală sub presiune este prevăzută cu o garnitură de cauciuc supusă, după cum este fiesc, unei uzuri naturale. De aceea, aceasta trebuie să fie înlocuită după aproximativ 400 de utilizări sau, cel târziu, după doi ani. Acestea sunt disponibile, în diferite mărimi, în magazinul nostru.

Curăţarea vasului
Când vrem să curăţăm oala sub presiune Fissler, se recomandă ca supapa principală de control, mânerul capacului și garnitura din cauciuc să fie curățate manual. Doar oala și capacul pot fi curăţate în mașina de spălat vase.

Ne indică cele mai bune setări
Spre deosebire de afișajele de gătit convenționale, oala Fissler indică momentul potrivit de reducere a căldurii şi ne anunţă când nivelul de gătire a fost atins. Oala sub presiune Fissler este atât de deşteaptă încât ne arată și când temperatura din vas este prea mare, indiferent de setarea pe care o selectăm. Dacă la oalele clasice sub presiune suntem confuzi în privinţa momentului în care trebuie să începem să măsurăm timpul de gătire, la oala Fissler ştim precis că acesta începe imediat ce este atinsă setarea pe care am selectat-o, adică atunci când inelul verde devine vizibil.

Reglează temperatura automat
Oala sub presiune Fissler reglează automat temperatura. Dacă aceasta depăşeşte 110 grade Celsius, afișajul devine roșu, iar supapa de gătit începe să elibereze aburul. 

Permite decongelarea alimentelor
Oala Fissler dispune de accesorii care vă permit să decongelaţi alimentele sau să gătiţi mai multe feluri de mâncare simultan, în timp ce capacul suplimentar vă permite să utilizaţi oala sub presiune ca o oală normală de gătit sau ca tigaie.

Mărimea oalei de care aveţi nevoie
Dacă vă întrebaţi care este mărimea oalei de care aveţi nevoie, Fissler vă recomandă:

1–2 persoane >2.5 litri
2–3 persoane >3.5 l / 4.5 litri
3–4 persoane >6.0 litri
4–5 persoane >8.0 litri
5+ persoane >10.0 litri

Caracteristici automate de siguranță
Denumirea de „oală sub presiune” ar putea să ne provoace temeri. La un moment dat, cu toţii ne-am întrebat dacă un astfel de vas, sub presiune, ar putea putea, literalmente, să explodeze. Evident, o astfel de oală funcționează cu presiune, dar nu mai este nevoie să ne îngrijorăm, deoarece vasele moderne de la Fissler au diverse caracteristici de siguranță care funcționează complet automat. De exemplu, presiunea poate apărea numai atunci când aragazul este bine închis. În plus, aceasta este limitată automat, iar recipientul poate fi deschis numai după ce presiunea a fost complet eliminată. Cel mai important lucru pe care trebuie să vi-l amintiți este să curățați vasul în mod regulat și să-l păstrați așa cum este indicat în broșura de instrucțiuni. 

Îndepărtarea petelor
Din cauza anumitor substanţe chimice sau a folosirii oalelor sub presiune fără a ţine cont de indicaţii, pot apărea, uneori, pete. În general, acestea sunt decolorări care rezultă din faptul că substanțele din apă sunt absorbite în pelicula pasivă a oțelului inoxidabil. Soluţiile de curăţare care conțin o cantitate mare de silicați și fosfați pot produce, de asemenea, astfel de decolorări asupra oțelului inoxidabil. Pe de altă parte, adăugarea de sare în apa care nu a ajuns încă la fierbere poate produce depozite de cristale de sare care se depun la baza vasului. Sarea reacționează apoi cu oțelul inoxidabil, formând acele depuneri sub formă de mici pete albe. De asemenea, dacă sunt plasate pe o sursă de căldură foarte fierbinte, vasele din oțel inoxidabil se pot decolora. Aceste decolorări pot fi îndepărtate cu ușurință cu ajutorul soluției de curățat de la Fissler, special conceput pentru oțelul inoxidabil. Cu ajutorul acestei loţiuni, puteţi îndepărta cu uşurinţă şi fără zgârieturi petele de grăsime şi de arsuri. Este indicat să o lăsaţi să acţioneze, după care, cu un material moale, curăţaţi oala, o clătiţi şi o ştergeţi cu o cârpă uscată.

Accesoriile oalelor sub presiune
Oalele sub presiune Fissler sunt însoţite de anumite accesorii pe care le puteţi achiziţiona din magazinul nostru online – www.megaplus.ro. De exemplu, vasul perforat cu trepied pentru oale sub presiune poate fi folosit atunci când vreţi să gătiţi alimentele separat sau în aceeaşi oală, precum şi pentru gătitul cu aburi în oala sub presiune. Foarte utile sunt şi capacele din sticlă termorezistentă sau din inox de cea mai bună calitate, de diferite mărimi, pe care le puteţi folosi atât la oalele sub presiune, precum şi la orice tip de oală de la Fissler, acestea fiind fabricate în Germania. Aveţi grijă să nu răciţi capacele din sticlă sub jetul de apă rece!

Ce vă recomandăm înainte de a folosi pentru prima dată vasele din oţel inoxidabil de la Fissler

Curăţaţi bine vasele în apă clocotită.

Evitați supraîncălzirea.
Nu încălziţi niciodată vasele goale sau cu ulei în ele, la foc mare, mai mult de cinci minute. Supraîncălzirea poate deteriora baza oalei, care va căpăta o culoare aurie, iar vasul îşi va pierde proprietăţile antiaderente. Dacă, totuşi, se întâmplă acest lucru, nu îndepărtaţi niciodată oala de sursa de căldură, altfel puteți risca să vă ardeți. Opriți căldura și lăsați vasul să se răcească.

Aveţi grijă la mânerele din oţel inoxidabil

Vasele de gătit cu mânere din oţel inoxidabil sunt potrivite pentru a le folosi pe aragaz şi în cuptor.

Protejaţi vasul
Nu tăiaţi alimentele în oala de gătit şi nu folosiţi ustensile ascuţite sau din metal pentru amestecarea mâncărurilor. Folosiţi, în schimb, doar accesorii fabricate din plastic sau lemn.

Pentru siguranţă 
Pentru a evita riscul arsurilor, atunci când gătiţi în baie de ulei, folosiţi întotdeauna o oală înaltă, pe care să o umpleţi cu ulei doar pe jumătate. Nu folosiţi capac şi nu o supraîncălziţi oala. Temperatura maximă pentru ulei este 200 de grade Celsius.

Gătitul cu sare
Nu adăugați sare în apa rece. În schimb, așteptați ca apa să fiarbă și apoi amestecați sarea în apă. În caz contrar, pot apărea concentrații foarte mari de sare în partea inferioară a vasului, ceea ce poate provoca petele de coroziune la baza oalei. Desigur, astfel de pete apărute pe oțelul inoxidabil nu afectează performanțele vasului, însă îi ştirbesc din frumuseţe. În plus, sunt dificil de îndepărtat.

V-ar mai putea interesa următoarele articole:
Cum să alegem vasele pentru gătit potrivite
Oala sub presiune, un mod rapid și sănătos de a găti
7 motive pentru care să alegem produsele din oţel inoxidabil
Produsele inovatoare Fissler – calitate germană pentru pasionații de gust

Dacă aveţi sugestii pentru noi, am aprecia să ne lăsaţi un comentariu, mai jos. 

Vă puteţi abona la Newsletter, pentru reţete, informaţii utile şi promoţii.


Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu multe informaţii şi ponturi utile în bucătărie. Un Like ar fi binevenit :)


miercuri, 10 mai 2017

Pâine prăjită Popeye

"Spanacul este un ingredient strălucit pentru un mic dejun – este foarte bogat în vitamina K, de care avem nevoie pentru a ne păstra oasele puternice și sănătoase. Popeye știa ce face! “ 

Reţetă pentru două 2 porţii
Timp de preparare: 25 minute
Dificultate: redusă

Ingrediente:

  • 160 g roșii cherry
  • 4 felii subțiri de pâine integrală (câte 35 g fiecare)
  • 3 ouă mari 
  • 1 x 15 g felii de șuncă afumată 
  • 80 g spanac baby
  • 2 linguri de lapte semi-degresat
  • 1 lingură de brânză de vaci
  • ulei de măsline extra virgin
  • sos de chilli
Mod de preparare:
Preîncălziți grill-ul la temperatură înaltă (puteţi folosi, de asemenea, şi o tigaie grill, precum cele de la Nava). Așezați roșiile într-o tavă mare de copt, înţepaţi fiecare roșie cu vârful unui cuțit ascuțit și lăsaţi la grătar timp de 4 minute, apoi adăugați pâinea în tavă pentru a se prăji pe ambele părți. La fel de bine puteţi folosi un prăjitor de pâine sau un sandwich maker prevăzut cu plăci grill antiaderente. Acesta din urmă vă va fi util şi când veţi dori să preparaţi un sandwich sau chiar două, în acelaşi timp. Vă recomandăm modelul de la Nava pe care îl găsiţi aici.
Mai departe, spargeți un ou şi puneţi-l într-un blender, adăugați șunca, spanacul, un vârf de piper negru și laptele. Mixaţi până când compoziţia devine netedă. Scoateți tava și împărțiți amestecul verde de ouă pe cele patru bucăți de pâine prăjită, întinzându-l până la margini. Adăugaţi brânza de vaci, apoi lăsaţi din nou la grill timp de încă 4 minute sau până când începe să capete o nuanţă maro, pe margini.

Între timp, puneţi cele două ouă rămase într-o tigaie antiaderentă (foarte bune sunt cele de la Fissler), la foc mediu, acoperind tigaia cu un capac şi gătiți-le după preferințe. Serviţi fiecare felie de pâine cu câte un ou deasupra cu jumătate din cantitatea de roșii la grătar. La final, turnaţi doar câteva picături de ulei și un strop de sos de ardei iute. Zdrobiți roșiile, rupeți pâinea, înţepaţi gălbenușul de ou și începeţi să devoraţi.


Pentru feliat pâinea, o alegere bună ar fi tocătorul din bambus de la Esmeyer prevăzut cu loc pentru cuţit şi pentru adunarea firmiturilor. În plus, are inclus şi un cuţit de pâine.

Calorii: 356 (18%)
Grăsimi: 14,6 g (21%)
Grăsimi saturate: 4 g (20%)
Proteine: 23,6 g (52%)
Carbohidraţi: 31,8 g (12%)
Zaharuri: 6,4 g (7%)
Sare: 1,4 g (23%)
Fibre: 6,3 g

Reţetă preluată de la Jamie Oliver.

Orice aţi dori să ne comunicaţi, lăsaţi-ne un un comentariu, mai jos, iar noi vă vom răspunde. 

Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu multe informaţii şi ponturi utile în bucătărie. Un Like ar fi binevenit :)


Cum să mănânci sănătos şi să te bucuri de mâncare

De-a lungul secolelor, omenirea a trecut prin foarte multe transformări. Una dintre schimbările majore este trecerea de la un mod de alimentaţie sănătos la unul bazat pe modernele preparate procesate. Nu întâmplător una dintre numeroasele diete promovate de nutriţioniştii de astăzi poartă numele de Dieta Paleo sau, altfel spus, Dieta Omului Cavernelor. În mod cert, oamenii de astăzi au o dietă cu mult diferită de cea a străbunilor noştri. Potrivit studiilor, cei care aleg hrana sănătoasă, pierd în greutate şi obeservă modificări benefice importante asupra stării lor de sănătate.

Mai sunt şi astăzi unii nutriţionişti care afirmă că, o dietă săracă în carbohidraţi este dăunătoare sănătăţii. În realitate, o dietă cu puţini carbohidraţi ajută la pierderea în greutate şi reduce riscul apariţiei anumitor afecţiuni, mai mult decât o dietă săracă în grăsimi. 

Beneficiile unei diete cu puţini carbohidraţi:
  • Contribuie la pierderea de grăsime mai mult decât o dietă săracă în grăsimi, unde numărul caloriilor este restricţionat.
  • Contribuie la scăderea nivelului de zahăr din sânge, lucru foarte benefic pentru diabetici.
  • Contribuie la scăderea presiunii sanguine, dacă aceasta este mărită.
  • Contribuie la scăderea trigliceridelor într-o proporţie mai mare decât reducerea nivelului de grăsimi. Se ştie că trigliceridele sunt un factor de risc pentru bolile cardiovasculare.
  • Contribuie la creşterea nivelului de „colesterol bun” într-o măsură mai importantă decât o dietă cu puţine grăsimi. Mai mult „colesterol bun” înseamnă un risc mai mic al bolilor cardiovasculare.
  • Este mai simplu de urmat decât dieta săracă în grăsimi, datorită faptului că nu este necesar să număraţi caloriile şi să vă înfometaţi. Puteţi evita, astfel, coşmarul unei diete, aşa cum o ştim cei mai mulţi dintre noi.

Efecte secundare care pot apărea în timpul dietei sărace în carbohidraţi:
  • Dureri de cap
  • Oboseală
  • Iritabilitate
  • Constipare
Acestea pot dura în jur de 3-4 zile. Este foarte important ca, în tot acest timp, să ne alimentăm cu suficiente grăsimi deoarece acestea vor deveni noua noastră susă de energie.
În al doilea rând, este bine să adăugăm mai multă sare în mâncare pentru a compensa pierderea de sodiu. La fel de bine am putea să bem o lingură de bulion dizolvat într-o cană de apă fierbinte, deoarece acesta conţine două grame de sodiu.

Alimente recomandate
Cei care nu luptă cu pierderea în greutate, nu au niciun motiv să refuze alimente precum cartofii simpli sau dulci. Însă cei supraponderali sau cu probleme de metabolism, trebuie să renunţe la toate alimentele bogate în carbohidraţi.
Pentru a vă hrăni sănătos, aveţi la dispoziţie o paletă foarte largă de opţiuni:

Carne de viţel, de miel, de porc sau de pui
Singura condiţie este să fie neprocesată, iar animalele să fie hrănite cu hrană naturală. Puteţi prepara reţete foarte sănătoase şi gustoase la tigaia grill. Astfel de tigăi, unele cu interior ceramic, altele din fontă sau cu particule din piatră naturală, puteţi achiziţiona aici.

Peşte
Este un aliment bogat în omega-3, acizi graşi şi alţi nutrienţi. Este recomandat să mâncaţi peşte (în special somon) în fiecare săptămână. Iar dacă aveţi şi musafiri în vizită, este bine să aveţi în casă un set de tacâmuri pentru peşte. Cele mai rezistente şi mai estetice sunt de la Esmeyer şi le puteţi cumpăra de aici.

Ouă
Sunt printre cele mai nutritive alimente, mai ales gălbenuşul. Şi ouăle conţin omega-3.

Legume
Mâncaţi legume în fiecare zi. Conţin fibre şi mulţi nutrienţi foarte importanţi pentru organism.

Fructe
Aveţi o mare varietate de fructe la dispoziţie. Sunt uşor de preparat, bogate în fibre şi vitamina C. Dacă doriţi să slăbiţi, ar fi bine, totuşi, să le consumaţi cu moderaţie, din cauza nivelului ridicat de zahăr pe care îl conţin.

Nuci şi seminţe
Bogate în nutrienţi, dar cu multe calorii. Se recomandă consumul cu moderaţie pentru cei care şi-au propus să scadă în greutate. Dacă nu avţi încă un spărgător de nuci sau nu sunteţi mulţumiţi de calitatea din inox de la KingHoff sunt durabile prin calitatea materialului şi sigure datorită mânerelor cu inserţii de silion. Vezi oferta aici.

Cartofi
Rădăcinoasele sunt sănătoase, dar cu mulţi carbohidraţi. Se recomandă consumul cu moderaţie pentru cei care şi-au propus să scadă în greutate. Dacă vă plac cartofii pai, o alegere inteligentă ar fi feliatorul pentru cartofi pai. Astfel, veţi tăia mai uşor cartofii şi, fiind din inox, veţi şti că îl veţi avea pentru foarte mult timp. În plus, se poate folosi pentru felierea oricăror feluri de legume. Vezi oferta aici.

Lactate grase: brânză, brânză topită, unt, iaurt 
Sunt bogate în grăsimi sănătoase şi calciu. 
Grăsimi şi ulei: ulei de măsline, unt, untură. Alegeţi grăsimile saturate pentru gătitul la tigaia încinsă. 

Pentru a vă fi mai uşor să gătiţi, încercaţi tigăile cu interior antiaderent din granit, extrem de solide şi durabile (click aici).

Ce să bem?

Cafea
Cafeaua este o băutură sănătoasă şi bogată în antioxidanţi, însă cei sensibili la cafeină ar trebui să o evite. Dacă vreţi să savuraţi în fiecare zi o cafea care îşi păstrează aroma, este recomandat să o râşniţi chiar înainte de a o prepara. 


La un preţ foarte accesibil, puteţi găsi modele elegante de râşniţe, cum sunt acestea.

Ceai
Ceaiul este sănătos, bogat în antioxidanţi şi are mai puţină cafeină.
Vă recomandăm să folosiţi un ceainic sau infuzor din inox, întrucât acestea sunt mai rezistente în timp şi au un aspect estetic. Puteţi alege un ceainic KingHoff sau, dacă preferaţi ceva mai de lux, puteţi opta pentru brandurile Kassel sau Klausberg.
Întreaga ofertă de ceainice o găsiţi aici.

Dacă un infuzor vă este la îndemână, puteţi alege dintr-o mulţime de modele şi culori de la Nava, Klausberg şi KingHoff, printr-un click aici.

Apă
Este bine să beţi apă de-a lungul întregii zile, mai ales dacă faceţi multe exerciţii la sală. Pentru o apă fără impurităţi, puteţi alege cana filtrantă pentru apă de la KingHoff, la un preţ excelent şi care vine împreună cu două accesorii pentru filtrarea apei. Vezi detalii aici.

Sucuri fără zahăr sau îndulcitori artificiali
Alegeţi sucurile naturale de fructe, laptele şi chiar berea. Există o singură regulă simplă: să nu beţi nimic cu multe calorii.
Pentru a prepara unor sucuri delicioase, există aparate care nu necesită conectare la priză şi, drept urmare, pot fi folosite chiar şi atunci când rămâneţi fără curent electric. Mai mult, fiind compuse din mai multe recipiente, le veţi putea folosi şi separat, la prepararea mâncării. Acestea sunt disponibile sub brandurile Karl Kruger şi KingHoff şi le puteţi vedea aici.
Consumaţi cu moderaţie:

Ciocolată neagră
Alegeţi ciocolată organică cu 70% cacao sau chiar mai mult. Aceasta este bogată în grăsimi sănătoase şi antioxidanţi.

Alcool
Alegeţi vinurile seci şi băuturi care nu conţin zahăr sau carbohidraţi.

Iar pentru a fi practici, puteţi să vă procuraţi un set complet de ustensile de bucătărie. Modelul de la KingHoff, de exemplu, conţine, pe lângă desfăcătorul de sticle, ustensile precum: curăţător de legume, spărgător de nuci, presă pentru usturoi, desfăcător de conserve şi un suport de lemn pe care să le fixaţi. Puteţi vedea oferta aici

Lăsaţi-ne un un comentariu, mai jos, iar noi vă vom răspunde. 


Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu multe informaţii şi ponturi utile în bucătărie. Un Like ar fi binevenit :)