marți, 20 februarie 2018

Cele mai bune seturi de oale pentru gătit

Seturile de oale sunt o alegere excelentă nu doar atunci când vă mutaţi în casă nouă sau când vă pregătiţi pentru o nuntă, ci şi când vreţi să înlocuiţi acele vase vechi care nu mai corespund cu dorințele voastre, cu unele noi mai moderne şi, de ce nu, mai utile. Ele sunt, de asemenea, o opțiune inteligentă pentru amenajarea bucătăriei din casa de vacanță. 

Doar pentru că este mai puţin costisitor să cumpăraţi un set de oale decât să achiziţionaţi piesele individual, nu înseamnă că este întotdeauna cea mai bună afacere. Poate nu folosiţi prea des toate piesele dintr-un anumit set. Poate nu aveţi nici suficient spațiu pentru a stoca toate piesele. Unele seturi au mai multe cratițe, altele mai multe tigăi. Unele seturi includ oale mari, în timp ce altele par a fi orientate către familii mai mici care au nevoie de vase de gătit mai mici.

Vestea bună este că pe piaţă există un număr mare de seturi de oale pentru gătit din care puteţi alege, astfel încât este posibil să găsiți un set care să conţină cu majoritatea pieselor de care veți avea nevoie. Este simplu să cumpărați oale suplimentare pentru a le adăuga setului și puteți descoperi că veţi găsi utilizări ale unor oale pe care le credeaţi, cândva, inutile.

Este important să rețineți că, atunci când magazinele afișează numărul de bucăți dintr-un set, acest număr include capacele și alte accesorii. Deci, un set de șase piese ar putea conţine trei vase, două capace și un steamer.

1. Cel mai bun set de oale, în ansamblu:  Fissler, 8 piese, seria Original Profi Collection, inductie, capac
Dacă nu vă doriți vase de gătit anti-aderente, acesta ar putea fi setul perfect. Stratul de aluminiu de la baza vaselor asigură o încălzire uniformă, iar suprafața din oțel inoxidabil nu se pătează şi nu  reacționează cu alimentele acide. Acesta este un set greu, atractiv și clasic, care se potrivește cu orice decor de bucătărie. Marginile superioare ale vaselor au un design practic pentru a preveni scurgerile neplăcute. 

Piesele pot fi curăţate în maşina de spălat vase, dar din moment ce capacele sunt metalice, nu puteți privi în interiorul oalelor fără a ridica capacul. Setul include o tigaie fără capac, trei oale cu capac de dimensiuni diferite şi o crăticioară fără capac.

Dacă acest set este prea mare, puteţi opta pentru unul mai mic, care conţine două oale cu capac şi o crăticioară fără capac, pentru sosuri. Vedeţi aici setul de oale din inox Fissler din 5 piese, seria Original Profi Collection.

 Set de oale din inox Fissler, 8 piese, seria Original Profi Collection, inductie, capac

2. Cel mai bun buget: Set de oale din inox KingHoff, 10 piese, inducţie, capac
Fie că sunteți în căutarea unui set de oale la un preţ mai mic pentru o bucătărie nouă sau pentru o casă de vacanță, fie aveţi nevoie de alte piese pentru a completa ceea ce aveți, acest set de zece piese se va potrivi perfect în bugetul de care dispuneţi. Mai mult, nu include piese suplimentare de care nu aveți nevoie.

Oalele sunt fabricate din oţel inoxidabil de calitate, au interiorul gradat, iar capacele sunt din sticlă termorezistentă, astfel încât nu trebuie să ridicaţi capacul pentru a vedea ceea ce gătiţi şi, prin urmare, fără a elibera căldură. Baza lor este încapsulată şi stratificată. Mânerele din inox sunt nituite şi nu se încălzesc. Capacele sunt prevăzute cu orificiu pentru eliberarea aburului în timpul preparării mâncărurilor. Marginile sunt curbate, pentru a preveni scurgerile neplăcute pe pereţii vaselor. 
Acest set poate fi folosit pe toate sursele de gătit, inclusiv plitele pe inducţie.

 Set de oale din inox KingHoff, 10 piese, inductie, capac

Accesaţi aici toată gama de seturi de oale KingHoff.

3. Cel mai bun set de oale anti-aderente: Set de oale Fissler, 7 piese, inducţie, mânere inox, seria Luno
Bucătăriile cu interior modern necesită, printre altele, oale de gătit închise la culoare. Toate piesele acestui set au un interior anti-aderent. Sunt perfecte pentru prepararea uşoară a alimentelor ce au tendinţa de a se lipi. Rolul stratului anti-aderent este de a asigura prepararea delicată, rapidă şi sănătoasă a oricăror ingrediente, fără ca acestea să se lipească. 

Baza vaselor se pretează pentru toate tipurile de plite, inclusiv cele pe inducţie şi sunt fabricate din aluminiu pentru o distribuire uniformă a căldurii şi pentru a economisi energie. 

Mânerele sunt foarte solide şi durabile, fiind fabricate din inox. Setul este format din trei oale cu capac de diferite dimensiuni şi o crăticioară fără capac. Chiar dacă oala de doi litri este mai mică decât celelalte piese din set, este destul de mare pentru prepararea unei supe sau a unui sos, în cazul în care aveţi invitaţi la masă. Vasele se pot curăţa la maşina de spălat vase şi pot fi folosite pe orice sursă de căldură, inclusiv în cuptor.

 Set de oale cu interior anti-aderent Fissler, 7 piese, inductie, manere inox, seria Luno

Vedeţi aici şi celelalte vase de gătit Fissler din seria Luno.

4. Cel mai durabil: Set de oale cu interior granit Klausberg, 7 piese, inducţie, capac
Vasele sunt fabricate din aluminiu forjat, ceea ce le face potrivite pentru a găti alimentele uniform. Datorită interiorului din granit, veţi putea folosi lingura fără a vă îngrijora că deterioraţi vasul.
Dacă trebuie să terminaţi de gătit un anumit preparat în cuptor, trebuie să ştiţi că vasele din set se pot folosi pe toate sursele de gătit.

Capacele din sticlă termorezistentă vă permit să urmăriţi progresul alimentelor gătite, iar mânerele sunt proiectate pentru o mai bună aderenţă, astfel încât să puteţi mânui piesele cu uşurinţă. În plus, designul inteligent vă permite folosirea unei ustensile de agăţare pentru a le îndepărta, în siguranţă, de sursa de căldură.

Setul include două oale, o crăticioară şi o tigaie.

 Set de oale cu interior granit Klausberg, 7 piese, inductie, capac

5. Cel mai potrivit pentru cantităţile mici: Set de oale din inox Fissler, 4 piese, seria Snack, inducţie
Vasele au o construcţie robustă, practică şi sunt uşor de curăţat datorită formelor rotunjite. 
Baza vaselor conferă o eficienţă optimă, reţinând şi asigurând o distribuţie uniformă a căldurii. Indiferent ce vase aţi avea în bucătărie, acest set, după cum îi spune şi numele (Snack), vine cu nişte piese de gătit suplimentare pe care le puteţi folosi oricând aveţi de preparat sau de încălzit cantităţi mici de mâncare.

Setul este format dintr-o crăticioară cu capac, o crăticioară fără capac şi o tigaie. Piesele sunt fabricate din oţel inoxidabil de cea mai bună calitate (18/10), iar capacele din sticlă termorezistentă. Se pot folosi pe toate tipurile de plite, inclusiv în cuptor şi pot fi curăţate în maşina de spălat vase. Ca toate vasele de gătit Fissler, şi acestea sunt fabricate în Germania.

  Set de oale din inox Fissler, 4 piese, seria Snack, inductie

6. Cel mai practic: Set de oale din inox Fissler, 8 piese, seria Solea, inducţie, capac
Setul oferă cel mai înalt nivel de calitate, de estetică, precum şi funcţionalităţi unice. Forma deosebită a mânerelor conferă siguranţă în timp ce manipulaţi vasele care nu se încălzesc în timpul utilizării. Designul unic şi inovator al capacelor vă ajută să scurgeţi lichidele în siguranţă, fără a mai fi nevoie să le înlăturaţi, bucătăria rămânând, astfel, mai curată şi mai ordonată. În concluzie, veţi economisi din timpul petrecut în bucătărie, de vreme ce nu va mai trebui să curăţaţi blatul de lucru. 

Marginile superioare ale vaselor au un design practic pentru a preveni scurgerile neplăcute. 
Forma lor conică vă permite să le depozitaţi într-un spaţiu restrâns.
Datorită interiorului gradat, veţi şti cu precizie cantitatea de lichid din interiorul vaselor.
Piesele sunt foarte practice şi uşor de curăţat datorită formei rotunjite de la bază. 
Setul este compus din trei oale şi o cratiţă cu capac.

 Set de oale din inox Fissler, 8 piese, seria Solea, inductie, capac

Accesaţi aici seturile de vase din seria Fissler Solea.

7. Cel mai modern: Set oale inox Kassel, 8 piese, capace, inducţie, seria Alice
Oalele din oţel inoxidabil sunt clasice şi potrivite în orice vremuri, inclusiv în bucătăriile moderne. Oalele de la Kassel, din inox contemporan de cea mai bună calitate (18/10), se remarcă prin marginile uşor curbate şi finisajul satinat. Acest set de oale este esenţial în orice bucătărie, dar străluceşte cu adevărat în spaţiile culinare moderne.

Setul conţine trei oale cu capac de sticlă şi o crăticioară, de asemenea, cu capac, ideală pentru a prepara sosuri, a fierbe înăbuşit sau a încălzi mâncarea.

  Set oale inox Kassel, 8 piese, capace, inductie, seria Alice

Accesaţi aici toată oferta de produse Kassel, seria Alice

8. Cel mai pretenţios:  Set de oale din inox Fissler, 10 piese, seria Paris, inducţie, capac
Dacă doriți un set de oale care vor rezista o viață și care arată bine în timp ce îl utilizați, aceasta este o alegere excelentă pentru colecția voastră de vase pentru gătit. Acesta include piese pe care le veți folosi cel mai adesea – trei oale cu capac, o tigaie fără capac potrivită pentru prăjeli, o cratiţă cu capac numai bună pentru tocăniţe și o crăticioară pentru prepararea sosurilor şi sotarea legumelor.

Oalele sunt fabricate din oţel inoxidabil atât la interior, cât şi la exterior, între acestea aflându-se un strat de aluminiu, ceea ce vă ajută să beneficiaţi de avantajele ambelor metale. Aceste vase de gătit oferă o încălzire rapidă, uniformă, având o suprafață non-reactivă care nu rugineşte, nu se pătează şi nu se deteriorează. Datorită formei rotunjite de la bază, vasele sunt uşor de curăţat. Marginile superioare au un design practic pentru a preveni scurgerile neplăcute de lichide.

Se pot folosi atât pe plitele cu inducţie, cât şi în cuptor, fără capac. Se pot curăţa la maşina de spălat vase şi sunt fabricate în Germania.

 Set de oale din inox Fissler, 10 piese, seria Paris, inductie, capac

Accesaţi toate produsele din categoria Fisslerseria Paris

Pentru oferta completă de seturi de oale, vă invităm să accesaţi acest link.

Pentru o documentare cât mai amplă în privinţa vaselor pentru gătit, vă recomandăm:

Pentru reţete, informaţii utile în bucătărie şi promoţii, abonaţi-vă la Newsletterul nostru. Totodată, veţi primi, pe e-mail, un cod de reducere de 5% valabil la orice comandă.
Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu informaţii şi ponturi utile în bucătărie. Un Like ar fi binevenit :)

joi, 15 februarie 2018

Reţetă asiatică de orez prăjit cu pui la tigaia Fissler Kunming Wok

Este o reţetă simplă, gata în doar 20 de minute şi cu siguranţă mai gustoasă ca la restaurant. Nu veţi mai fi tentaţi să serviţi orezul dintr-un recipient anemic şi alb după ce veţi încerca această reţetă acasă. Puiul este umed și suculent, iar pentru straturile de aromă vom folosi ceapă verde, usturoi, ulei de susan și sos de soia. Ce să mai vorbim de ouăle bătute? Un adevărat deliciu! Este o cină atât de ușoară și de sănătoasă pentru serile de weekend. În plus, o puteți prepara în cel mai scurt timp.

Timp de preparare: 35 minute
Porţii: 2

INGREDIENTE:
  • 380 g orez alb
  • 45 ml ulei de măsline
  • 300 - 350 g piept  de pui dezosat, fără piele, tăiat bucăţele
  • 2.5 g ghimbir măcinat
  • 1 g sare
  • 1 g piper măcinat
  • ½ ceapă dulce
  • 2 căţei de usturoi
  • 200 g mazăre congelată și amestec de morcovi tăiați (nu se dezgheaţă și nu se utilizează direct de la congelator)
  • 2 ouă 
  • 30 ml sos de soia
  • 5 ml sos sriracha
  • 30 g ceapă verde

MOD DE PREPARARE:
1. Încălziți tigaia Fissler Kunming Wok la foc mediu. Adăugați 15 ml ulei de măsline.

2. Tăiaţi puiul bucăți. Presăraţi ghimbir, sare și piper. Adăugați puiul în tigaie și gătiți, amestecând des, timp de aproximativ şapte minute, până când se rumeneşte și se pătrunde. Puneţi puiul pe o farfurie și lăsați-l deoparte.

3. Adăugați, în tigaie, 15 ml ulei de măsline, ceapa tocată cubulețe, usturoiul, mazărea și morcovii. Lăsaţi pe foc aproximativ şapte minute, până când ceapa devine translucidă și legumele se încălzesc. Puneţi legumele pe farfurie, alături de pui și lăsați-le deoparte.

4. Adăugaţi, în tigaie, uleiul de măsline rămas, la foc mediu. Adăugaţi orezul și amestecaţi bine timp de cinci minute până când se încălzeşte la interior. Împingeți orezul la marginea tigăii.

5. Spargeţi ouăle în partea goală a tigăii wok și stropiţi cu 15 ml de sos de soia. Amestecaţi ouăle până când sunt gata.

6. Amestecaţi ouăle cu mixul de orez, puneţi din nou, în tigaie, puiul și legumele şi acoperiţi cu sosul de soia rămas și cu sosul sriracha. Agitați bine şi gătiți timp de încă cinci minute.

7. Îndepărtați vasul de pe foc și presărați ceapă verde înainte de servire.

Tigaie wok Fissler, inox diametru 35 cm, capac sticlă, inducţie, Kunming Wok

 Tigaie wok Fissler, inox diametru 35 cm, capac sticla, inductie, Kunming Wok


Vă invităm să vedeţi şi o altă variantă de orez prăjit cu pui accesând acest link.

Vă mai recomandăm: 

Pentru reţete, informaţii utile în bucătărie şi promoţii, abonaţi-vă la Newsletterul nostru. Totodată, veţi primi, pe e-mail, un cod de reducere de 5% valabil la orice comandă.
Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu informaţii şi ponturi utile în bucătărie. Un Like ar fi binevenit :)

Orez chinezesc prăjit, gustos ca la restaurant

Majoritatea restaurantelor asiatice pregătesc orezul prăjit la aparate de gătit de mare putere care generează o căldură intensă, lucru esențial pentru producerea unui orez excelent. Cu toate acestea, cei mai mulţi nu au luxul de a avea în bucătărie o astfel de aparatură. În acest articol vă vom arăta cum să gătiţi orezul prăjit acasă la fel ca în orice restaurant chinezesc, fără a genera o căldură infernală în bucătărie.

Recomandările din acest articol vor duce banalul orez prăjit la un alt nivel şi îl vor transforma într-un miracol culinar.

Un lucru comun pentru toate tipurile de orez prăjit este acela că există un set de tehnici universale. Boabele distincte și bine separate trebuie să fie suficient de lipicioase pentru a fi apucate ușor cu beşişoarele sau cu lingura, exteriorul acestora ar trebui să fie ușor maroniu, iar interiorul moale. La toate acestea se adaugă şi faptul că orezul ar trebui să fie ușor de mestecat.
Înainte de a privi mai îndeaproape aceste aspecte tehnice, să aflăm care sunt diferitele tipuri populare de orez prăjit și diferențele dintre ele.

Secretele pe care trebuie să le ştiţi pentru a deveni experţi
Deși fiecare rețetă este diferită, există anumite tehnici și trucuri importante care trebuie urmate pentru pregătirea oricărei reţete de orez prăjit. Atâta timp cât le înțelegeți și le urmați, sunteți pe cale de a găti un preparat extraordinar, de fiecare dată.

1. Folosiţi tipul potrivit de orez
Cel mai bun tip de orez pentru prăjit ar trebui să conţină mai puțin amidon, să  fie parfumat și să aibă o textură fragedă.
Boabele medii de orez au un echilibru excelent între frăgezime și capacitatea de a-şi menține forma şi după prăjire. Aromatul orez Jasmine nu devine prea lipicios și nu se terciuiește cu ușurință. Ambele tipuri de orez au o textură superioară şi sunt cele mai potrivite pentru a fi prăjite.
Pe de altă parte, orezul de sushi este mai lipicios și conţine mai mult amidon. Boabele sunt ușor de strâns laolaltă în timpul prăjirii. Aceasta nu este o opțiune recomandată decât dacă pregătiți orez japonez prăjit. Boabele mai lungi de orez, precum Basmati, nu au grosimea unui bob mediu, ceea ce duce la un orez uscat și tare.

2. Clătiți orezul pentru a elimina excesul de amidon
V-ați întrebat vreodată de ce este indicat să clătiți orezul înainte de a-l gătit?
Clătirea orezului are două scopuri. Majoritatea boabelor de orez din Asia nu sunt foarte curate. Clătirea îndepărtează orice fel de coji, nisip și impurități şi, totodată, elimină excesul de amidon care face ca boabele să se lipească unele de altele, în timpul prăjirii.

Cum se procedează:
  • Umpleți un recipient cu apă curată. Puneți în vasul cu apă boabele de orez uscate și negătite încă și amestecați cu mâna, de câteva ori.
  • Aruncaţi apa cu amidonul rămas de la orez și înlocuiți-o cu una proaspătă. Repetați procedeul de patru, cinci ori până când apa rămâne curată și fără amidon.
  • Nu este necesar să procedaţi astfel dacă vreţi să gătiţi risotto sau orez biryani deoarece veţi avea nevoie de cât mai mult amidon.
  • Umflaţi orezul pentru a separa boabele.

Umflaţi orezul pentru a separa boabele
Faceţi orezul să fie pufos de îndată ce este gătit, deoarece tinde să se întărească și să se solidifice atunci când se răcește.
Când doriți să prăjiți orezul, verificați dacă boabele se strâng laolaltă. Dacă se întâmplă acest lucru, desfaceți-le cu mâinile. Boabele de orez trebuie separate unele de altele în timp ce se prăjesc, fără a se rupe sau a se zdrobi, lucru care nu este deloc uşor. Suprafața bobului de orez trebuie să fie uşor maronie, pentru a dobândi aromă. Dacă boabele vor fi lipite unele de altele, nu vor căpăta acea nuanţă maronie şi, prin urmare, vor fi lipsite de aromă (sau de wok-hei, așa cum spun chinezii).

4. Pentru o nuanţă maronie, uscaţi orezul
O farfurie de orez perfect prăjit ar trebui să aibă o suprafață puțin maronie, iar interiorul moale și fraged. Suprafața boabelor de orez ar trebui să fie suficient de uscată pentru a obține efectul de rumenire în timpul prăjirii.
Suprafața umedă a orezului ud poate reduce rapid temperatura, ceea ce va face ca boabele să se lipească unele de altele și să nu se rumenească eficient.
Dacă vreţi să aveţi parte de un orezul prăjit gustos, folosiţi o cantitate de apă mai mică dcât în mod obişnuit, pentru a evita lipirea boabelor. Ţineţi cont că orezul are un conținut mai scăzut de apă și poate fi prăjit imediat după gătire, fără a se lipi. 

Există câteva modalități de a păstra suprafața orezului uscată și de a obține efectul de rumenire.
  • Lăsaţi orezul peste noapte, la frigider. Bucătarii tradiționali chinezi preferă să utilizeze orezul lăsat peste noapte, atunci când vor să îl prăjească. Cu toate acestea, boabele tind să se adune laolaltă chiar dacă sunt pufoase. De asemenea, orezul are tendința de a pierde umezeală atât la suprafață, cât și în interior. Drept rezultat, acesta tinde să fie mai tare.
  • Utilizați orez proaspăt şi ventilat. Întindeți orezul pe o tavă, într-un strat subţire. Aeraţi-l cu ajutorul unui ventilator până când este suficient de uscat pentru ca boabele să nu se strângă laolaltă. Asigurați-vă că nu este prea uscat și prea tare. În caz contrar, orezul prăjit va fi la fel de tare. Această metodă oferă un control mai bun asupra conținutului de umiditate decât orezul rămas peste noapte în frigider, se va usca mai ușor la suprafață, în timp ce la interior se va menține umed. În plus, va rămâne proaspăt, spre deosebire de cel de peste noapte.

5. Folosiți condimentele cu atenție
În general, orezul prăjit ar trebui să fie condimentat cu o cantitate mică de sos de soia, sare, sos de stridii sau de pește. Aroma orezului este cea care trebuie evidențiată, nu condimentele. Dacă orezul prăjit nu necesită, în general, o tonă de sos, reţeta indoneziană de nasi goreng conține o cantitate mare de pastă de chili și sos dulce de soia. Pentru a rămâne la orezul tradiţional chinezesc - care este de fapt subiectul articolului -, acesta necesită un sos de soia light şi unul închis la culoare. Unii bucătari preferă doar un vârf de sare pentru a păstra culoarea strălucitoare a orezului. Dacă utilizați prea mult sos de soia sau de stridii, culoarea orezului va deveni întunecată și nu va mai fi estetic.
Cu toate acestea, pentru a menţine aroma orezului prăjt, cel mai important este să menţineţi orezul uscat în timpul prăjirii. Secretul este să adăugaţi sosul puţin câte puţin. Alte condimente folosite în mod obişnuit sunt sosul de pește, uleiul de susan, sosul de soia închis la culoare, piperul alb și sosul de stridii.

6. Adăugaţi un ou pentru o aromă mai plăcută
Atunci când vine vorba de orez prăjit, ouăle sunt ingredientele esențiale. Cel mai simplu orez prăjit necesită doar folosirea ouălor și a unui sos de soia light. Este o masă pur şi simplu delicioasă. Acest lucru este asemănător cu pregătirea profesională a unor spaghete simple, cu ulei de măsline și usturoi. Succesul preparatului depinde, nici mai mult, nici mai puţin, de priceperea bucătarului, deoarece nu există alte ingrediente care să evidenţieze aroma.

Modalităţi de folosire a oului în orezul prăjit
Prăjiţi un ou și puneți-l în farfurie, deasupra orezului prăjit. Acesta este modul de prezentare a preparatului indonezian nasi goreng. Deoarece orezul prăjit indonezian conține o mulțime de ardei iute, nu contează că ouăle nu sunt amestecate în orez. 

Acoperiţi orezul cu ouă
  • Prăjiţi orezul în tigaia wok până când boabele sunt ușor maronii, iar mirosul este parfumat.
  • Daţi focul mai încet, adăugați în orez oul bătut și amestecați bine. Lăsaţi vasul la foc mic până când ouăle sunt complet gătite. (Pentru a nu se lipi de wok, asigurați-vă că nu daţi focul tare înainte de prepararea ouălor.)
  • Odată ce ouăle sunt complet uscate, adăugați sosul de soia, condimentele și alte ingrediente.
  • Amestecaţi timp de un minut, la foc intens, pentru a crea acel wok-hei (aroma).
  • Această metodă îmbunătățește aroma tuturor boabelor de orez cu ou, asemeni fileului de pește acoperit cu aluat. Este ceva mai tehnic, dar merită să alocăm puţin timp pentru a ne perfecționa tehnica.
Preparaţi o omletă
Împingeți orezul în părţile laterale ale wok-ului. Turnaţi puțin ulei în tigaie și adăugaţi un ou bătut pentru a face o omletă. Utilizați o lingură pentru wok pentru a fărâmiţa omleta în bucăți mici și amestecați-o cu orezul. Aceasta este o modalitate obișnuită de a adăuga un ou în majoritatea rețetelor cu orez prăjit.

7. Utilizaţi o tigaie wok pentru prăjit
 Tigaie wok Fissler, inox diametru 35 cm, capac sticla, inductie, Kunming Wok
Tigaia wok este cel mai bun instrument pentru prepararea orezului prăjit.  
Tigaia din inox Fissler Kunming Wok este ideală pentru prepararea reţetelor asiatice cu carne, peşte sau legume. Se poate folosi şi pe plitele cu inducţie. Wok-ul are diferite zone de căldură care fac din controlul temperaturii o sarcină ușoară. Datorită formei sale sferice, puteţi mişca și răsuci  alimentele, fără ca acestea să se răstoarne, așa cum s-ar întâmpla dacă folosiţi o tigaie plană. 

8. Alegeţi cea mai bună combinaţie de ingrediente
Tăiați ingredientele în bucăți mici. Toate ingredientele, inclusiv legumele, carnea și fructele de mare ar trebui tăiate în bucăți mici, astfel încât să poată fi gătite rapid.

Alegeți ingrediente care îşi pot menține forma și care nu se sfărâmă atunci când amestecaţi constant. (În acest caz, carnea de pește nu este tocmai potrivită.)
Oul este cel mai indicat ingredient pentru acest preparat deoarece îmbunătățește aroma tuturor tipurilor de orez prăjit.
Folosiţi ingrediente aromate ca usturoiul, ceapa, ceapa de primăvară şi sotaţi-le cu ulei. Uleiurile aromate sporesc aroma orezului.
Utilizați o cantitate mică de lichid (sos de soia, sos de pește etc.). Nu adăugaţi apă sub nicio formă!
Carnea și fructe de mare. Puiul, carnea de porc și carnea de vită trebuie tăiate în bucăţi subțiri. Crevetele și carnea de crab sunt nişte alternative reuşite. Carnea de pește nu este recomandată deoarece se va rupe în timpul prăjirii, în timp ce amestecaţi.
Legumele. Depinde de rețete. Orezul prăjit chinezesc include ceapa de primăvară tocată, presărată deasupra, în timp ce orezul Thailandez prăjit merge cu busuioc. Un amestec de mazăre verde congelată, porumb și morcovi tăiați este o combinație convenabilă pentru adăugarea unor forme și culori.

9. Utilizaţi uleiul potrivit pentru orezul prăjit
Alegerea uleiului pentru orezul prăjit joacă un rol important în crearea aromei asiatice autentice. Uleiurile potrivite pentru prăjire sunt uleiul de arahide, uleiul vegetal și cel de palmier. Acestea au un punct de ardere ridicat, recomandat pentru prăjeli, precum și un gust neutru care nu va afecta aroma orezului prăjit.
Uleiul de măsline și untul nu sunt potrivite pentru prepararea orezului oriental prăjit. Acestea nu au o aromă neutră, iar punctul de ardere este relativ scăzut.

10. Prăjiţi la foc mare
Există multe modalități de a prăji orezul dar trebuie să ţineţi cont de preferințele personale. Cu toate acestea, obţinerea de wok-hei este atât de complicată încât este adesea folosită ca o măsură a credibilității unui bucătar chinez.
Atunci când gătim corect, "esența" alimentelor vine din aromă. Pentru a avea acel wok-hei, mâncarea trebuie să fie gătită într-un wok la foc intens şi agitată rapid. Pe scurt, prăjiţi orezul la foc mare ori de câte ori este posibil.

Pentru prepararea celor mai aromate reţete asiatice, vă recomandăm produsele germane Fissler:


Tigaie wok Fissler, inox diametru 35 cm, capac sticlă, inducţie, Nanjing Wok

 Tigaie wok Fissler, inox diametru 35 cm, capac sticla, inductie, Nanjing Wok

Tigaie wok Fissler, diametru 28 cm, seria Special Asia

 Tigaie wok Fissler, diametru 28 cm, seria Special Asia

Tigaie wok Fissler, inox diametru 35 cm, capac sticlă, inducţie, Kunming Wok

 Tigaie wok Fissler, inox diametru 35 cm, capac sticla, inductie, Kunming Wok

   Lingură wok Black Edition Fissler 

    Lingura wok Black Edition Fissler 59 078 10

Voi cum preferaţi să gătiţi mâncarea asiatică cu orez?

Pentru a mai afla câte ceva din secretele bucătăriei chinezeşti, vă recomandăm să citiţi şi articolul 12 ustensile ale bucătarilor chinezi.

Iar pentru reţete, informaţii utile în bucătărie şi promoţii, vă invităm să vă abonaţi la Newsletterul nostru. Totodată, veţi primi, pe e-mail, un cod de reducere de 5% valabil la orice comandă.
Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu informaţii şi ponturi utile în bucătărie. Un Like ar fi binevenit :)

luni, 12 februarie 2018

12 ustensile ale bucătarilor chinezi

Mâncarea chinezească, plină de arome şi parfumuri, are o anumită lumină, un echilibru şi o simplitate care pot fi stăpânite, cu uşurinţă, de orice bucătar amator. V-aţi întrebat vreodată ce se întâmplă în spatele scenei atunci când sunt create feluri de mâncare incredibil de gustoase, întotdeauna fierbinţi, ieftine de obicei şi cu preparare rapidă precum pui shanghai, supă cu tăiţei sau pui crocant în sos de portocale? În apropierea Anului Nou Chinezesc, să aruncăm o privire la instrumentele folosite de bucătarii chinezi. 

1. Tigaie wok şi wok cu capac
Tigaia wok este un instrument de bază în bucătăria chinezească. După cum mulți dintre voi știți deja, multe feluri de mâncare chinezească sunt gătite folosind un wok – o tigaie ceva mai largă, care se încinge puternic atunci când aveți o flacără sănătoasă.  Tocmai căldura ridicată este cea care dă mâncărurilor acea aromă indescriptibilă.
Dacă vreţi să gătiţi la abur, să fierbeţi sau să ridicaţi temperatura pentru alimentele care necesită un timp de preparare mai îndelungat, aveţi nevoie de un wok cu capac.
Pentru orice fel de wok aţi opta, trebuie să ştiţi că aţi făcut o investiţie importantă. Tigaia wok este sufletul bucătăriei chinezeşti, aşa că avei grijă să faceţi o alegere bună!
Tigăile wok de la Fissler, produse în Germania, sunt proiectate să fie folosite vreme de ani buni. Informaţi-vă aici despre oferta Mega Plus.

 Tigaie wok Fissler, inox diametru 35 cm, capac sticla, inductie, Kunming Wok

2. Lingură pentru wok
Mâncarea chinzească necesită o spatulă de calitate. Pentru majoritatea cartofilor de prăjit puteți utiliza orice fel de unelte, dar pentru anumite preparate cum ar fi orez prăjit, prăjituri de orez sau orice altceva care se găteşte în cantități mari şi care ar putea să se lipească de wok, este util să aveți o spatulă robustă, cu ajutorul căreia să desprindeţi bucățile gustoase de mâncare de la baza tigăii, fără a lăsa zgârieturi și să manipulaţi cantități mari de mâncare cu o singură mișcare.
Dacă vreţi să primiţi produsele direct la uşă, cel mai indicat este să comandaţi online.Vă recomandăm o lingură tradiţională destul de autentică pe care o puteţi vizualiza aici. Lingura wok Black Edition Fissler este fabricată din plastic special termorezistent şi de înaltă calitate. Mânerul antiaderent vă permite să îl folosiţi şi cu mâna udă.

 Lingura wok Black Edition Fissler

3. Spumieră cu sită tip strecurătoare Fissler, diametru 11 cm, seria Magic
Acest instrument este esențial pentru prăjirea în adâncime şi are rolul de a îndepărta bucățile și particulele fine de alimente care ar putea arde și strica ulei. De asemenea, ajută la decantarea uleiului după prăjire, pentru reutilizare.
Există multe alte utilizări ale acestei site foarte fine, printre care şi strecurarea amestecului de cremă de ou atunci când gătiţi Torta de ou Hong Kong. Este secretul unei tarte netede şi lucioase. Când îl veţi utiliza pentru prima dată, veți fi bucuroși că ați investit în acest instrument îndemânos. De asemenea, sita poate fi folosită pentru a strecura zeama și pentru a păstra uleiul de prăjit curat și fără particule de aluat care tind să ardă dacă sunt lăsate în ulei. Folosiți această sită fină pentru a vă strecura uleiul în timp ce prăjiți și mai ales după ce ați terminat, astfel încât să aveți un ulei curat pentru prăjirea următorului preparat. Instrumentul prezentat mai jos este o spumieră cu sită tip strecurătoare, ideală pentru alimentele prăjite în baie de ulei. Este unul din acele instrumente care au utilizări foarte specifice, dar când va veni momentul să îl folosiţi, veţi fi fericiţi că face parte din arsenal.

 Spumiera cu sita tip strecuratoare Fissler, diametru 11 cm, seria Magic

4. Steamer inox pentru gatit la aburi
Mulți se gândesc doar la prăjeli atunci când e vorba de mâncărurile chinezești, dar multe feluri implică și gătitul la aburi. Un steamer poate fi introdus în interiorul unei oale adânci sau în wok pentru a susține preparate ca peşte, shumai şi altele la fel de gustoase.


 Steamer inox Kassel, diametru 24 cm, pentru gatit la aburi, seria Alice
5. Roaster din fontă emailată
Fiecare bucătar serios are nevoie de un roaster de fontă. Cu siguranță, cele mai bune fripturi, rațe întregi şi pui cu sos de soia se pot găti la roaster. Roasterul din fontă emailată de la KingHoff este mai versatil. De exemplu, îl puteţi folosi pentru a fierbe înăbuşit o raţă sau un peşte întreg. Înainte de a cumpăra, faceți niște investigații pe această temă, deoarece un astfel de produs nu este tocmai ieftin, însă este unul dintre produsele de bucătărie de care aveți nevoie.

  Roaster din fonta emailata KingHoff, capacitate 3.9 litri, diametru 28 cm, capac fonta, manere fonta, inductie


6. Cuțit santoku cu alveole Fissler, lamă 18 cm, seria Profession
Fabricat în Germania, cu un design clasic, cuțitul Sanoku din oţel inoxidabil forjat este un plus în bucătăria oricărui bucătar. Mânerul este fabricat din fibră de sticlă cu nituri pentru o utilizare şi siguranţă sporită. Lama este fabricată dintr-o singură bucată de oţel, într-o formulă specială (crom - molibden - vanadiu) care o face durabilă şi robustă, fiind unul dintre cele mai anticorozive aliaje. Cu lama extrem de puternică, cuţitul este ideal pentru tocarea legumelor, a cărnii sau a peştelui. Este prevăzut cu alveole pentru diminuarea fricţiunii şi aderenţei la lamă a ingredientelor în timpul porţionării.

 Cutit santoku cu alveole Fissler, lama 18 cm, seria Profession


7. Cutiţul bucătarului chinez Fissler, lamă 18 cm, seria Profession
Acest cuţit este folosit în special pentru pregătirea reţetelor asiatice. Bucătarii chinezi, în loc să achiziţioneze un set mare de cuțite de diferite dimensiuni și forme, folosesc adesea acest instrument bun la toate. Totul depinde de modul în care îl manipulați pentru a obține rezultate diferite. Poate tăia carne, cartilaje şi oase. După o spălare rapidă, se poate folosi la tocarea cepei sau a unei bucăţi delicate de brânză tofu. Lama cuţitului poate fi folosită atât la frăgezirea cărnii, cât şi la zdrobirea usturoiului și a ghimbirului. Ascuțiţi-vă abilitățile în bucătărie preparând un fel deosebit de mâncare de porc dulce acrişor. Selecția cuțitelor poate fi o alegere foarte personală. Alegeţi inteligent!

 Cutitul bucatarului chinez Fissler, lama 18 cm, seria Profession


8. Foarfecă de bucătărie
Când veţi avea o pereche bună de foarfece de bucătărie vă veți întreba cum ați trăit fără ea. Veţi putea tăia, rapid și în siguranță, aripioare de pește, crustacee, pui gătit, sau chiar verdeaţă. Puteți manevra o pereche de foarfece ascuțite mult mai eficient și mai sigur decât un cuțit. În funcție de cantitatea de mâncare pe care o preparaţi, recomandarea noastră este să cumpărați un instrument profesional. Foarfeca pentru pui de la Esmeyer va rezista ani de zile şi va fi o plăcere de fiecare dată când o veți folosi! Se remarcă prin simplitatea designului și nu trebuie să fie o ascuțită prea des. Este un instrument esențial pentru bucătarii amatori. 

 Foarfeca pentru pui Esmeyer, seria Polly


9. Ustensile din bambus
Ustensilele din bambus sunt practice, destul de versatile şi uşor de curăţat. Totodată, sunt foarte rezistente şi durabile. Bambusul este surprinzător de puternic, dar totuşi ușor și flexibil. Articolele de bambus sunt mult mai durabile decât cele din lemn și plastic. Bambusul este un material rezistent la căldură, la pete și la apă. Produsele de bambus nu numai că nu se pătează, dar nici nu absorb mirosurile. Ustensilele de bucătărie din bambus au un finisaj neted și nu capătă o suprafață dură sau poroasă după numai câteva luni de utilizare, precum cele din lemn. Produsele din bambus sunt uşoare şi confortabile la utilizare. Ele adaugă un aer proaspăt, natural oricărei bucătării și reprezintă cadoul perfect. În plus, sunt eco friendy, drept pentru care sunt perfecte pentru picnicuri, călătorii sau campinguri. Dacă adăugăm şi preţul pe lista de beneficii, putem spune că sunt ideale pentru cei cu un buget mai mic.


Set cutie pentru pâine și 3 recipiente KingHoff, capac din bambus, roșu
 Set cutie pentru paine si 3 recipiente KingHoff, capac din bambus, rosu


Cutie din bambus pentru pâine KingHoff, lungime 38 cm
 Cutie din bambus pentru paine KingHoff, lungime 38 cm
Set mic dejun pentru copii Nava, 5 piese, fibre din bambus, seria Eco
 Set mic dejun pentru copii Nava, 5 piese, fibre din bambus, seria Eco

Set pentru salată Nava, 3 piese, fibre din bambus, seria Eco
 Set pentru salata Nava, 3 piese, fibre din bambus, seria Eco

Tocător dreptunghiular din bambus KingHoff, lungime 33 cm
  Tocator dreptunghiular din bambus KingHoff, lungime 33 cm

 Untieră din bambus cu capac KingHoff
 Untiera din bambus cu capac KingHoff

Cutie pentru pâine Kassel, capac bambus, corp melamină
 Cutie pentru paine Kassel, capac bambus, corp melamina

Set 3 recipiente depozitare Kassel, capac bambus, corp melamină
   Set 3 recipiente depozitare Kassel, capac bambus, corp melamina

10. Presă de usturoi
În bucătăria chinezească, există o mulţime de reţete cu usturoi. Presa din inox pentru usturoi Fissler, seria Magic funcționează excelent şi are o caracteristică deosebit de practică: poate fi agăţată. Este instrumentul ideal pentru a evita mirosul de usturoi pe mâini. Există o mulțime de rețete cu usturoi în bucătăria chineză.

 Presa din inox pentru usturoi Fissler, inele pentru agatare, seria Magic


11. Răzătoare microplană
Tehnic, nu este un instrument chinezesc, însă este perfectă pentru a răzui ghimbir, usturoi şi alte condimente, precum şi pentru parmezan. Răzătoarea microplană KingHoff este fabricată din oţel inoxidabil de foarte bună calitate şi are zimţi foarte ascutiţi. Capătul inferior este învelit cu cauciuc anti-derapant pentru o utilizare uşoară şi practică.

 Razatoare microplana KingHoff


12. Mojar şi pistil
Este un instrument incredibil de util în bucătărie. Este necesar pentru zdrobirea rapidă a condimentelor, cum ar fi chimionul și boabele de piper, usturoiul, ceapa și plantele. Imaginaţi-vă ce frigărui de miel Beijing aţi putea prepara! Odată ce veţi avea un mojar cu pistil în bucătărie, îi veţi găsi nenumărate întrebuinţări și veţi fi uimiţi că ați trăit atât de mult timp fără el.

 Mojar cu pistil KingHoff



Acestea sunt cele mai utile instrumente pentru prepararea rețetelor chinezeşti. Aveţi întrebări? Aşteptăm comentariile voastre, mai jos!

Pe aceeași temă, vă recomandăm:

Pentru reţete, informaţii utile în bucătărie şi promoţii, abonaţi-vă la Newsletterul nostru. Totodată, veţi primi, pe e-mail, un cod de reducere de 5% valabil la orice comandă.
Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu informaţii şi ponturi utile în bucătărie. Un Like ar fi binevenit :)