Se afișează postările cu eticheta depozitare pahare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta depozitare pahare. Afișați toate postările

miercuri, 18 aprilie 2018

7 sfaturi inteligente pentru depozitarea vaselor speciale

Vasele cu tematică de sărbători, cele de cristal și alte produse de servire de calitate rămân, deseori, nefolosite timp de săptămâni sau luni întregi. Drept urmare, acestea vor fi acoperite de praf și alte depuneri. Pentru a evita să le spălaţi de fiecare dată înainte de a le folosi, urmaţi aceste sfaturi. Astfel, vă veţi păstra obiectele depozitate curate și gata de a fi utilizate.

1. Când aveţi un teanc de farfurii, asezaţi farfuria aflată deasupra cu faţa în jos. Acest lucru va împiedica depunerea prafului și a altor substanţe dăunătoare pe suprafața farfuriei pe care o folosiţi la masă. Dacă este necesar, așezați, între farfurii, câteva dopuri de plută pentru a împiedica farfuria aflată deasupra să alunece.

2. Unele pahare pot fi depozitate cu faţa în jos pentru a împiedica colectarea prafului în interior. Acest lucru nu este valabil şi pentru paharele de cristal, deoarece acesta este un material care se poate fisura sub presiune. Grupaţi laolaltă paharele fragile și aşezaţi deasupra lor un șervețel de pânză pentru a evita depunerea prafului în interior. Dacă se murdăresc la exterior, țineți paharele în apă fiartă pentru a se curăţa, înainte de a le spăla.

3. Expunerea produselor din argint la aer ar putea provoca pierderea luciului. Pentru a preveni acest lucru, înveliți platourile din argint și, în general, argintăria de orice fel,  în folie sau pungi din plastic resigilabile. Adăugaţi, în pachete, bucăţi de cretă sau pacheţele cu silica gel; ambele absorb umiditatea și previn pierderea luciului.

4. Pentru a preveni crăparea farfuriilor, strecuraţi, între ele, un filtru de cafea. Dacă aveţi porţelanuri fragile, nu faceţi un morman exagerat de mare deoarece greutatea acestuia ar putea deteriora farfuriile din partea de jos.

5. Pentru a preveni depunerea prafului, depozitați platourile și farfuriile în saci curaţi de plastic.

6. Pentru a îndepărta praful și alte substanţe dăunătoare, dar şi pentru a fi la îndemână, depozitați obiectele în cutii. În plus, puteţi utiliza cutiile ca o platformă în cămară, pentru mai mult spaţiu suplimentar.

7. Aliniaţi platourile se servire şi acoperiţi-le cu un șervețel din pânză pentru a le feri de praf.


Vă mai recomandăm: