Se afișează postările cu eticheta tocator bambus. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta tocator bambus. Afișați toate postările

joi, 28 septembrie 2017

10 greșeli pe care le puteți face cu un tocător

Oricine gătește poate fi numit bucătar în propria-i bucătărie. Și orice bucătar are nevoie de cel puțin un tocător atunci când gătește. Toți suntem convinși că știm ce tot ce se poate ști despre tocătoare. La urma urmei, ce ar mai putea fi de aflat? Ei bine, lucrurile sunt ceva mai complexe. Cunoașteți tipul de tocător de care aveți nevoie pentru o anumită activitate? Pot fi curățate tocătoarele în mașina de spălat vase? Care este dimensiunea de care aveți nevoie? Lămurirea tuturor acestor aspecte va face diferența. În continuare, vă prezentăm zece greșeli pe care le puteți face cu un tocător, pentru a le putea evita imediat.

1. Tăiați carnea și legumele pe același tocător
Carnea de pui, peștele și, în general, carnea macră poate împrăștia 

 bacterii precum e.Coli și
Salmonella pe suprafețele cu care vine în contact. Din acest motiv, folosiți tocătoare separate pentru carne și legume. Pentru a le menține aceeași utilitate și pe viitor, puteți avea în vedere un sistem de codare. Folosiți, de exemplu, un tocător roșu pentru carne și unul verde pentru legume. Sau achiziționați tocătoare cu margini colorate, precum cele de la KingHoff. Dacă aveți tocătoare de lemn, puteți aplica, pe fiecare în parte, câte o bucată de bandă led RGB de culoare roșie, respectiv verde. 

2. Folosiți un tocător alunecos
Economisiți timp și evitați să vă accidentați, securizându-vă tocătorul, înainte de a începe să tocați. Cumpărați un tocător cu mâner sau plasați un prosop de hârtie umed sub acesta. Evitați să folosiți materiale prea groase, precum prosoapele de bucătărie, sau neuniforme care ar putea determina alunecarea tocătorului.




3. Nu folosiți dimensiunea potrivită
Un tocător mic ocupă mai puțin spațiu în bucătărie și poate fi mai ușor de curățat. Dar, astfel, orice vreți să tocați va aluneca de pe tocător. Mai mult, neavând destul spațiu pentru a manevra cuțitul, vă puteți accidenta. Pentru a vă asigura că tocătorul are dimensiunile potrivite pentru activitatea pe care o aveți, așezați cuțitul în diagonală, de-a lungul tocătorului. Dacă lungimea cuțitului este mai mare decât cea a tocătorului, aveți nevoie de un tocător mai mare. Suprafața tocătorului trebuie să fie cu câțiva centimetri mai mare decât cea lungimea cuțitului.

4. Curățați tocătorul în mașina de spălat vase
Indiferent că sunt fabricate din plastic sau din lemn, tocătoarele nu ar trebui introduse în mașina de spălat vase, unde sunt expuse, destul de mult timp, la căldură și la apă. Acest lucru ar putea provoca deformarea și crăparea acestora. Spălați-le, în schimb, în apă fierbinte cu detergent. Pentru a le curăța complet, le puteți înmuia într-o soluție formată din oțet și apă. După ce ați tăiat carnea, de exemplu, amestecați o parte oțet cu patru părți apă, înainte de a spăla tocătorul. Pentru a elimina petele și mirosurile puternice, curățați tocătorul cu bicarbonat de sodiu și cu o jumătate de lămâie tăiată.
 
5. Nu uscați bine tocătorul
Un tocător umed și o circulație minimă a aerului pregătesc stadiul pentru proliferarea bacteriilor. În loc să așezați tocătorul proaspăt spălat în dulap, este indicat să îl lăsați să stea, un timp, în suportul de vase. În felul acesta, se va usca complet.
 
6. Nu ungeți tocătorul cu ulei
După mai multe spălări, tocătoarele de lemn pot începe să se usuce. Ungeți-le cu un ulei mineral care prezintă siguranță în contact cu alimentele, cum ar fi parafina alimentară, sau cu ceară de albine. Ambele vor ajuta la prevenirea absorbției de apă.

7. Folosiți tocătoare din sticlă sau marmură
Aceste tocătoare sunt pur decorative: materialele din care sunt fabricate vă vor toci cuțitele cu o viteză incredibilă. În plus, sunt  cu adevărat alunecoase, ceea ce poate provoca alunecarea cuțitului, iar astfel, vă puteți răni. Optați, în schimb, pentru tocătoarele din lemn sau plastic. În acest fel, vă veți păstra cuțitele ascuțite mai mult timp, iar degetele voastre vor fi în siguranță. cercetările arată că lemnul este cel mai puțin probabil să colecteze bacterii. Pe de altă parte, tocătoarele din plastic sunt sigure atât timp cât sunt curățate pe întreaga suprafață.

8. Folosiți cuțite tocite pe tocătoare din bambus
Bambusul este mult mai greu decât lemnul, ceea ce înseamnă că vă va toci cuțitul mai repede. Dacă preferați bambusul în locul lemnului, din motive ecologice, investiți într-un cuțit din oțel, pentru o ascuțire rapidă.

9. Păstrați tocătoare vechi
Odată ce tocătoarele încep să dezvolte caneluri profunde greu de curățat și care favorizează depozitarea bacteriilor, este timpul să le înlocuiți.

10. Nu folosiți un tocător separat pentru persoanele cu alergii alimentare
Chiar și un tocător care pare perfect curat ar putea adăposti urme ale agenților alergeni. Așadar, investiți într-un tocător destinat doar persoanelor alergice. Dacă, totuși, folosiți același tocător, aveți grijă să îl dezinfectați bine. Experții de la Universitatea Carolina de Nord din SUA recomandă solvenții pe bază de clor pentru tocătoarele de plastic și detergenți cu dezinfectant pe bază de săruri cuaternare de amoniu, pentru cele de lemn.

Top 7 al celor mai rezistente tocătoare:

Tocător din lemn de salcâm Kassel, prevăzut cu inel din piele pentru agățare


Set tocător și cuțite pentru brânzeturi Kassel, lemn de salcâm, lamă inox 

Set tocator si cutite pentru branzeturi Kassel, lemn de salcam, lama inox

Tocător pentru verdeață cu suport de lemn Esmeyer 


Tocător din bambus pentru pâine Esmeyer, cuțit inclus 

Tocator din bambus pentru paine Esmeyer, cutit inclus

Tocător dreptunghiular din bambus KingHoff, lungime 27 cm 

Tocator dreptunghiular din bambus KingHoff, lungime 27 cm

Tocător dreptunghiular din bambus KingHoff, lungime 35.6 cm 

Tocator dreptunghiular din bambus KingHoff, lungime 35.6 cm

Tocător dreptunghiular KingHoff, lungime 40,4 cm 

Tocator dreptunghiular KingHoff, lungime 40,4 cm

Vă mai recomandăm:

Abonaţi-vă la Newsletterul nostru și veţi primi, pe e-mail, un cod de reducere de 5% valabil la orice comandă, precum şi multe reţete, informaţii utile şi promoţii.
Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu informaţii şi ponturi utile în bucătărie. Un Like ar fi binevenit :)

miercuri, 10 mai 2017

Pâine prăjită Popeye

"Spanacul este un ingredient strălucit pentru un mic dejun – este foarte bogat în vitamina K, de care avem nevoie pentru a ne păstra oasele puternice și sănătoase. Popeye știa ce face! “ 

Reţetă pentru două 2 porţii
Timp de preparare: 25 minute
Dificultate: redusă

Ingrediente:

  • 160 g roșii cherry
  • 4 felii subțiri de pâine integrală (câte 35 g fiecare)
  • 3 ouă mari 
  • 1 x 15 g felii de șuncă afumată 
  • 80 g spanac baby
  • 2 linguri de lapte semi-degresat
  • 1 lingură de brânză de vaci
  • ulei de măsline extra virgin
  • sos de chilli
Mod de preparare:
Preîncălziți grill-ul la temperatură înaltă (puteţi folosi, de asemenea, şi o tigaie grill, precum cele de la Nava). Așezați roșiile într-o tavă mare de copt, înţepaţi fiecare roșie cu vârful unui cuțit ascuțit și lăsaţi la grătar timp de 4 minute, apoi adăugați pâinea în tavă pentru a se prăji pe ambele părți. La fel de bine puteţi folosi un prăjitor de pâine sau un sandwich maker prevăzut cu plăci grill antiaderente. Acesta din urmă vă va fi util şi când veţi dori să preparaţi un sandwich sau chiar două, în acelaşi timp. Vă recomandăm modelul de la Nava pe care îl găsiţi aici.
Mai departe, spargeți un ou şi puneţi-l într-un blender, adăugați șunca, spanacul, un vârf de piper negru și laptele. Mixaţi până când compoziţia devine netedă. Scoateți tava și împărțiți amestecul verde de ouă pe cele patru bucăți de pâine prăjită, întinzându-l până la margini. Adăugaţi brânza de vaci, apoi lăsaţi din nou la grill timp de încă 4 minute sau până când începe să capete o nuanţă maro, pe margini.

Între timp, puneţi cele două ouă rămase într-o tigaie antiaderentă (foarte bune sunt cele de la Fissler), la foc mediu, acoperind tigaia cu un capac şi gătiți-le după preferințe. Serviţi fiecare felie de pâine cu câte un ou deasupra cu jumătate din cantitatea de roșii la grătar. La final, turnaţi doar câteva picături de ulei și un strop de sos de ardei iute. Zdrobiți roșiile, rupeți pâinea, înţepaţi gălbenușul de ou și începeţi să devoraţi.


Pentru feliat pâinea, o alegere bună ar fi tocătorul din bambus de la Esmeyer prevăzut cu loc pentru cuţit şi pentru adunarea firmiturilor. În plus, are inclus şi un cuţit de pâine.

Calorii: 356 (18%)
Grăsimi: 14,6 g (21%)
Grăsimi saturate: 4 g (20%)
Proteine: 23,6 g (52%)
Carbohidraţi: 31,8 g (12%)
Zaharuri: 6,4 g (7%)
Sare: 1,4 g (23%)
Fibre: 6,3 g

Reţetă preluată de la Jamie Oliver.

Orice aţi dori să ne comunicaţi, lăsaţi-ne un un comentariu, mai jos, iar noi vă vom răspunde. 

Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu multe informaţii şi ponturi utile în bucătărie. Un Like ar fi binevenit :)