Se afișează postările cu eticheta mancare italiana. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta mancare italiana. Afișați toate postările

vineri, 21 iulie 2017

Bucătăria italiană - 18 trucuri de Master Chef

Bucătăria italiană este una dintre cele mai populare din lume, iar mâncarea este gustoasă şi uşor de preparat. Unul dintre motivele pentru care Italia este aleasă drept destinaţie de vacanţă este măiestria în arta culinară (pizza, spaghete și chifteluțe, lasagna, fettuccine alfredo şi multe altele). Un sos de roșii amestecat perfect sau o pizza cu toate ingredientele potrivite. 


Cu toate acestea, există o tehnică de perfecționare a bucătăriei italiene, iar aceasta începe cu ingrediente proaspete. Ele ajută la prepararea oricăror feluri de mâncare delicioase, dar sunt și mai importante atunci când e vorba de mâncarea italiană. Sfaturile de mai jos vă vor ajuta să gătiţi ca nişte italieni veritabili. Mai mult, toţi cei prezenţi la masă vor striga: "Prego!"

1. Folosiţi ingrediente proaspete
Pe cât posibil, ingredientele ar trebui cumpărate atunci când este sezonul lor. Astfel, mâncarea va avea o aromă fantastică şi nu va mai avea nevoie de grăsimi, sare sau zahăr pentru un gust mai bun. În plus, ingredientele proaspete, de sezon, sunt mai bogate în substanţe nutritive. Ceea ce nu folosiţi pe moment, puteţi păstra la congelator, pentru alte feluri de mâncare viitoare.

2. Folosiţi în mod temperat verdeţurile şi condimentele
Rolul lor este să accentueze aromele, nu să încarce felurile de mâncare.

3. Folosiţi ceapa inteligent
Atunci când preparaţi mâncare gătită, folosiţi ceapa albă subţire şi aromată. Ceapa roşie este folosită de italieni la salate, aceasta având un gust mai îndrăzneţ.

4. Usturoiul – ingredientul magic
Un alt incredient important al bucătăriei italiene este usturoiul. Alegerea unui usturoi proaspăt este un pas simplu către o mâncare italiană de succes. Căutaţi usturoi cu bulbii mari, curaţi şi având coaja încă intactă. Nu păstraţi usturoiul în frigider. În schimb, depozitați-l într-un loc uscat, unde bulbii vor primi mult aer.

5. Alegeţi busuioc proaspăt
Busuiocul este printre cele mai gustoase verdeţuri. Cu cât este mai bogat, mai proaspăt şi mai sănătos, cu atât mai bine. Asiguraţi-vă că are un miros pământiu şi dulceag.

6. Nicio mâncare fără brânză
Fără brânză, mâncărurile italiene nu ar mai fi la fel de gustoase. Mozzarella proaspătă este umedă, ambalată în pachete care conţin apă, pentru a se păstra moale. Nici parmezanul nu este mai prejos. Cumpăraţi o bucată zdravănă din această brânză şi radeţi-o pentru a adăuga, instantaneu, aromă mâncărurilor.

7. Preparaţi-vă singuri sosul
Renunţaţi la ketchup! Este una dintre combinaţiile care îi îngrozeşte pe italieni. În schimb, preparaţi-vă singuri un sos proaspăt de roşii. Cei mai buni chefi din lume folosesc roşiile San Marzano, cele mai cunoscute şi mai gustoase din Italia. Chiar dacă nu sunt de găsit în magazinele noastre, puteţi cumpăra seminţele, urmând să le plantaţi în grădină.

8. Oţet balsamic pentru salate
Când preparaţi salatele, folosiţi un oţet balsamic aromat şi de calitate. Adepţii dietelor îl vor aprecia mai mult deoarece are un conţinut scăzut de calorii. În combinaţie cu puţin ulei de măsline extra virgin veţi obţine un dressing sănătos, bun înlocuitor pentru sosurile cremoase din salate sau pentru maioneză.

9. Soffritto pentru legume
Soffritto este baza aromelor bucătăriei italiene. Cuvântul se referă la procesul de a găti îndelung legumele tocate, la foc mic, folosind, de obicei, unt sau ulei de măsline, cu intenţia de a le înmuia. Soffritto este secretul bucătăriei italiene, denumit, adesea, şi "Sfânta trinitate".

10. Nu lăsaţi pastele prea mult timp la gătit
Cantitatea recomandată de paste este de 120 de grame de persoană. De asemenea, aveţi grijă să nu le
lăsaţi prea mult timp la fiert deoarece pastele gătite al dente (puţin ferme) au un indice glicemic mai scăzut, deci este suficient să vă săturaţi pentru mai mult timp.

11. Gătiţi pastele perfect
Folosiţi întotdeauna o oală mare atunci când fierbeţi apa pentru paste. Adăugaţi sare în apă, dar niciodată ulei. Adăugaţi pastele în apa clocotită şi începeţi să amestecaţi imediat.

13. Nu clătiţi niciodată pastele
Dacă vreţi ca sosul să fie bine încorporat, nu clătiţi pastele. De asemenea, puteţi păstra puţină apă de la paste atunci când le amestecaţi cu sosul. Nu veţi dori ca sosul să alunece în partea de jos a farfuriei. Nu este recomandat nici să aşezaţi pastele simple pe farfurie, cu sosul turnat doar deasupra lor.

14. Pastele nu sunt un fel de mâncare secundar
La italieni, pastele sunt menite a fi servite ca fel întâi de mâncare, cunoscut sub denumirea de „primo”. Urmează felul doi care include carne sau peşte cu salată. În timp ce mulţi îşi servesc salata la începutul mesei, la italieni nu se întâmplă niciodată astfel.

15. Gustul depinde de vasele de gătit
Mâncarea gătită în vase antiaderente nu are un gust atât de bun şi nici nu produce acea caramelizare gustoasă din partea inferioară a tigăii. Pentru cele mai bune rezultate, alegeţi oale şi tigăi din oţel inoxidabil sau ceramică. Păstraţi vasele antiaderente pentru reîncălzirea mâncării.

PRODUSE RECOMANDATE pentru prepararea reţetelor italiene:

Promoţie: Tigaie din inox Fissler, inducţie, seria Crispy Steelux Classic
 Tigaie Fissler inox

Tigaie cu interior ceramic Karl Kruger, diametru 24 cm, seria Potsdam, inducţie
 Tigaie Karl Kruger interior ceramica
Tigaie adâncă cu interior ceramic Karl Kruger, diametru 24 cm, seria Potsdam, inducţie
 Tigaie Kark Kruger interior ceramic
Tigaie cu interior ceramic KingHoff, diametru 20 cm, inducţie

 Tigaie KingHoff interior ceramic
Tigaie grill cu interior ceramic Karl Kruger, diametru 28 cm, seria Potsdam, inducţie

 Tigaie grill Karl Kruger interior ceramic
Tigaie cu interior ceramic KingHoff, diametru 24 cm, inducţie, capac
 Tigaie cu interior ceramic KingHoff

Set oală + tigaie sub presiune Fissler VitaVit Premium, capacitate 6 + 2.5 Litri, diametru 22 cm, accesoriu aburi, inducţie

 Set oala si tigaie inox sub presiune Fissler

16. Preparaţi un risotto mai bun
Un risotto adevărat nu poate fi preparat cu orice fel de orez. Cel mai utilizat este Arboriu, însă pentru a obţinea acea consistenţă cremoasă mai puteţi folosi carnaroli sau vialone.

17. Gremolata
Pentru un gust deosebit al cărnii sau peştelui la grătar, folosiţi gremolata în locul unui sos uleios. Aceasta este o garnitură italiană care se prepară din usturoi brut tocat mărunt, pătrunjel proaspăt şi zeamă de lămâie. Presărată peste felul de mâncare, această garnitură vine cu o mulţime de arome, fără calorii.

18. Vinul nu e folosit doar ca băutură
Un pahar de vin merge foarte bine cu mâncarea italiană, dar este şi un ingredient important al bucătăriei italiene. Atunci când gătiţi mâncăruri cu carne, preparaţi sosuri cu vin. Trucul este să folosiţi doar o cantitate mică de vin, pentru a îmbogăţi aromele.

Voi cum gătiţi mâncarea italiană?

Pentru rețete, informații utile din categoria "bucătărie şi gătit" şi promoţii, vă invităm să vă abonaţi la newsletterul nostru.
Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu multe informaţii, reţete şi ponturi utile în bucătărie. Un Like ar fi binevenit :)