Se afișează postările cu eticheta peste la gratar. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta peste la gratar. Afișați toate postările

miercuri, 20 iunie 2018

Cum să gătiţi diferite alimente la tigaia grill

Pentru a găti grătare delicioase în această vară, nu aveţi neapărat nevoie de o curte. Dacă folosiţi tigaia grill în mod corespunzător, puteţi obţine acel grătar de vis aşa cum este preparat pe cărbunii încinşi. Aflaţi, din acest articol, cum să gătiţi, la tigaia grill, cele mai bune mâncăruri din carne şi legume.

În această perioadă a anului, ar fi ideal să daţi la schimb apartamentul pentru o casă la curte, nu-i aşa? Mai ales că pluteşte, în aer, căldura intensă a cărbunilor încinşi şi aroma delicioasă a preparatelor la grătar. O tigaie grill nu este un substitut ideal, dar poate fi un instrument util atunci când gătitul în aer liber nu este o opţiune.
Nu puţini sunt cei care au fost dezamăgiţi când au folosit o tigaie grill. În ciuda crestăturilor şi urmelor de grill, acest tip de tigaie nu oferă fumul de care avem parte la grătarul pe cărbuni. Totuşi, există secrete care vă pot ajuta să obţineţi, în propriul apartament, acea aromă inconfundabilă a preparatelor la grătar.

Cum preparaţi pieptul de pui la tigaia grill
  • Îndepărtaţi, cu ajutorul unui cuţit ascuţit, orice bucăţi de grăsime, tendoane sau oase. Noi vă recomandăm cuţitul Fissler, seria Profession pentru siguranţa sporită pe care o oferă şi pentru durabilitate, acesta fiind fabricat dintr-o singură bucată de oţel, într-o formulă specială.
  • Condimentaţi bucățile de carne cu sare și piper sau folosiţi
    condimentele preferate. Pentru o aromă mai puternică, acoperiți puiul și lăsaţi-l la frigider, peste noapte. Acest lucru oferă timp pentru ca aromele să se infuzeze în carne.
  • Lăsaţi la foc tigaia grill până se încinge. Pentru a verifica, ţineţi mâna deasupra ei şi veţi simţi când va deveni fierbinte. De asemenea, veţi vedea plutind deasupra ei valuri de căldură.
  • Ungeţi sau pulverizaţi bucăţile de carne cu ulei de şofrănel sau de avocado, după care puneţi-le în tigaie.
  • Gătiţi bucăţile de pui pe o parte timp de 3 - 4 minute, până când sunt bine marcate de urmele de grill. Întoarceţi, cu grijă, carnea, cu ajutorul unui clește şi mai lăsaţi-le încă 5 - 7 minute pe cealaltă parte.
  • După ce s-au preparat, acoperiţi bucăţile de carne şi lăsaţi-le să se odihnească timp de cinci minute, înainte de a le servi. Folosind un termometru pentru carne, determinaţi temperatura internă. Aceasta trebuie să fie de 74 de grade Celsius.
Cum preparaţi fileul de peşte la tigaia grill
  • Înainte de a găti fileul de pește într-o tigaie grill, dezgheţați-l; în caz contrar, straturile exterioare ale cărnii se vor arde înainte ca centrul să fie preparat. Majoritatea fileurilor se dezgheaţă în aproximativ 12 ore, la frigider. Dacă sunt sigilate într-un ambalaj etanș, lăsaţi-le în apă rece timp de 45 - 60 de minute. După jumătate de oră, schimbaţi apa.
  • Scoateţi fileul din ambalaj şi ștergeți-l cu un prosop de hârtie.
    Ungeţi peştele pe ambele părţi cu ulei sau cu unt topit fără sare. Condimentaţi, după gust, cu sare, piper și orice alte condimente aromate. De asemenea, mai puteţi utiliza zeamă de citrice, usturoi pisat, mărar, rozmarin, tarhon, cimbru şi curry.
  • Lăsaţi pe foc tigaia grill timp de câteva minute, până când este prea fierbinte ca să țineți mâna deasupra ei. Întindeţi fileul în tigaie şi lăsați-l timp de un minut, pentru a prinde acele urme
    frumoase de grătar. Dacă nu se desprinde cu ușurință de tigaie cu ajutorul spatulei, mai lăsaţi-l câteva secunde. Întoarceţi peştele cu grijă, pentru a nu se rupe deoarece, înainte de a se prepara, devine fragil. Lăsaţi fileul să se prepare şi pe partea cealaltă, până când carnea devine complet opacă, inclusiv în centru. Fileurile mai subțiri pot avea nevoie de aproximativ un minut după ce au fost întoarse, în timp ce fileurile mai groase pot avea nevoie de 7 sau 8 minute.

ATENŢIE! 
Peştele trebuie gătit la o temperatură internă de 63 de grade Celsius.

Cum preparaţi legumele la tigaia grill
  • Tăiaţi capetele de la dovlecei sau vinete şi feliaţi legumele în felii subţiri. Scoateţi miezul şi seminţele din ardei şi tăiaţi-i fâşii.
  • Ungeţi dovleceii şi vinetele cu ulei sau pulverizaţi-i cu spray pentru gătit. Ardeii nu necesită această operaţiune.
  • Încălziți bine tigaia până când este foarte fierbinte, aproape fumegândă.
  • Așezați legumele în tigaie, distanțându-le uniform. Dacă tigaia este destul de fierbinte, acestea ar trebui să sfârâie. Dacă doriți să aveți acele urme de grătar ca la restaurant, începeţi să gătiţi legumele la un unghi de 45 de grade, apoi rotiți-le 90 de grade, odată ce au acele semne distincte.
  • Preparaţi legumele până când sunt bine marcate de tigaia grill și încep să se înmoaie. Acest lucru poate dura aproximativ două până la cinci minute, în funcție de legume și de grosimea lor.
  • Întoarceți legumele și mai gătiţi-le încă un minut sau până când sunt destul de moi pe cât doriți. Scoteţi legumele din tigaie și condimentaţi-le ușor cu sare și piper. Serviți-le fierbinţi sau la temperatura camerei, cu un dressing pentru salată.
ATENŢIE!
Legumele poroase, cum ar fi vinetele și dovleceii au nevoie de puţin ulei pentru a se prepara corespunzător. În schimb, legumele neporoase cum ar fi roșiile și ardeii nu au nevoie de acest lucru.

Cum să gătiţi în tigaia grill din fontă
  • Încălziți, în prealabil, tigaia, la foc mediu, timp de cinci minute, indiferent de ceea ce gătiți. Astfel, evitați riscul apariției de pete fierbinți, care pot duce la gătirea exagerată a anumitor porţiuni de carne, în timp ce altele nu vor fi suficient preparate. Pentru a verifica dacă tigaia s-a încins, aruncaţi în ea câteva picături de apă. Dacă este suficient de fierbinte, apa se va evapora rapid.
  • Turnaţi, întotdeauna, puţin ulei în tigaie, pentru a forma acea suprafaţă antiaderentă. La fel ca în cazul unui grătar pe bază de cărbuni sau gaz, uleiul va împiedica alimentele să se lipească de tigaie. Cu un prosop de hârtie înmuiat în ulei, frecaţi tigaia încălzită, pentru a-i da puţin luciu.
  • Grătarele de exterior au capace pe care le puteţi folosi. Însă când vine vorba de tigăi grill, trebuie să fiţi creativi. Urmaţi indicaţiile bucătarilor şi puneţi un castron metalic peste mâncarea din tigaie, în timp ce se prepară. Utilizați acest truc pentru a găti cârnații inclusiv la interior, pentru a topi brânza pentru burger și pentru prepararea unor fripturi mai groase.
  • După ce aţi terminat de gătit, curăţaţi tigaia grill din fontă cu ajutorul unei perii abrazive sau a unui burete de sârmă. Dacă nu dispuneţi de aceste obiecte, improvizaţi, rapid, o minge din folie de aluminiu şi răzuiţi tigaia, folosind sare brută şi apă. Ştergeţi tigaia cu prosoape de hârtie, după care încălziţi-o, la foc mediu, până când se usucă complet. În cele din urmă, frecaţi suprafaţa tigăii cu un prosop de hârtie înmuiat în ulei, încălziţi tigaia încă cinci minute, lăsaţi-o să se răcească și începeţi să gătiţi din nou.


Produse recomandate pentru cel mai bun grătar:

Tigaia este perfectă pentru fripturile uzuale pe care le gătiţi atât în week-end, cât şi în timpul săptămânii. Stratul interior antiaderent Protectal+ asigură gătirea delicată, rapidă şi mai sănătoasă, fără a se lipi. Mânerul ergonomic asigură confortul din timpul utilizării, fără a se încălzi.

 Tigaie grill din aluminiu Fissler, diametru 28 cm, seria Special

Accesaţi aici oferta noastră de tigăi grill.

Cu design clasic, mânerul este fabricat din fibră de sticlă cu nituri pentru o utilizare şi siguranţă sporită. Lama este fabricată dintr-o singură bucată de oţel, într-o formulă specială (crom - molibden - vanadiu) care o face durabilă şi robustă, fiind unul dintre cele mai anticorozive aliaje.
Cu lama extrem de puternică, cuţitul asigură o tăiere fină, de maximă precizie. Ideal pentru toate tipurile de carne, precum şi pentru prepararea fripturilor şi a fileurilor.

  Cutit pentru feliat Fissler, lama 20 cm, seria Profession

Spatulă din nylon, cu mâner care poate fi folosit şi pentru a o aşeza pe blat sau a o agăţa.

 Spatula perforata lunga Nava, nylon, lungime 34 cm

Accesaţi aici oferta noastră de spatule.

Cleşte din inox şi nylon, rezistent la temperaturi înalte şi la coroziuni.

 Cleste pentru bucatarie KingHoff, inox si nylon

Accesaţi aici oferta noastră de cleşti pentru bucătărie.

Din silicon de înaltă calitate, pensula este rezistentă la temperaturi între -40 si 260 °C, nu absoarbe mirosuri sau lichide. Cu suprafaţă antiaderentă, pensula este uşor de curăţat.

 Pensula din silicon pentru bucatarie KingHoff, lungime 24 cm

Accesaţi aici oferta noastră de pensule pentru bucătărie.

Tăvile ovale de la KingHoff reprezintă combinaţia perfectă între funcţionalitate şi durabilitate.

 Set 3 tavi pentru servire KingHoff, lungime 37.5 cm, 43 cm si 49.8 cm, material inox
Accesaţi aici oferta noastră de vase pentru servit.

joi, 3 mai 2018

22 de sfaturi utile în bucătărie de care nu aţi mai auzit

Dacă petreceţi mult timp în bucătărie pentru a pregăti masa şi a prepara mâncarea, aveţi nevoie de nişte sfaturi care vă ajută să economisiţi timp. În acest articol, vă oferim cele mai utile recomandări care vă vor face să vă întrebaţi: „Cum de nu m-am gândit la asta până acum?” Fie că sunteţi atât de ocupaţi cu munca încât abia mai aveţi timp să deschideţi frigiderul, fie că sunteţi nişte mame extrem de ocupate cu treburile casnice, credem că aceste sfaturi vă vor face viaţa mult mai uşoară.

1. Un mod inteligent de a încălzi pastele
În loc să amestecați pastele de mai multe ori, întrerupând procesul de încălzire din cuptorul cu microunde, faceţi un cerc mic în mijlocul farfuriei, astfel încât să se prepare mai uniform.

2. Păstraţi îgheţata într-o pungă ziplock
O pungă de plastic pentru congelator împiedică aerul rece să întărească îngheţata. Dacă vă place înghețata moale, merită să încercaţi acest truc! Scoateţi cât mai mult aer din pungă, după care o puteți pune în congelator.

3. Împiedicaţi tocătorul să alunece
Deoarece cuțitele ascuțite nu sunt o combinație prea bună cu un tocător, care poate aluneca uşor, așezați un prosop umed de hârtie sub tocător, pentru a-l menține la locul său.

4. Pahar de călătorie handmade
Acest truc funcționează ca prin magie! Întindeţi o folie de plastic peste un pahar şi lipiţi-o bine pentru un aspect mai atrăgător. Înfigeţi un pai în mijloc și aveți propriul pahar de călătorie handmade!

5. Păstraţi salata proaspătă mai mult timp
Este important ca salata să fie cât mai uscată înainte de a fi depozitată în frigider. Prosopul uscat de hârtie absoarbe umezeala din salată, care este unul dintre principalele motive pentru care aceasta se veştejeşte și se umezeşte atât de repede. 

6. Rostogoliţi citricele
Acest truc este ideal pentru cei care folosesc deseori lămâi în apa cu gheață. Dacă rotiți citricele (lămâi, lime, portocale etc.) în timp ce aplicați puțină presiune asupra lor, veți obține mult mai mult din acest suc delicios.

7. Cel mai bun mod de a răci vinul
Strugurii înghețați sunt ideali vara, dar pot fi și nişte micuţe cuburi fantastice care să vă mențină vinul rece fără a-l amesteca cu apă. Puteți introduce una sau două boabe într-un pahar de vin roșu care a fost păstrat la o temperatură prea caldă a camerei.

8. Cel mai uşor mod de a tăia puiul
Dacă dețineți un robot de bucătărie, veți avea un mare noroc data viitoare când tăiați puiul. Puneți pieptul de pui, în timp ce este încă fierbinte, în blender și îl va tăia în mai puțin de un minut!

9. Curăţaţi ghimbirul cu lingura
Funcționează excelent! Coaja ghimbirului nu este la fel de dură precum pare. Marginea lingurii o poate îndepărta cu foarte puțin efort (chiar și în zonele care nu sunt netede). Aşadar, lăsați cuțitul în sertar și folosiți o lingură!

10. Acoperiţi cana pentru măsurat cu spray antiaderent
Atunci când măsurați alimente lipicioase cum ar fi miere, melasă sau unt de arahide, pulverizați cana pentru măsurat cu un spray antiaderent (sau faceți un strat rapid de ulei) astfel încât să alunece imediat.

11. Trucul lingurii de lemn
Așezați o lingură de lemn peste un vas cu apă în timp ce fierbe, pentru a împiedica apa să dea pe afară. Există o adevărată știință în spatele acestui truc, dar cea mai ușoară modalitate de a explica de ce acest lucru funcționează se datorează faptului că lingura sparge o mulțime de bule odată ce acestea intră în contact cu ea și, de asemenea, absoarbe o parte din umiditate. Se pare că lingurile de metal nu au acest efect deoarece se încălzesc prea repede. Merită încercat!

12. Păstrați tortul şi mănâncați-l mai târziu
Dacă ați luat vreodată la pachet tortul rămas pentru a-l mânca mai târziu, probabil aţi observat că nu mai este la fel. De fapt, e chiar dezgustător. Marginile sunt, de fiecare dată, uscate și fărâmicioase. Data viitoare, așezați câteva bucăți de pâine pe marginile exterioare pentru a-l menține moale și umed.

13. Faceţi mierea ca nouă, din nou
Vi s-a întâmplat vreodată să aruncaţi mierea cristalizată pentru că aţi crezut că nu se mai poate salva? Cristalizarea mierii este un proces natural și nu este deloc dăunător. Mierea poate deveni din nou lichidă dacă o aşezaţi într-o oală cu apă fierbinte pentru a o încălzi. Aceasta va rămâne moale pentru o lungă perioadă de timp!

14. Îngheţaţi verdeţurile în ulei
Dacă înghețaţi verdeţurile în ulei de măsline, acesta le va împiedica să îşi schimbe culoarea. În plus, vor fi întotdeauna la îndemână, fie că este sau nu sezon. Aruncați cuburile cu verdeaţă îngheţată într-o tigaie pentru a sota carnea și legumele sau folosiţi-le ca sos pentru paste.

15. Gătiţi peştele pe felii de lămâie
Bucăţile de pește se rup şi se destramă foarte ușor pe grătar. Cel mai bun mod de a le găti este să le aşezaţi deasupra unor felii de lămâie. Nu numai că peștele va absorbi aroma citricelor, dar se va păstra întreg, iar grătarul va fi mai uşor de curățat.

16. Îndepărtaţi sarea din mâncare cu un cartof
Mâncarea prea sărată poate fi salvată dacă îi adăugaţi (după preparare) un cartof crud tăiat în cuburi. După circa 30 de minute, excesul de sare va fi absorbit de acesta  și bucățile pot fi îndepărtate.

17. Evitaţi lipirea pastelor şi a orezului
Pastele făinoase ori orezul nu se vor lipi dacă se vor adăuga  în apa de fierbere câteva picături de oțet.

18. Mâncarea nu va mai da în foc dacă folosiți un truc simplu
Mâncarea nu va da în foc în timpul fierberii dacă se vor unge marginile vasului de gătit cu puțin unt. (Procedeul este valabil la fierberea pastelor, orezului și a cartofilor).

19. Evitaţi crăparea prăjiturilor cu brânză
Prăjiturile cu brânză (tarte, cheesecake) nu vor crăpa în timpul preparării dacă veți amplasa un vas cu apă sub tava de copt. Când sunt gata, e bine să fie lăsate în cuptor încă o oră (cu focul stins!) pentru a evita răcirea bruscă.

20. Păstraţi proprietăţile nucilor
Nucile decojite își păstrează proprietăţile nutritive, gustul şi aroma dacă le depozitați în congelator.

21. Carne mai fragedă
Carnea prăjită va fi mai fragedă dacă, înainte de a fi preparată, va fi înmuiată timp de 10 minute în Coca – Cola. 

22. Preveniţi oxidarea miezului de avocado
Dacă vreţi să păstraţi în frigider jumătate de avocado și să preveniţi oxidarea acestuia, îl introduceţi într-un recipient închis ermetic, alături de o jumătate de ceapă. Anumiţi compuşi din ceapa tăiată au rolul de a preveni oxidarea miezului de avocado.

miercuri, 31 mai 2017

Reţetă de păstrăv la grătar învelit în ziar

Ingrediente:
  • 2 păstrăvi întregi, evisceraţi și curățaţi
  • 1 buchet de coriandru proaspăt 
  • 2 tulpini de lemongrass (citronela/iarbă lămâioasă)
  • 4 căței de usturoi 
  • 1 bucată de ghimbir de 5 cm 
  • 1 chilli proaspăt (opțional)
  • 6 frunze proaspete de kaffir lime, congelate sau uscate 
  • 4 lime
  • ulei de măsline

Porţii: 4

Timp de preparare: 45 minute

Dificultate: medie

Mod de preparare:

1. Preîncălziți grătarul astfel încât să fie încins sau până când cărbunele devin alb.

2. Clătiți peștele sub jetul de apă rece și uscați-l cu prosoape de bucătărie.

3. Răsuciți tulpinile de coriandru și puneţi-le într-un bol, păstrând frunzele pentru garnitură. Îndepărtați frunzele exterioare ale citronelei, tăiați-le și adăugați-le în bol.


4. Curăţaţi, feliaţi și adăugați usturoiul și ghimbirul, apoi ardeiul iute (dacă utilizaţi). Adăugați frunzele de lime, apoi băteți-le puțin, pentru a elibera aromele.

5. Pentru fiecare păstrăv, luați o foaie dublă şi mare de ziar și înveliţi-o cu hârtie impermeabilă.

6. Feliaţi 3 lime, apoi aşezaţi feliile în mijlocul fiecărui ziar. Puneți peștele deasupra și umpleți cavitatea cu jumătate din amestecul de ierburi, asezonați cu sare de mare și frecați cu ulei. Acoperiți cu mai multe felii de lime.

7. Înfășurați ziarul și legați-l cu un șnur. Puneţi ambele pachete într-o găleată de apă și lăsați-le să se înmoaie timp de cel mult 5 minute.

8. Lăsaţi la grătar pachetele de pește, descoperite, timp de 30 de minute sau până când carnea este fermă. Ziarul se va înnegri, dar nu vă îngrijoraţi - important este că peștele va fi gătit la perfecţie.

9. Scoateţi peștele din hârtie, stropiţi cu sucuri (după preferinţă), acoperiţi cu frunze de coriandru și serviți cu felii de lime.

Valori nutritive:
Calorii: 408 (20%)
Grăsimi: 18,8 g (27%)
Acizi graşi saturaţi: 4,7 (24%)
Proteine: 53,5 (118%)
Carbohidraţi: 5,4 (2%)
Zaharuri: 1 g (1%)

Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu informaţii şi ponturi utile în bucătărie. Un Like ar fi binevenit :)

Iar dacă vă abonaţi la Newsletterul nostru, veţi primi, pe e-mail, un cod de reducere de 5% valabil la orice comandă, precum şi multe reţete, informaţii utile şi promoţii.

V-ar mai putea interesa şi articolele:
Reţetă rapidă de miel la grătar
Ponturile lui Jamie Oliver pentru un grătar perfect
Cum preparăm peştele fără să se lipească


Ponturile lui Jamie Oliver pentru un grătar perfect

Trebuie să recunoaştem că iarna s-a lăsat dusă cam greu dar, odată cu sosirea căldurii parcă e destul de dificil să mai rezistăm între patru pereţi, nu-i aşa? Vrem să petrecem mai mult timp afară, la iarbă verde, oriunde ne-am putea relaxa şi reîncărca bateriile. Şi unde putem face acest lucru mai bine decât în natură, bucurându-ne de aroma unui grătar bine făcut? După cum spune Jamie Oliver, „Spiritul unui grătar înseamnă răbdare, înseamnă să îţi faci timp de de a sărbători minunatele arome afumate pe care pur şi simplu nu le poţi reproduce în niciun alt mod."


Ustensile necesare
Potrivit lui Jamie, înainte să ne apucăm de treabă, este bine să ne pregătim ustensilele. Iată de ce avem nevoie:

1. O găleată de gheață și beri pentru a ne răcori. 

2. O pereche de clești lungi, precum cei de la Nava, pentru a ajunge la mâncare din spatele grătarului, fără a ne arde.

3. Două dispensere: unul cu apă pentru a menține flăcările sub control, și unul cu oțet aromat, pentru un plus de savoare. Dacă aveți o rețetă preferată care necesită dozarea ingredientelor, v-ar fi de folos dispenserul de la KingHoff care are și un compartiment gradat. Puteți vedea aici detalii despre recipient. 

4. Un tocător și farfurii pentru a servi masa departe de sursa de căldură. În privința tocătoarelor, vi le recomandăm pe cele din lemn de bambus, pe care le găsiți într-o mare varietate și pentru toate buzunarele aici

5. Un castron de apă cu săpun pentru a ne spăla!

6. O pensulă sau o spatulă din silicon pentru a unge, din când în când, carnea. Astfel, o vom împiedica să se usce și, totodată, îi vom oferi mai multă aromă. Pensulele de silicon de la KingHoff au un preț extrem de convenabil și puteți cumpăra online de aici. Iar dacă vreți pensula împreună cu dispenserul pentru apă sau oțet, intrați aiciUn aspect practic la acest recipient este faptul că îl puteți umple prin acţionarea pompiței-mâner, excesul de lichid rămânând în interiorul capacului de pe bol. Este util inclusiv în cazul uleiului, pentru a vă feri de pete.

7. O spatulă lungă și una lată, pentru a întoarce carnea și legumele pe grătar. La un preț foarte bun puteți cumpăra spatule de la Nava pe care le găsiți aici.

8. Sare de mare şi zeamă de lămâie. Presărați ingredientele pe parcurs, pe măsură ce gustați.

Ponturile lui Jamie
Lui Jamie îi place să facă din grătar un adevărat spectacol, ba chiar mai mult, un ritual care poate deveni o experienţă foarte plăcută atunci când este preparat corect. Aşadar, să vedem, mai departe, care sunt recomandările renumitului bucătar pentru un grătar de neuitat.

1. Cărbunele este esenţial.
Nu este nimic în neregulă să folosiţi gaz, însă, fără cărbuni, nu veţi obţine gustul deosebit al preparatelor afumate. În al doilea rând, aveţi nevoie de un capac. Acesta va păstra aroma în interior, va menţine temperatura constantă.

2. Folosiţi lemnul.
Adăugaţi aşchii de lemn în cărbuni.
Pentru grătarul de peşte şi cel de porc, folosiţi, pe lângă cărbuni, lemn de stejar şi chipsuri de lemn hicori pe care le găsiţi în magazine, iar dacă vreţi să adăugaţi dulceaţă la majoritatea cărnurilor, v-ar fi de ajutor lemnul de cireș și de măr.

3. Aşteptaţi momentul potrivit.
Cea mai mare căldură provine de la cărbunii încinşi. Aşadar, aveţi răbdare şi rămâneţi concentraţi. flacăra mare nu vă va fi de folos în pregătirea grătarului perfect. Aşteptaţi să scadă, iar cărbunii să capete o nuanţă de gri strălucitor.

4. Controlaţi temperatura.
Pentru această etapă, Jamie recomandă să ţineţi mâna deasupra grătarului la o distanţă de aproximativ 12 centimetri, pentru a verifica intensitatea căldurii. Timpul în care puteţi menţine mâna confortabil, în acea poziţie, vă oferă indiciile de care aveţi nevoie. De exemplu, şase secunde înseamnă căldură puţină, patru secunde se referă la căldură medie, iar două secunde înseamnă, bineînţeles, căldură mare. Nu mai este cazul să spunem că zero  echivalează, în termenii lui Jamie, cu un drum la spital.

5. Procuraţi-vă ustensilele.
Dacă aţi rătăcit un cârnat sau o bucată de peşte, nu vă impacientaţi. Luaţi-vă mănuşa de bucătărie sau de grătar şi un cleşte. Cu aceste instrumente, veţi putea prinde, cu uşurinţă, bucăţile fierbinţi de carne care se pot strecura printre grilele grătarului.

6. Peştele este grozav la grătar.
Peștii și fumul sunt prieteni buni. Pentru a înțelege sensul afirmației, amintiţi-vă de somonul afumat. Jamie Oliver propune să despicați peștele, să îl așezați întreg pe grătar și să îl îndesați cu lămâie, mărar și piper. 

7. Marinați!
Din cauza fumului, aromele își pot pierde din intensitate. Pentru a le păstra, lăsați carnea la marinat, peste noapte. De preferat ar fi să păstrați niște marinată pentru a unge carnea de pe grătar în timp ce se prepară, la fiecare zece minute. În felul acesta, se va frăgezi, va prinde aroma de fum și se va carameliza ușor.
Citiţi aici despre cea mai bună metodă de a marina carnea de pui. 

8. Nu uitați de legume.
Legumele sunt excelente la grătar, atunci când cunoști tehnica. Tăiați legumele în felii subțiri, apoi așezați-le pe grătar, fără condimente sau ulei. Când sunt preparate, puteți adăuga puțin ulei de măsline și oțet.

9. Pâine la grătar
La final, ați putea încerca să pregătiți o salată clasică de cartofi, porumb copt pe marginea grătarului sau, preferata lui Jamie, pâine indiană Navajo preparată pe grătar, care merge excelent împreună cu marinata.

În cazul în care, pe parcurs, apar situații care vă pot pune în dificultate, este bine să știți ce aveți de făcut. Iata alte câteva ponturi de la Jamie Oliver:
  • Pentru a susține cărbunii, folosiți un mănunchi de bețe mici de lemn și câteva mingiuțe uscate de ziar pe care să le aprindeți cu un chibrit.
  • Dacă focul se stinge prea repede, ventilați-l cu un ziar, pentru a-l alimenta cu oxigen.
  • Pentru a împrăștia cărbunii, folosiți un clește. Strângeți mai mulți cărbuni pe o parte și mai puțini pe cealaltă, pentru a obține două niveluri de temperatură. În acest fel, veți avea o parte mai fierbinte pentru gătitul rapid și alta mai puțin fierbinte, pentru gătitul încet.
  • În timp ce așteptați să se încălzească grătarul, îl puteți curăța cu o perie de grătar din metal sau cu alt material abraziv.

Vouă cum vă place să preparați grătarul? Dacă aveți câteva ponturi utile sau rețete, ne-am bucura să ni le împărtășiți. 

Iar dacă vă abonaţi la Newsletterul nostru, veţi primi, pe e-mail, un cod de reducere de 5% valabil la orice comandă, precum şi multe reţete, informaţii utile şi promoţii.

Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu informaţii şi ponturi utile în bucătărie. Un Like ar fi binevenit :)

V-ar mai putea interesa şi articolele: