Se afișează postările cu eticheta furculite. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta furculite. Afișați toate postările

joi, 29 martie 2018

Cum să organizaţi un bufet memorabil

Ori de câte ori vreţi să organizaţi un eveniment de calitate, fie într-un cerc restrâns, familiar, fie într-un cadru oficial, precum o nuntă sau o recepţie, modul în care vă prezentaţi preparatele contează enorm. Câteva sugestii simple vă vor ajuta să evitaţi un eşec şi să organizaţi un eveniment nu doar reuşit, ci cu adevărat memorabil.

Există numeroase indicaţii cu privire la organizarea unui bufet. Este posibil chiar să vă treacă prin minte nişte idei destul de creative, caz în care vă invităm să ni le împărtăşiţi printr-un comentariu. În acest articol, am încercat să abordăm cele mai obişnuite probleme care pot apărea, precum şi aspectele care ţin de logistică.

1. Ce fel de eveniment organizaţi?
Pentru o mulţime mare de oameni, organizatorul de evenimente de la Food Unlimited Lin Neilland recomandă planificarea unui bufet simplu. Potrivit acestuia, pregătirea unui meniu cu preparate reci este mai puţin tensionată decât pregătirea unor preparate care trebuie menţinute mereu calde şi transmise mai departe, musafirilor. În acest fel, veţi putea pregăti meniul dinainte şi, de asemenea, veţi avea timp să socializaţi cu invitaţii.

2. Planificaţi în avans
Acest lucru este necesar pentru a evita pregătirile de ultimă oră şi luarea deciziilor în pripă. Cu o seară înainte  de eveniment, adunați toate farfuriile şi platourile de servit și aşezaţi-le pe masă. Totodată, atașați bileţele pentru a vă reaminti felurile de mâncare şi vasele corespunzătoare.
Lin Neilland recomandă: „"Gătiţi, tocaţi si pregătiţi toate componentele  preparatelor care nu pot fi făcute dinainte, apoi sigilaţi-le şi depozitaţi-le. În ziua petrecerii va trebui doar să combinaţi componentele şi să adăugaţi dressingul. Sosul de salată este indicat să îl preparaţi în ultimul moment." Totodată, ar fi bine să nu îl turnaţi peste salată şi lăsaţi asta în seama oaspeţilor. Nu numai că le place să facă acest lucru, dar dressingul va ofili frunzele de salată.
Dacă vă simţiţi stresaţi atunci când parcurgeţi planul, este posibil să fi inclus prea multe sarcini; indicat ar fi să îl simplificaţi. Organizarea unui eveniment relaxant și distractiv, cu o mică selecție de feluri de mâncare diferite, dar bine gătite, este mai bună decât un plan prea ambițios care se dovedește a fi un eşec.

3. Alegeţi un spaţiu încăpător
Atunci când este vorba de mâncare, oamenii se mişcă de colo-colo, în grupuri. Nu mai observă cât sunt de aproape de masă sau că pot bloca accesul altor invitaţi. Deci atunci când organizaţi un eveniment, aveţi în vedere spaţiul. Asiguraţi-vă chiar că aveţi spaţiu suplimentar pentru fluidizarea circulaţiei. Iată şi un mic truc preluat de la Faith Durand, redactor-şef la Kitchn şi autoare a trei cărţi de bucate: aşezaţi băuturile în partea opusă mesei cu mâncare sau cel puţin la o oarecare distanţă de aceasta. În acest fel, oamenii se vor răspândi uniform într-un spaţiu mare.

4. Numărul invitaţilor
Luați în considerare cât de mulți oameni vor încăpea în spaţiul pe care l-aţi pregătit. Dacă planificați un eveniment în aer liber, ţineţi cont că ar putea ajunge cu toţii într-un spaţiu închis, dacă, pe neaşteptate, ar începe să plouă! Dacă aveți mulţi invitaţi într-un spaţiu mic, le-aţi putea sugera să sosească pe rând, mai degrabă decât toți odată, pentru a facilita circulaţia.

5. Pregătiţi încăperea
Renunţaţi la mobilierul şi la decoraţiunile în exces. Pentru a permite oaspeților accesul la mâncare de pe ambele părți ale mesei și va menține un flux lejer, așezați masa în mijlocul camerei. 

6. Pregătiţi o masă separată pentru băuturi
Dacă aşezaţi masa de băuturi departe de masa de bufet, le permiteţi oaspeților să-și aleagă mâncarea și să lase farfuriile înainte de a-şi turna o băutură. Mai mult, alegeţi, pe cât posibil, ca masa pentru băuturi să fie lângă bucătărie deoarece vasele cu apă şi cele cu cafea sunt, de obicei, mai grele decât platourile cu mâncare şi se pot vărsa mai uşor.
Aveţi grijă să curăţaţi mereu masa, mai ales că va fi un loc plin de stropi de la diverse băuturi, de serveţele şi pacheţele goale de zahăr.

7. Asiguraţi un trafic fluent 
Proiectaţi spaţiul în aşa fel încât să aveţi o intrare și ieșire. Pentru a evita aglomerarea, lăsaţi suficient spațiu atât în fața, cât și pe marginile laterale ale mesei. Separaţi felurile de mâncare. De exemplu, nu ţineţi desertul lângă felul principal.
Asiguraţi-vă că aveţi destul spaţiu pe masă unde musafirii să îşi poată lăsa farfuria, la un moment dat. Pătrundeţi în mintea lor. Gândiţi-vă care sunt aspectele care nu v-au plăcut când aţi fost invitaţi la un bufet. 
Aşezaţi, lângă felurile de mâncare, scobitori sau linguriţe, astfel încât oaspeţii să le poată gusta înainte de a le pune în farfurie.

8. Cât de mare este frigiderul?
Din motive de igienă, trebuie să vă asigurați că produsele alimentare sunt refrigerate. Scoateţi din frigider tot ce nu aveți nevoie în ziua evenimentului. Consumaţi o parte din alimente sau cereţi unui vecin să vi le păstreze temporar. Gândiţi-vă cum puteţi păstra produsele şi folosiţi tot ceea ce aveţi la îndemână pentru a le depozita cât mai economic. Băuturile pot ocupa mult spaţiu, aşa că răciţi-le în avans, după care transferaţi-le într-o geantă termoizolantă.

9. Atenţie la prezentare!
Ce fel de farfurii, ceşti, ustensile, recipiente sau feţe de masă v-aţi dori? Nu este nevoie să folosiţi cele mai bune porţelanuri pe care le aveţi în casă, însă o masă arată mai apetisant atunci când etalaţi produse de calitate. Desigur, puteţi folosi tacâmuri, farfurii şi ceşti din plastic atât timp cât sunt noi şi curate. De asemenea, alegeţi o faţă de masă atrăgătoare care să înveselească atmosfera.
Nici cromatica culorilor nu este de neglijat atunci când aranjaţi masa. Culorile vii pot face preparatele să arate mai apetisant.

10. Aşezaţi farfuriile în prima linie
Dacă vreţi ca oaspeţii să aibă un acces facil la mâncare, asiguraţi-vă că au farfuriile la îndemână. Dacă planificați un eveniment cu o mulţi invitaţi, amenajaţi un bufet cu două sau trei straturi de câte zece farfurii fiecare. Însă nu le aşezaţi prea sus, pentru a evita riscul de a se răsturna.
Aşezaţi condimente în apropierea tipului de mâncare corespunzător.

11. Pregătiţi etichete
Puteţi utiliza bucăți mici de hârtie, note lipicioase sau carton. Odată ce alimentele sunt pe masă, puneți etichetele lângă fiecare fel de mâncare. Acest lucru va permite oaspeților să știe dinainte ce pun în farfurie.
Asigurați-vă că etichetele sunt scrise cu caractere aldine, mari și clare, astfel încât toți oaspeții să le poată citi cu ușurință. 

12. Oferiți o masă echilibrată
Pregătiţi o masă care să includă salată, proteine, legume, amidon, carbohidrați și deserturi. Petrecerile tip bufet riscă să fie neuniforme şi slab închegate. Uneori există prea multe aperitive sau prea multe feluri de mâncăruri secundare sau principale. Planificarea unei mese echilibrate vă va ajuta să evitați această problemă. Dacă aveți o petrecere tip cocktail, este bine să serviți doar un singur fel de aperitive și deserturi.  

13. Asigurați-vă că aveţi, întotdeauna, şi alimente pentru vegetarieni
În orice caz, nu puteţi da niciodată greş dacă includeţi un platou cu legume și fructe.

14. Planificați alimentele în funcție de sezon
Este indicat să consumăm tipul de hrană în funcţie de anotimp. În timpul verii, un meniu cu cartofi și carne poate fi prea greu, în timp ce iarna, o masă formată dintr-o salată ușoară și un pește sărat este lipsită de consistenţă. Fructe care conțin multă apă, cum ar fi pepenele verde, sunt excelente pentru un bufet de vară, pe când o friptură cu piure sau alte mâncăruri bogate sunt potrivite pentru mesele de iarnă.

15. Aşezaţi alimentele în funcție de temperatură
În faţă ar trebui să fie alimentele fierbinți, pentru ca oaspeții să ajungă la acestea înainte de a se răci prea mult. Mâncărurile reci trebuie să fie mai în spate. Pe cât posibil, alegeți alimente la temperatura camerei. 

16. Aranjați mâncarea în mod strategic
În general, felurile de mâncare aflate în faţă se termină cel mai rapid. În concluzie, aşezaţi mâncărurile ieftine și cantităţile mari de alimente la îndemâna oaspeţilor, iar pe cele mai scumpe și mai rafinate, la final. 

17. Nu puneți totul în acelaşi loc
Dacă serviți și desert, așteptați să se termine felul principal. Acest lucru permite oaspeţilor să se odihnească și să îşi facă digestia în linişte, iar vouă vă oferă prilejul să aveţi controlul asupra ritmului în care se desfăşoară petrecerea.

18. Nu uitaţi de coşurile de gunoi
Imaginaţi-vă că mergeţi la o petrecere unde tot gunoiul se află la vedere, iar farfuriile sunt de unică folosinţă. Ce spuneţi de asta? Asiguraţi-vă că musafirii vor avea unde să arunce alimentele, serveţelele folosite şi, eventual, paharele şi farfuriile de unică folosinţă. Dacă nu faceţi acest lucru, cu siguranţă vor găsi alte metode pe care nu le veţi agrea.  

19. Adăugați decorațiuni
Odată ce aţi pregătit masa, adăugați decorațiuni pentru un aspect mai atrăgător. Totuşi, nu alegeți obiecte care vor sta în calea musafirilor. De exemplu, nu este indicat să aveţi sfeşnice cu lumânări mari, dar plasarea de panglici mici sau a unor funde în jurul mesei nu va împiedica pe nimeni să ajungă la mâncare.
Puteţi adăuga o decoraţiune atractivă chiar în centrul mesei. Astfel, farfuriile vor sta spre marginea mesei, fiind mai accesibile musafirilor.
Dacă aveți un bufet cu ocazia unei sărbători, alegeți decorațiuni corespunzătoare. De exemplu, de Paşti, aţi putea alege flori de primăvară, panglici şi ouă vopsite.

Pentru reţete, informaţii utile în bucătărie şi promoţii, abonaţi-vă la Newsletterul nostru. Totodată, veţi primi, pe e-mail, un cod de reducere de 5% valabil la orice comandă.
Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu informaţii şi ponturi utile în bucătărie. Un Like ar fi binevenit :)