Se afișează postările cu eticheta tirbuson. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta tirbuson. Afișați toate postările

joi, 5 octombrie 2017

Cum să alegem vinul potrivit


Nu este nevoie să fii un degustător rafinat, cu o educație specială în alegerea licorilor potrivite, pentru a aprecia un vin de calitate. Totuși, există anumite principii în alegerea vinului potrivit cu un anumit fel de mâncare, a modului în care îl servim și a condițiilor de păstrare care, odată însușite și aplicate, nu numai că vă vor încânta papilele gustative, dar, cu certitudine, veți reuși să impresionați invitații pe care îi aveți la masă.

Testați culoarea vinului
Vinurile în stare bună sunt luminoase, vibrante și clare. Turnați o cantitate mică de vin într-un pahar și înclinați paharul pe un fundal alb. Cu cât culoarea este mai deschisă, cu atât vinul este mai luminos. Tonurile aurii dintr-un vin alb indică, de obicei, că poate fi vechi, dulce sau că provine dintr-o zonă cu climă caldă. Pe de altă parte, depunerile sau sedimentele dintr-un vin roșu pot fi un bun indiciu că este un vin vechi. Un vin roșu deschis poate avea gust de căpșuni, zmeură sau cireșe; unul mai închis la culoare, de mure sau coacăze negre.

“Gustați” cu nasul
Dacă aveți în pahar o cantitate mică de vin, veți capta mai ușor mirosurile. Inspirați adânc și nu vă stânjeniți să vă lipiți nasul de pahar. Amintiți-vă că, de fapt, “gustăm” cu nasul, întrucât mirosul reprezintă 75% din percepția gustului.

De(gustați)
Gustați o cantitate mică de vin și plimbați-l prin toată gura. Acum puteți sorta ceea ce nasul vostru nu a reușit: aciditatea, dulceața, textura, consistența, maturitatea fructului, gradul de uscăciune al taninurilor. Aceștia sunt compuși acizi care se găsesc, în mod natural, în pielița strugurilor, tulpini și sâmburi. Compușii acționează ca un conservant natural, oferind aromă și textură și, totodată, sunt cei care dau vinului acel gust uscat.

Pompa pentru vin Kinghoff, pentru evacuarea aerului din sticlaDecantarea elimină sedimentele
Decantarea este un procedeu care se referă la turnarea vinului într-un alt recipient, preferabil din sticlă. Există trei motive pentru a decanta vinul: să eliminăm sedimentele dintr-un vin roșu vechi, să reducem astringența taninurilor și să dăm vinului tânăr șansa de a respira, așa încât să își păstreze proprietățile. 
Mai rapid este să folosiți pompa de evacuare a aerului din sticlă, care decantează vinul aproape instantaneu. Vă recomandăm pompa pentru vin de la KingHoff. Astfel, veți crește durata de viață a băuturii. 

Decantarea este indicat să se aplice vinurilor taninoase (de tip Barolo, Amarone, porto-uri, Cabernet-uri), însă nu se recomandă pentru vinurile delicate, ca cele din categoria Pinot Noir sau Chianti.
Dacă, în mod regulat, cumpărați vinuri mai ieftine, este posibil să simțiți un miros asemănător cu cel de sulf. În ciuda acestui fapt, acest miros nu este cauzat de sulfuri și nu este dăunător. Acest lucru se întâmplă atunci când drojdia de vin nu primește suficienți nutrienți în timpul fermentării. Decantarea unui vin ieftin va schimba, adesea, starea chimică a acestor compuși urât mirositori, făcându-i mai suportabili.
Iată și un alt pont: mirosurile dizgrațioase din vinuri pot fi îndepărtate și prin amestecarea băuturii cu o lingură de argint sau cu o bijuterie din argint.

Procurați-vă instrumentele de vin de care aveți nevoie
Picurator vin Kinghoff, pentru aerarea perfecta, negru
Din această categorie fac parte: forme pentru cuburi de gheață pentru a vă răci mai repede vinul și un desfăcător confortabil, fie că este electric sau manual. Nu în ultimul rând, faceți rost de un anti-picurător, pentru a elimina problemele legate de risipirea vinului. Mai simplu și mai economic este să achiziționați un set de accesorii pentru vin (precum cel de la KingHoff) care include toate instrumentele necesare.

Set accesorii si desfacator pentru sticla vin Kinghoff, 6 piese
Păstrați vinul în locuri special amenajate
Dacă vă permite spațiul, montați un suport într-o cameră unde lumina soarelui nu pătrunde direct. Dacă locuința este destul de încăpătoare, păstrați vinul în dulap, în cea mai răcoroasă și mai întunecată cameră. Unele dintre cele mai delicate aromate florale din vinurile fine sunt complet supuse la temperaturi prea scăzute sau sunt eliminate  prea repede atunci când vinul este prea cald.
Vinul roșu are un gust mai bun când este servit puțin sub temperatura camerei, și anume 11 - 20 grade Celsius (vinurile mai ușoare, de culoare roșie, cum ar fi Pinot Noir, au un gust mai bun când sunt servite la temperatura camerei).
Vinul alb are un gust minunat la temperaturi cuprinse între 6 și la 14 grade Celsius. (cele tinere în partea rece a încăperii, iar cele vechi, în partea mai călduroasă).
Vinul spumos se păstrează la temperaturi de 3 – 7 grade Celsius, însă puteți servi șampania și alte vinuri spumante de înaltă calitate la temperatura de păstrare a vinului alb.

Investiți în pahare
Căutați pahare de dimensiuni medii, suficient de versatile pentru toate soiurile de vin, și cu pereți subțiri care dau, întotdeauna, vinului, un gust mai bun.

Feluri de mâncare și vinuri compatibile
Când începem să analizăm structura vinului, vedem că fiecare tip de vin are caracteristici diferite precum: aciditatea, taninul, nivelul de alcool și dulceața. Dacă vă gândiți la caracteristicile vinului ca ingrediente pline de arome, devine mai ușor să le împerecheați cu anumite feluri de mâncare.
Vinurile albe se potrivesc cu preparate din carne albă: pește, fructe de mare, carne de pasăre, creier, sosuri albe și galbene.
Vinurile roșii merg bine cu preparate din vită, miel, vânat, porc și sosuri închise la culoare.

Servirea vinului 
Știm deja că vinul se servește rece. Însă un vin prea rece este mult mai acid. Vinul roșu poate fi ținut într-o găleată cu gheață, pentru a-și păstra aroma. Ca regulă general, vinurile roșii mai tinere pot fi servite mai reci, iar vinurile albe nu ar trebui să fie atât de reci ca cele dulci. Experimentați! Data viitoare când deschideți o sticlă, observați impactul temperaturii asupra aromei vinului.

Răciți vinul pe loc!
Știați că puteți să răciți o sticlă caldă de vin în mai puțin de cinci minute! Tot ce aveți de făcut este să umpleți o o treime dintr-o găleată cu gheață, apoi puneți vinul deasupra. Așezați găleata sub jetul de apă rece de la robinet, până când cuburile de gheață se desfac suficient astfel încât sticla să cadă la fund. Acum adăugați o lingură de sare pentru a scădea punctul de topire a gheții. Cuburile se vor topi mai repede, dar găleata va deveni mult mai rece!

Pentru desfacerea cu uşurinţă a sticlelor de vin şi păstrarea acestora în siguranţă, vă recomandăm produsele:


Desfăcător electric King Hoff, lungime 27 cm
Este  prevăzut cu un sistem accesibil de prindere şi uşor de folosit. Este proiectat astfel încât să fie potrivit pentru toate sticlele de vin tradiţionale. Nu este necesar cablul, ci doar patru baterii AA. Alimentarea de la baterie şi conexiunea fără fir permit folosirea aparatului în mod liber, fără a-l conecta la o sursă de alimentare constantă. Puteţi vedea produsul aici.
 Desfacator electric King Hoff, lungime 27 cm

Suport pentru sticle Esmeyer, seria James
Este un suport decorativ şi practic, din inox, cu stativ din lemn. Poate fi aşezat oriunde, în cameră sau în bucătărie şi vă ajută să economisiţi spaţiul. Puteţi accesa produsul aici.

 Suport pentru sticle Esmeyer, seria James

Pentru reţete, informaţii utile în bucătărie şi promoţii, abonaţi-vă la Newsletterul nostru. Totodată, veţi primi, pe e-mail, un cod de reducere de 5% valabil la orice comandă.
Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu informaţii şi ponturi utile în bucătărie. Un Like ar fi binevenit :)

joi, 4 mai 2017

Sărbătorim doi ani de parteneriat cu eMAG

Sărbătorim doi ani de parteneriat cu cel mai mare retailer din România - eMAG.ro. Doi ani frumoşi în care am crescut împreună cu ei; ani care ne-au determinat, uneori cu delicateţe, alteori cu dinamism, să ne dezvoltăm, pas cu pas, în ciuda obstacolelor şi provocărilor, de altfel, inerente.

Efortul pe care l-am depus, constant, pentru îmbunătăţirea serviciilor pe care le oferim şi pentru găsirea celor mai performante şi inovative produse se reflectă, astăzi, în rezultatele obţinute. În toţi aceşti ani, ne-am străduit să formăm o echipă dinamică şi perseverentă care răspunde cu promptitudine solicitărilor venite din partea clienţilor. 

Am reuşit, totodată, să ne fidelizăm clienţii prin intermediul unor produse de bucătărie de calitate, dar şi prin reduceri, promoţii şi concursuri cu premii. Am venit în sprijinul lor cu detalii legate de produsele noastre şi de felul în care le pot folosi. Pe site-ul nostru  - www.megaplus.ro - clienţii fideli beneficiază de un cod de reducere la orice produs şi de promoţii permanente, o parte dintre produse fiind, uneori, reduse chiar la jumătate de preţ.

Am ales să ne îndreptăm exclusiv spre produse de top, iar în cei aproape 10 ani de activitate, am evoluat până la nivelul unui magazin care poate oferi clienţilor toată gama de vase şi ustensile necesare pasionaţilor de gătit, în prezent oferta noastră incluzând peste 1600 de produse în stoc. Nu întâmplător am atras atenţia celui mai mare retailer de pe piaţa online din România - eMAG.ro. Este un parteneriat pe care l-am întâmpinat cu bucurie şi încredere şi pe care avem convingerea că îl vom fructifica mai departe.


Ultimii doi ani de când suntem prezenţi pe eMAG Marketplace au fost încununaţi de succese şi de multe satisfacţii. Tendinţa permanentă spre dezvoltare continuă a dus la câştigarea încrederii atât a partenerilor, cât şi a clienţilor noştri. Branduri germane precum Fissler, Kassel şi Zwilling J.A. Henckels nu sunt deloc străine cunoscătorilor artei culinare, adepţi ai produselor de bucătărie premium. Fabricate din materiale calitativ superioare, acestea se remarcă atât prin aspectul practic, cât şi prin designul estetic, fiind ideale pentru oricine doreşte o bucătărie modernă şi de bun gust. Oţelul inoxidabil este asociat, în cazul multor produse, cu lemnul de salcâm sau bambus, recunoscut pentru rezistenţa lui în timp. Am reuşit, de asemenea, să aducem pe piaţa din România produsele unor branduri mai accesibile şi, în acelaşi timp, sustenabile în privinţa raportului calitate/preț. Este vorba de branduri cu tradiţie pe piaţa internaţională, precum Esmeyer şi Karl Krüger. La fel ca celelalte, ele se remarcă prin manufactura ireproşabilă a produselor, atenţia acordată finisajelor, fineţe şi durabilitate. 


Din dorinţa de a oferi soluţii pentru orice buzunar, am luat contact şi cu branduri ca Nava, Kinghoff şi Klausberg. Mai accesibile ca preţ, ele nu sunt inferioare calitativ şi, pe lângă vase şi ustensile, cuprind în ofertă tot felul de accesorii precum tirbuşoane şi desfăcătoare, foarfece cu diverse utilizări în bucătărie, dar şi seturi de farfurii, boluri, căni, platouri, fabricate din inox sau porţelan.

Credem că prepararea alimentelor are un substrat mai profund decât pare la prima vedere şi ceea ce ar trebui să conteze cu adevărat în bucătărie este pregătirea unei vieţi mai bune, mai sănătoase. 

Ne-am propus să învăţăm oamenii să se bucure de gustul unui preparat bine gătit, să savureze timpul petrecut cu familia şi cu prietenii, să se conecteze cu cei care îşi doresc să se dezvolte şi să se delecteze cu ceea ce  gătesc. 
Îi ajutăm să găsească vasele şi ustensilele de care au nevoie în bucătărie, să îşi perfecţioneze abilitatea de a găti, să se inspire de la bucătarii şefi, să înveţe despre alimentele proaspete, de sezon şi alte trucuri utile în bucătărie.

Filosofia noastră este:
A mânca sănătos este o parte importantă a unei vieţi sănătoase. 
Un pas către o dietă sănătoasă este alegerea unor vase de bucătărie care ne permit să gătim sănătos pentru noi şi familia noastră.