Se afișează postările cu eticheta ustensile bucatarie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ustensile bucatarie. Afișați toate postările

duminică, 3 iunie 2018

Recomandări pentru gătitul în aer liber

Cea mai bună masă pregătită în aer liber începe cu echipamentul potrivit. Atunci când este bine preparată, o astfel de mâncare este mai gustoasă decât cea gătită în bucătărie. Deşi pare de modă veche, întreaga experienţă, de la prepararea mâncării la ultima înghiţitură, este cu adevărat specială. Pe de altă parte, gătitul în aer liber necesită mai mult timp, răbdare și ingeniozitate. Utilizaţi indicaţiile de mai jos, iar gătitul la foc de tabără va deveni mai distractiv şi mai puţin descurajant.

1. Înainte de a pleca de acasă, pregătiți un amestec de clătite și turnați-l într-o sticlă. Păstrați amestecul în lada frigorifică și scoateți-l la micul dejun. Ţineţi minte: durata de depozitare a ouălor sparte este de două zile.

2. Cea mai elementară formă de gătit în aer liber este utilizarea căldurii directe. Există două modalități de a realiza acest lucru. Prima - un truc de la bătrânii cercetași - este de a înfășura alimentele, individual, în folie de aluminiu și a le pune pe cărbunii fierbinți. Este nevoie de o verificare frecventă, dar este o metodă eficientă pentru alimentele care necesită căldură mare. Cea de-a doua metodă este de a plasa un grătar pe foc și de a găti mâncarea ca în curtea din spate. Căldura provenită de la această sursă este mai puțin directă, deci va dura, probabil, mai mult pentru a se găti.

3. Pentru prepararea unor supe, tocăniţe și paste, veți avea nevoie de anumite recipiente pe care le veţi vedea menționate în lista de consumabile. Pentru a găti astfel de mâncăruri, faceţi focul, lăsați-l să se stingă şi puneți oala sau tigaia pe cărbunii fierbinți. Secretul acestei tehnici este să gestionaţi cantitatea şi concentraţia de cărbuni fierbinţi, deoarece căldura poate dispărea destul de repede. Vestea bună este că, odată ce aţi făcut asta, gătitul în aer liber este la fel de ușor precum utilizarea unui aragaz.

4. Preparaţi, din brânză, o gustare incredibil de bună, la oala sau ceaunul din fontă, sau chiar în folie de aluminiu. Puneți în vas amestecul de brânză Brie sau camembert cu ulei de măsline și împrăștiați-l peste măslinele calamata marinate și peste paprika dulce. Puneţi vasul pe cărbuni, având grijă să mențineți căldura scăzută. Verificați în mod regulat, până când brânza se înmoaie și se încălzește. Serviţi ca antreu cu biscuiți sau pâine uscată.

5. V-aţi uitat infuzorul acasă? Nu este nicio problemă. Adăugaţi o lingură de cafea măcinată într-o ceașcă de apă și fierbeţi într-o cratiță până prinde o culoare întunecată. Înainte de a servi, turnaţi, în amestec, o picătură de apă rece. Zaţul se va scufunda și voi vă veţi putea savura proaspăta cafea de dimineaţă.

6. Atunci când gătiţi carnea sau legumele direct pe foc, aruncaţi puţină verdeaţă proaspătă direct peste cărbuni, pentru a îmbogăţi gustul mâncării.

7. Lăsaţi cocenii de porumb la înmuiat timp de 20 de minute înainte de a-i pune pe grătar. În acest fel, se vor prepara bine la interior şi nu vor plezni.

Alte recomandări:
  • Pentru fiecare masă, măsurați din timp ingredientele și împachetați-le în pungi ziplock. Etichetați fiecare pungă corespunzător cu conţinutul acesteia.
  • Pregătiți din timp supele, tocăniţele şi alte mâncăruri asemănătoare. Înghețați-le și păstrați-le în lada frigorifică. Pentru o masă rapidă, va trebui doar să le reîncălziți.
  • Nu uitați folia de aluminiu. Poate avea multe utilizări pentru o masă la iarbă verde.
  • Fiţi foarte atenţi cu canistrele de gaz. Țineți-le, întodeauna, în poziție verticală. Păstraţi-le afară, într-o zonă bine ventilată. Verificați scurgerile folosind săpun pe toate conexiunile. Opriți-le când nu sunt în uz.
  • Înghețați carnea înainte de a o pune în lada frigorifică. Păstraţi şi alte alimente reci pentru a rezista mai mult timp.
  • Acoperiți vasele ori de câte ori gătiți în aer liber. Alimentele se vor prepara mai repede și veți economisi combustibil. De asemenea, veţi ţine departe de mâncare mizeria și insectele.
  • Pentru a fi mai ușor de curățat și pentru a le proteja de fum și de deteriorarea provocată de foc, ungeţi exteriorul oalelor şi tigăilor cu săpun lichid, înainte de a le pune pe foc. 
  • Blocurile de gheaţă rezistă mai mult decât cuburile de gheaţă.

  • Pentru a evita vizitele nedorite ale animalelor sălbatice, păstrați alimentele depozitate sau suspendate deasupra nivelului solului.
  • Aplicați ulei pe grătar pentru a evita lipirea alimentelor.
  • Borcanele de suc congelat păstrează alimentele reci.
  • Utilizați alimente instant pentru mese rapide.
  • Utilizați echipament de gătit ignifug. Țineți mânerele departe de căldură mare și de flăcări.
  • Utilizați pungi ziplock pentru a stoca alimente precum supă, sosuri, etc. Îngheţaţi pungile și puneți-le la rece. Vă ajută să păstraţi alimentele reci.
  • Puneți o oală de apă fierbinte pe foc în timp ce mâncați, astfel încât să fie gata fiartă după ce terminaţi şi să puteţi curăța vasele.
  • Pentru a păstra săpunul curat în camping, puneţi-l într-o șosetă și atârnaţi-l de un copac.
  • Pita se împachetează şi se păstrează mai bine la camping decât pâinea obişnuită.
  • Luaţi-vă cu voi gustări care vă stimulează nivelul energetic, cum ar fi fructele uscate, pentru a le servi între mese.
  • Pentru a găti hamburgerii mai uniform, faceţi o gaură de dimensiunea unui deget în mijlocul acestora. În timp ce îi preparaţi, gaura va dispărea, dar centrul va fi gătit la fel ca marginile.
Vase de gătit de care aveţi nevoie
Nu contează atât de mult ceea ce gătiți, cât felul în care gătiți. Și nimic din obiectele voastre de bucătărie nu influențează mai mult felul în care preparaţi o masă decât vasele de gătit.

Ceaun din fontă pură
 Ceaun fonta puraEste cea mai versatilă piesă de gătit în aer liber pe care o deținem. Un ceaun din fontă deschide o nouă lume a opțiunilor de gătit: puteţi prepara tocănite, puteţi coace lasagna, puteţi fierbe înăbuşit puiul, puteţi găti nachos, pe scurt, tot ceea ce vă doriţi! Fonta conferă durabilitate şi, în acelaşi timp, asigură o retenţie mare de căldură, astfel alimentele vor continua să se prepare chiar şi după ce vasul a fost îndepărtat de la sursa de căldură. Ceaunul poate fi folosit atât cu suportul din dotare, cât şi fără acesta, atunci când doriţi să-l aşezaţi direct pe arzător. Capacul se poate monta cu ajutorul unor şuruburi care vor păstra aromele în interior. Picioarele lungi ale ceaunului vă permit să aşezaţi cărbunii în partea inferioară.
Pentru gătit afară, direct pe foc, vă recomandăm ceaunul din fontă pură de la KingHoff.

Tigaie din fontă
 Tigaie fonta
Dacă ceaunul din fontă este piesa noastră cea mai versatilă, tigaia din fontă oferă suficiente beneficii pentru a satisface gusturile oricărui amator de gătit în aer liber. Tigaia poate fi aşezată direct pe flacără sau pe un pat de cărbuni. Retenția de căldură a fontei ne permite să rumenim bine amestecuri pe bază de carne, să frigem fripturi și chiar să coacem pâine. 
Accesaţi aici oferta noastră de tigăi din fontă.

Accesorii pentru camping
Cel mai deștept lucru pe care îl puteţi face atunci când mergeţi la camping este să cumpăraţi ustensile speciale de bucătărie. Este mult mai ușor să ne păstrăm ustensilele dedicate într-un singur loc, decât să umblăm în toate direcţiile prin bucătărie și să încercăm să găsim obiecte multifuncționale chiar înainte de a ieși pe ușă. Astfel, reducem riscul de a ajunge la camping și de a ne da seama că ne lipseşte o piesă importantă.

Cleşte pentru bucătărie
 Cleste bucatarie inox kinghoff
Atunci când vă pregătiţi pentru camping, este indicat să luaţi cu voi o pereche de cleşti metalici pentru bucătărie. Aceştia pot fi folosiţi fie pentru alimente, fie pentru răscolirea cărbunilor, atunci când gătiţi în ceaunul de fontă.
Vă recomandăm cleştele din inox KingHoff, rezistent la temperaturi înalte şi la coroziuni.

Spatulă 
 Spatula
O altă piesă importantă de bucătărie este cea pe care o uităm, deseori, acasă. Încercați să întoarceţi clătitele cu o furculiță. Desigur, puteţi face acest lucru, dar nu va fi prea simplu.
Accesaţi aici oferta noastră de spatule.

 set masuratoriSet măsurători
Numărul de mese pe care le-am distrus pentru că am crezut că putem măsura din ochi cantităţile este mai mare decât am vrea să recunoaștem. 
Setul de măsurători KingHoff nu ocupă mult spațiu și ne ajută să gătim cu precizie.

Desfăcător de sticle
Nu riscaţi tragedia de a campa numai pentru a descoperi că nu aveți nicio modalitate de a vă deschide berea sau sticla de vin. Desfăcătorul electric KingHoff este proiectat astfel încât să fie potrivit pentru toate sticlele de vin tradiţionale.  Îndepărtează dopul  cu uşurinţă, prin simpla apăsare a butonului. Alimentarea de la baterie şi conexiunea fără fir permit folosirea aparatului în mod liber, fără a-l conecta la o sursă de alimentare constantă.
Accesaţi aici oferta noastră de desfăcătoare de sticle.

Desfăcător conserve
 desfacator conserve
Este singura piesă pe care, dacă o uitați, vă poate distruge complet ieşirea în aer liber. Nu riscaţi să vă transformați întreaga călătorie într-o sumbră tragedie comică.
Cei mai practici ar putea prefera desfăcătorul de conserve Fissler. Spre deosebire de ustensilele clasice pentru desfăcut conserve, acesta taie capacul pe marginea laterală, lăsând marginea netedă şi oferind posibilitatea de a refolosi capacul.
Accesaţi aici oferta noastră de desfăcătoare de conserve.

joi, 29 martie 2018

Cum să organizaţi un bufet memorabil

Ori de câte ori vreţi să organizaţi un eveniment de calitate, fie într-un cerc restrâns, familiar, fie într-un cadru oficial, precum o nuntă sau o recepţie, modul în care vă prezentaţi preparatele contează enorm. Câteva sugestii simple vă vor ajuta să evitaţi un eşec şi să organizaţi un eveniment nu doar reuşit, ci cu adevărat memorabil.

Există numeroase indicaţii cu privire la organizarea unui bufet. Este posibil chiar să vă treacă prin minte nişte idei destul de creative, caz în care vă invităm să ni le împărtăşiţi printr-un comentariu. În acest articol, am încercat să abordăm cele mai obişnuite probleme care pot apărea, precum şi aspectele care ţin de logistică.

1. Ce fel de eveniment organizaţi?
Pentru o mulţime mare de oameni, organizatorul de evenimente de la Food Unlimited Lin Neilland recomandă planificarea unui bufet simplu. Potrivit acestuia, pregătirea unui meniu cu preparate reci este mai puţin tensionată decât pregătirea unor preparate care trebuie menţinute mereu calde şi transmise mai departe, musafirilor. În acest fel, veţi putea pregăti meniul dinainte şi, de asemenea, veţi avea timp să socializaţi cu invitaţii.

2. Planificaţi în avans
Acest lucru este necesar pentru a evita pregătirile de ultimă oră şi luarea deciziilor în pripă. Cu o seară înainte  de eveniment, adunați toate farfuriile şi platourile de servit și aşezaţi-le pe masă. Totodată, atașați bileţele pentru a vă reaminti felurile de mâncare şi vasele corespunzătoare.
Lin Neilland recomandă: „"Gătiţi, tocaţi si pregătiţi toate componentele  preparatelor care nu pot fi făcute dinainte, apoi sigilaţi-le şi depozitaţi-le. În ziua petrecerii va trebui doar să combinaţi componentele şi să adăugaţi dressingul. Sosul de salată este indicat să îl preparaţi în ultimul moment." Totodată, ar fi bine să nu îl turnaţi peste salată şi lăsaţi asta în seama oaspeţilor. Nu numai că le place să facă acest lucru, dar dressingul va ofili frunzele de salată.
Dacă vă simţiţi stresaţi atunci când parcurgeţi planul, este posibil să fi inclus prea multe sarcini; indicat ar fi să îl simplificaţi. Organizarea unui eveniment relaxant și distractiv, cu o mică selecție de feluri de mâncare diferite, dar bine gătite, este mai bună decât un plan prea ambițios care se dovedește a fi un eşec.

3. Alegeţi un spaţiu încăpător
Atunci când este vorba de mâncare, oamenii se mişcă de colo-colo, în grupuri. Nu mai observă cât sunt de aproape de masă sau că pot bloca accesul altor invitaţi. Deci atunci când organizaţi un eveniment, aveţi în vedere spaţiul. Asiguraţi-vă chiar că aveţi spaţiu suplimentar pentru fluidizarea circulaţiei. Iată şi un mic truc preluat de la Faith Durand, redactor-şef la Kitchn şi autoare a trei cărţi de bucate: aşezaţi băuturile în partea opusă mesei cu mâncare sau cel puţin la o oarecare distanţă de aceasta. În acest fel, oamenii se vor răspândi uniform într-un spaţiu mare.

4. Numărul invitaţilor
Luați în considerare cât de mulți oameni vor încăpea în spaţiul pe care l-aţi pregătit. Dacă planificați un eveniment în aer liber, ţineţi cont că ar putea ajunge cu toţii într-un spaţiu închis, dacă, pe neaşteptate, ar începe să plouă! Dacă aveți mulţi invitaţi într-un spaţiu mic, le-aţi putea sugera să sosească pe rând, mai degrabă decât toți odată, pentru a facilita circulaţia.

5. Pregătiţi încăperea
Renunţaţi la mobilierul şi la decoraţiunile în exces. Pentru a permite oaspeților accesul la mâncare de pe ambele părți ale mesei și va menține un flux lejer, așezați masa în mijlocul camerei. 

6. Pregătiţi o masă separată pentru băuturi
Dacă aşezaţi masa de băuturi departe de masa de bufet, le permiteţi oaspeților să-și aleagă mâncarea și să lase farfuriile înainte de a-şi turna o băutură. Mai mult, alegeţi, pe cât posibil, ca masa pentru băuturi să fie lângă bucătărie deoarece vasele cu apă şi cele cu cafea sunt, de obicei, mai grele decât platourile cu mâncare şi se pot vărsa mai uşor.
Aveţi grijă să curăţaţi mereu masa, mai ales că va fi un loc plin de stropi de la diverse băuturi, de serveţele şi pacheţele goale de zahăr.

7. Asiguraţi un trafic fluent 
Proiectaţi spaţiul în aşa fel încât să aveţi o intrare și ieșire. Pentru a evita aglomerarea, lăsaţi suficient spațiu atât în fața, cât și pe marginile laterale ale mesei. Separaţi felurile de mâncare. De exemplu, nu ţineţi desertul lângă felul principal.
Asiguraţi-vă că aveţi destul spaţiu pe masă unde musafirii să îşi poată lăsa farfuria, la un moment dat. Pătrundeţi în mintea lor. Gândiţi-vă care sunt aspectele care nu v-au plăcut când aţi fost invitaţi la un bufet. 
Aşezaţi, lângă felurile de mâncare, scobitori sau linguriţe, astfel încât oaspeţii să le poată gusta înainte de a le pune în farfurie.

8. Cât de mare este frigiderul?
Din motive de igienă, trebuie să vă asigurați că produsele alimentare sunt refrigerate. Scoateţi din frigider tot ce nu aveți nevoie în ziua evenimentului. Consumaţi o parte din alimente sau cereţi unui vecin să vi le păstreze temporar. Gândiţi-vă cum puteţi păstra produsele şi folosiţi tot ceea ce aveţi la îndemână pentru a le depozita cât mai economic. Băuturile pot ocupa mult spaţiu, aşa că răciţi-le în avans, după care transferaţi-le într-o geantă termoizolantă.

9. Atenţie la prezentare!
Ce fel de farfurii, ceşti, ustensile, recipiente sau feţe de masă v-aţi dori? Nu este nevoie să folosiţi cele mai bune porţelanuri pe care le aveţi în casă, însă o masă arată mai apetisant atunci când etalaţi produse de calitate. Desigur, puteţi folosi tacâmuri, farfurii şi ceşti din plastic atât timp cât sunt noi şi curate. De asemenea, alegeţi o faţă de masă atrăgătoare care să înveselească atmosfera.
Nici cromatica culorilor nu este de neglijat atunci când aranjaţi masa. Culorile vii pot face preparatele să arate mai apetisant.

10. Aşezaţi farfuriile în prima linie
Dacă vreţi ca oaspeţii să aibă un acces facil la mâncare, asiguraţi-vă că au farfuriile la îndemână. Dacă planificați un eveniment cu o mulţi invitaţi, amenajaţi un bufet cu două sau trei straturi de câte zece farfurii fiecare. Însă nu le aşezaţi prea sus, pentru a evita riscul de a se răsturna.
Aşezaţi condimente în apropierea tipului de mâncare corespunzător.

11. Pregătiţi etichete
Puteţi utiliza bucăți mici de hârtie, note lipicioase sau carton. Odată ce alimentele sunt pe masă, puneți etichetele lângă fiecare fel de mâncare. Acest lucru va permite oaspeților să știe dinainte ce pun în farfurie.
Asigurați-vă că etichetele sunt scrise cu caractere aldine, mari și clare, astfel încât toți oaspeții să le poată citi cu ușurință. 

12. Oferiți o masă echilibrată
Pregătiţi o masă care să includă salată, proteine, legume, amidon, carbohidrați și deserturi. Petrecerile tip bufet riscă să fie neuniforme şi slab închegate. Uneori există prea multe aperitive sau prea multe feluri de mâncăruri secundare sau principale. Planificarea unei mese echilibrate vă va ajuta să evitați această problemă. Dacă aveți o petrecere tip cocktail, este bine să serviți doar un singur fel de aperitive și deserturi.  

13. Asigurați-vă că aveţi, întotdeauna, şi alimente pentru vegetarieni
În orice caz, nu puteţi da niciodată greş dacă includeţi un platou cu legume și fructe.

14. Planificați alimentele în funcție de sezon
Este indicat să consumăm tipul de hrană în funcţie de anotimp. În timpul verii, un meniu cu cartofi și carne poate fi prea greu, în timp ce iarna, o masă formată dintr-o salată ușoară și un pește sărat este lipsită de consistenţă. Fructe care conțin multă apă, cum ar fi pepenele verde, sunt excelente pentru un bufet de vară, pe când o friptură cu piure sau alte mâncăruri bogate sunt potrivite pentru mesele de iarnă.

15. Aşezaţi alimentele în funcție de temperatură
În faţă ar trebui să fie alimentele fierbinți, pentru ca oaspeții să ajungă la acestea înainte de a se răci prea mult. Mâncărurile reci trebuie să fie mai în spate. Pe cât posibil, alegeți alimente la temperatura camerei. 

16. Aranjați mâncarea în mod strategic
În general, felurile de mâncare aflate în faţă se termină cel mai rapid. În concluzie, aşezaţi mâncărurile ieftine și cantităţile mari de alimente la îndemâna oaspeţilor, iar pe cele mai scumpe și mai rafinate, la final. 

17. Nu puneți totul în acelaşi loc
Dacă serviți și desert, așteptați să se termine felul principal. Acest lucru permite oaspeţilor să se odihnească și să îşi facă digestia în linişte, iar vouă vă oferă prilejul să aveţi controlul asupra ritmului în care se desfăşoară petrecerea.

18. Nu uitaţi de coşurile de gunoi
Imaginaţi-vă că mergeţi la o petrecere unde tot gunoiul se află la vedere, iar farfuriile sunt de unică folosinţă. Ce spuneţi de asta? Asiguraţi-vă că musafirii vor avea unde să arunce alimentele, serveţelele folosite şi, eventual, paharele şi farfuriile de unică folosinţă. Dacă nu faceţi acest lucru, cu siguranţă vor găsi alte metode pe care nu le veţi agrea.  

19. Adăugați decorațiuni
Odată ce aţi pregătit masa, adăugați decorațiuni pentru un aspect mai atrăgător. Totuşi, nu alegeți obiecte care vor sta în calea musafirilor. De exemplu, nu este indicat să aveţi sfeşnice cu lumânări mari, dar plasarea de panglici mici sau a unor funde în jurul mesei nu va împiedica pe nimeni să ajungă la mâncare.
Puteţi adăuga o decoraţiune atractivă chiar în centrul mesei. Astfel, farfuriile vor sta spre marginea mesei, fiind mai accesibile musafirilor.
Dacă aveți un bufet cu ocazia unei sărbători, alegeți decorațiuni corespunzătoare. De exemplu, de Paşti, aţi putea alege flori de primăvară, panglici şi ouă vopsite.

Pentru reţete, informaţii utile în bucătărie şi promoţii, abonaţi-vă la Newsletterul nostru. Totodată, veţi primi, pe e-mail, un cod de reducere de 5% valabil la orice comandă.
Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu informaţii şi ponturi utile în bucătărie. Un Like ar fi binevenit :)

joi, 21 septembrie 2017

Prăjiturele Melba cu piersici

Aceste prăjiturele dulci și colorate cu glazură de zahăr și frișcă pot face deliciul unei dimineți de weekend. Pot fi servite și ca desert. Este o rețetă pe care copii o vor adora, dar și o modalitate de a vă impresiona oaspeții cu un desert ceva mai… diferit. Deși este o rețetă americană, la noi în țară se prepară o variantă diferită care implică alt amestec de ingrediente și care nu necesită coacere. Sunt simple, delicioase și răcoroase, dacă optați pentru versiunea “la rece”.

INGREDIENTE:
  • 200 g zmeură
  • 410  g piersici din compot, tocate
  • 15 g făină de porumb
  • 15 g miere
  • Foaie de copt
  • 1 ou
  • 150 g glazură de zahăr
  • Zmeură înghețată
MOD DE PREPARARE:
 
1. Puneți deoparte șase zmeuri proaspete, iar restul turnați-le într-un castron. Adăugați piersicile. Într-un castron mic, amestecați făina de porumb și mierea până devin o pastă care se toarnă peste fructe și se amestecă.

2. Desfaceți foile de copt și folosiți o roată de pizza pentru a tăia șase dreptunghiuri din fiecare. Vă recomandăm, pentru acest pas, feliatorul de pizza de la KingHoff. Fiind fabricat din oţel inoxidabil, este durabil şi rezistent. Întoarceți una dintre bucăți cu partea mai lungă spre voi și pliați-o în două, ca o carte, astfel încât să obțineți o cută pe mijloc. Deschideți foaia de copt și turnați umplutura de fructe cu lingura, doar pe o parte a foii,lăsând o margine de aproximativ un centimetru. Împrăștiați oul bătut de-a lungul marginilor și pliați foaia de copt din nou, pentru a așeza umplutura. Utilizați o furculiță pentru a sigila marginile, apoi împrăștiați și mai mult ou peste tot. În partea de sus a hârtiei, faceți câteva găuri cu furculița. Repetați procedeul cu celelalte foi de copt. Aranjați prăjiturelele pe o foaie de copt căptușită cu hârtie pentru copt și lăsați la răcit cel puțin 30 de minute, până la 24 de ore. Alternativ, puteți lăsa la congelat cel mult două luni.

3. Încălziți cuptorul la 200 grade Celsius. Coaceți prăjiturelele timp de 20 de minute sau până când compoziția capătă o nuanță aurie. Scoateți de la cuptor să lăsați să se răcească timp de 20 de minute. Dacă ingredientele au fost congelate, mai lăsați cinci minute în plus la cuptor. Între timp, zdrobiți zmeura rămasă până devine suculentă și amestecați-o cu glazura de zahăr până obțineți o pastă groasă. Întindeți un strat subțire peste prăjiturele și,dacă preferați, presărați zmeură congelată.
Se servesc calde sau reci, la micul dejun, acoperite cu frișcă sau cremă de ou.

Vedeți și alte rețete de deserturi:

Abonaţi-vă la Newsletterul nostru și veţi primi, pe e-mail, un cod de reducere de 5% valabil la orice comandă, precum şi multe reţete, informaţii utile şi promoţii.
Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu informaţii şi ponturi utile în bucătărie. Un Like ar fi binevenit :)

miercuri, 10 mai 2017

Cum să mănânci sănătos şi să te bucuri de mâncare

De-a lungul secolelor, omenirea a trecut prin foarte multe transformări. Una dintre schimbările majore este trecerea de la un mod de alimentaţie sănătos la unul bazat pe modernele preparate procesate. Nu întâmplător una dintre numeroasele diete promovate de nutriţioniştii de astăzi poartă numele de Dieta Paleo sau, altfel spus, Dieta Omului Cavernelor. În mod cert, oamenii de astăzi au o dietă cu mult diferită de cea a străbunilor noştri. Potrivit studiilor, cei care aleg hrana sănătoasă, pierd în greutate şi obeservă modificări benefice importante asupra stării lor de sănătate.

Mai sunt şi astăzi unii nutriţionişti care afirmă că, o dietă săracă în carbohidraţi este dăunătoare sănătăţii. În realitate, o dietă cu puţini carbohidraţi ajută la pierderea în greutate şi reduce riscul apariţiei anumitor afecţiuni, mai mult decât o dietă săracă în grăsimi. 

Beneficiile unei diete cu puţini carbohidraţi:
  • Contribuie la pierderea de grăsime mai mult decât o dietă săracă în grăsimi, unde numărul caloriilor este restricţionat.
  • Contribuie la scăderea nivelului de zahăr din sânge, lucru foarte benefic pentru diabetici.
  • Contribuie la scăderea presiunii sanguine, dacă aceasta este mărită.
  • Contribuie la scăderea trigliceridelor într-o proporţie mai mare decât reducerea nivelului de grăsimi. Se ştie că trigliceridele sunt un factor de risc pentru bolile cardiovasculare.
  • Contribuie la creşterea nivelului de „colesterol bun” într-o măsură mai importantă decât o dietă cu puţine grăsimi. Mai mult „colesterol bun” înseamnă un risc mai mic al bolilor cardiovasculare.
  • Este mai simplu de urmat decât dieta săracă în grăsimi, datorită faptului că nu este necesar să număraţi caloriile şi să vă înfometaţi. Puteţi evita, astfel, coşmarul unei diete, aşa cum o ştim cei mai mulţi dintre noi.

Efecte secundare care pot apărea în timpul dietei sărace în carbohidraţi:
  • Dureri de cap
  • Oboseală
  • Iritabilitate
  • Constipare
Acestea pot dura în jur de 3-4 zile. Este foarte important ca, în tot acest timp, să ne alimentăm cu suficiente grăsimi deoarece acestea vor deveni noua noastră susă de energie.
În al doilea rând, este bine să adăugăm mai multă sare în mâncare pentru a compensa pierderea de sodiu. La fel de bine am putea să bem o lingură de bulion dizolvat într-o cană de apă fierbinte, deoarece acesta conţine două grame de sodiu.

Alimente recomandate
Cei care nu luptă cu pierderea în greutate, nu au niciun motiv să refuze alimente precum cartofii simpli sau dulci. Însă cei supraponderali sau cu probleme de metabolism, trebuie să renunţe la toate alimentele bogate în carbohidraţi.
Pentru a vă hrăni sănătos, aveţi la dispoziţie o paletă foarte largă de opţiuni:

Carne de viţel, de miel, de porc sau de pui
Singura condiţie este să fie neprocesată, iar animalele să fie hrănite cu hrană naturală. Puteţi prepara reţete foarte sănătoase şi gustoase la tigaia grill. Astfel de tigăi, unele cu interior ceramic, altele din fontă sau cu particule din piatră naturală, puteţi achiziţiona aici.

Peşte
Este un aliment bogat în omega-3, acizi graşi şi alţi nutrienţi. Este recomandat să mâncaţi peşte (în special somon) în fiecare săptămână. Iar dacă aveţi şi musafiri în vizită, este bine să aveţi în casă un set de tacâmuri pentru peşte. Cele mai rezistente şi mai estetice sunt de la Esmeyer şi le puteţi cumpăra de aici.

Ouă
Sunt printre cele mai nutritive alimente, mai ales gălbenuşul. Şi ouăle conţin omega-3.

Legume
Mâncaţi legume în fiecare zi. Conţin fibre şi mulţi nutrienţi foarte importanţi pentru organism.

Fructe
Aveţi o mare varietate de fructe la dispoziţie. Sunt uşor de preparat, bogate în fibre şi vitamina C. Dacă doriţi să slăbiţi, ar fi bine, totuşi, să le consumaţi cu moderaţie, din cauza nivelului ridicat de zahăr pe care îl conţin.

Nuci şi seminţe
Bogate în nutrienţi, dar cu multe calorii. Se recomandă consumul cu moderaţie pentru cei care şi-au propus să scadă în greutate. Dacă nu avţi încă un spărgător de nuci sau nu sunteţi mulţumiţi de calitatea din inox de la KingHoff sunt durabile prin calitatea materialului şi sigure datorită mânerelor cu inserţii de silion. Vezi oferta aici.

Cartofi
Rădăcinoasele sunt sănătoase, dar cu mulţi carbohidraţi. Se recomandă consumul cu moderaţie pentru cei care şi-au propus să scadă în greutate. Dacă vă plac cartofii pai, o alegere inteligentă ar fi feliatorul pentru cartofi pai. Astfel, veţi tăia mai uşor cartofii şi, fiind din inox, veţi şti că îl veţi avea pentru foarte mult timp. În plus, se poate folosi pentru felierea oricăror feluri de legume. Vezi oferta aici.

Lactate grase: brânză, brânză topită, unt, iaurt 
Sunt bogate în grăsimi sănătoase şi calciu. 
Grăsimi şi ulei: ulei de măsline, unt, untură. Alegeţi grăsimile saturate pentru gătitul la tigaia încinsă. 

Pentru a vă fi mai uşor să gătiţi, încercaţi tigăile cu interior antiaderent din granit, extrem de solide şi durabile (click aici).

Ce să bem?

Cafea
Cafeaua este o băutură sănătoasă şi bogată în antioxidanţi, însă cei sensibili la cafeină ar trebui să o evite. Dacă vreţi să savuraţi în fiecare zi o cafea care îşi păstrează aroma, este recomandat să o râşniţi chiar înainte de a o prepara. 


La un preţ foarte accesibil, puteţi găsi modele elegante de râşniţe, cum sunt acestea.

Ceai
Ceaiul este sănătos, bogat în antioxidanţi şi are mai puţină cafeină.
Vă recomandăm să folosiţi un ceainic sau infuzor din inox, întrucât acestea sunt mai rezistente în timp şi au un aspect estetic. Puteţi alege un ceainic KingHoff sau, dacă preferaţi ceva mai de lux, puteţi opta pentru brandurile Kassel sau Klausberg.
Întreaga ofertă de ceainice o găsiţi aici.

Dacă un infuzor vă este la îndemână, puteţi alege dintr-o mulţime de modele şi culori de la Nava, Klausberg şi KingHoff, printr-un click aici.

Apă
Este bine să beţi apă de-a lungul întregii zile, mai ales dacă faceţi multe exerciţii la sală. Pentru o apă fără impurităţi, puteţi alege cana filtrantă pentru apă de la KingHoff, la un preţ excelent şi care vine împreună cu două accesorii pentru filtrarea apei. Vezi detalii aici.

Sucuri fără zahăr sau îndulcitori artificiali
Alegeţi sucurile naturale de fructe, laptele şi chiar berea. Există o singură regulă simplă: să nu beţi nimic cu multe calorii.
Pentru a prepara unor sucuri delicioase, există aparate care nu necesită conectare la priză şi, drept urmare, pot fi folosite chiar şi atunci când rămâneţi fără curent electric. Mai mult, fiind compuse din mai multe recipiente, le veţi putea folosi şi separat, la prepararea mâncării. Acestea sunt disponibile sub brandurile Karl Kruger şi KingHoff şi le puteţi vedea aici.
Consumaţi cu moderaţie:

Ciocolată neagră
Alegeţi ciocolată organică cu 70% cacao sau chiar mai mult. Aceasta este bogată în grăsimi sănătoase şi antioxidanţi.

Alcool
Alegeţi vinurile seci şi băuturi care nu conţin zahăr sau carbohidraţi.

Iar pentru a fi practici, puteţi să vă procuraţi un set complet de ustensile de bucătărie. Modelul de la KingHoff, de exemplu, conţine, pe lângă desfăcătorul de sticle, ustensile precum: curăţător de legume, spărgător de nuci, presă pentru usturoi, desfăcător de conserve şi un suport de lemn pe care să le fixaţi. Puteţi vedea oferta aici

Lăsaţi-ne un un comentariu, mai jos, iar noi vă vom răspunde. 


Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu multe informaţii şi ponturi utile în bucătărie. Un Like ar fi binevenit :)

joi, 4 mai 2017

Sărbătorim doi ani de parteneriat cu eMAG

Sărbătorim doi ani de parteneriat cu cel mai mare retailer din România - eMAG.ro. Doi ani frumoşi în care am crescut împreună cu ei; ani care ne-au determinat, uneori cu delicateţe, alteori cu dinamism, să ne dezvoltăm, pas cu pas, în ciuda obstacolelor şi provocărilor, de altfel, inerente.

Efortul pe care l-am depus, constant, pentru îmbunătăţirea serviciilor pe care le oferim şi pentru găsirea celor mai performante şi inovative produse se reflectă, astăzi, în rezultatele obţinute. În toţi aceşti ani, ne-am străduit să formăm o echipă dinamică şi perseverentă care răspunde cu promptitudine solicitărilor venite din partea clienţilor. 

Am reuşit, totodată, să ne fidelizăm clienţii prin intermediul unor produse de bucătărie de calitate, dar şi prin reduceri, promoţii şi concursuri cu premii. Am venit în sprijinul lor cu detalii legate de produsele noastre şi de felul în care le pot folosi. Pe site-ul nostru  - www.megaplus.ro - clienţii fideli beneficiază de un cod de reducere la orice produs şi de promoţii permanente, o parte dintre produse fiind, uneori, reduse chiar la jumătate de preţ.

Am ales să ne îndreptăm exclusiv spre produse de top, iar în cei aproape 10 ani de activitate, am evoluat până la nivelul unui magazin care poate oferi clienţilor toată gama de vase şi ustensile necesare pasionaţilor de gătit, în prezent oferta noastră incluzând peste 1600 de produse în stoc. Nu întâmplător am atras atenţia celui mai mare retailer de pe piaţa online din România - eMAG.ro. Este un parteneriat pe care l-am întâmpinat cu bucurie şi încredere şi pe care avem convingerea că îl vom fructifica mai departe.


Ultimii doi ani de când suntem prezenţi pe eMAG Marketplace au fost încununaţi de succese şi de multe satisfacţii. Tendinţa permanentă spre dezvoltare continuă a dus la câştigarea încrederii atât a partenerilor, cât şi a clienţilor noştri. Branduri germane precum Fissler, Kassel şi Zwilling J.A. Henckels nu sunt deloc străine cunoscătorilor artei culinare, adepţi ai produselor de bucătărie premium. Fabricate din materiale calitativ superioare, acestea se remarcă atât prin aspectul practic, cât şi prin designul estetic, fiind ideale pentru oricine doreşte o bucătărie modernă şi de bun gust. Oţelul inoxidabil este asociat, în cazul multor produse, cu lemnul de salcâm sau bambus, recunoscut pentru rezistenţa lui în timp. Am reuşit, de asemenea, să aducem pe piaţa din România produsele unor branduri mai accesibile şi, în acelaşi timp, sustenabile în privinţa raportului calitate/preț. Este vorba de branduri cu tradiţie pe piaţa internaţională, precum Esmeyer şi Karl Krüger. La fel ca celelalte, ele se remarcă prin manufactura ireproşabilă a produselor, atenţia acordată finisajelor, fineţe şi durabilitate. 


Din dorinţa de a oferi soluţii pentru orice buzunar, am luat contact şi cu branduri ca Nava, Kinghoff şi Klausberg. Mai accesibile ca preţ, ele nu sunt inferioare calitativ şi, pe lângă vase şi ustensile, cuprind în ofertă tot felul de accesorii precum tirbuşoane şi desfăcătoare, foarfece cu diverse utilizări în bucătărie, dar şi seturi de farfurii, boluri, căni, platouri, fabricate din inox sau porţelan.

Credem că prepararea alimentelor are un substrat mai profund decât pare la prima vedere şi ceea ce ar trebui să conteze cu adevărat în bucătărie este pregătirea unei vieţi mai bune, mai sănătoase. 

Ne-am propus să învăţăm oamenii să se bucure de gustul unui preparat bine gătit, să savureze timpul petrecut cu familia şi cu prietenii, să se conecteze cu cei care îşi doresc să se dezvolte şi să se delecteze cu ceea ce  gătesc. 
Îi ajutăm să găsească vasele şi ustensilele de care au nevoie în bucătărie, să îşi perfecţioneze abilitatea de a găti, să se inspire de la bucătarii şefi, să înveţe despre alimentele proaspete, de sezon şi alte trucuri utile în bucătărie.

Filosofia noastră este:
A mânca sănătos este o parte importantă a unei vieţi sănătoase. 
Un pas către o dietă sănătoasă este alegerea unor vase de bucătărie care ne permit să gătim sănătos pentru noi şi familia noastră. 



marți, 21 martie 2017

8 lucruri indispensabile în bucătăria ta

În ritmul alert al vieţii cotidiene, când ne vedem nevoiţi să ne împărţim între obligaţiile profesionale şi familie, parcă am dori să ne mai rămână şi puţin timp liber. Vremurile în care trebuia să petrecem ore bune în bucătărie au apus. Între timp, au apărut noi gadgeturi, mai performante, mai practice şi din ce în ce mai atrăgătoare. Chiar dacă, uneori, preţurile sunt ceva mai piperate, este o investiţie profitabilă în timpul şi în sănătatea noastră. În plus, timpul petrecut în bucătărie ar putea să nu mai fie o corvoadă. Cu doar câteva ustensile practice, gătitul nu numai că va deveni o adevărată plăcere, dar vă va economisi timp şi energie.
Iată ce vă poate fi ajuta, în perioada Postului Mare, să vă preparaţi rapid şi sănătos orice fel de mâncare.

1. Tocător (chopper) manual pentru alimente 
Este ideal pentru tocare, centrifugare, amestecare şi menţinere, în stare proaspătă, a produselor. Puteţi toca, într-o clipă, alimente precum morcovii şi ceapa, fructele şi verdeţurile. De asemenea, vă permite să păstraţi proaspete alimentele tăiate (verdeţuri, salate proaspete), să amestecaţi supe şi sosuri. Sistemul de tăiere funcţionează fără curent şi este uşor de operat. Trebuie doar să acţionaţi mecanismul de tăiere de câteva ori şi, în câteva secunde, totul este perfect mărunţit. 
Cu un click aici puteti vedea felul în care se foloseşte acest aparat şi beneficiile pe care le aduce.

2. Oală pentru preparat suc din fructe sau legume
Acest tip de oală vă ajută să pregătiţi sucuri naturale. Este uşor de curăţat şi, cu o întreţinere adecvată, o veţi putea folosi vreme îndelungată. Există modele ale căror componente pot fi folosite şi separat. De exemplu, modelul de care dispunem vă permite să folosiţi separat oala cu capac şi oala cu sită pentru fiert la aburi. Pentru prepararea sucului, puneţi fructele sau legumele în sită, aşezând, apoi, recipientul, deasupra celui de colectare, sub care asezaţi oala cu apă. Prin aburii produşi în oala din partea inferioară, fructele sau legumele din sită vor începe să îşi lase sucul care va trece în vasul de colectare. Sucul îl veţi putea scoate, în timpul preparării, cu ajutorul furtunului ataşat. 


3. Oală pentru fiert la aburi 
Acest vas vă permite să gătiţi sănătos, alimentele păstrându-şi gustul şi proprietăţile nutritive. Dacă sunteţi la dietă, acest tip de oală ar fi bine să nu vă lipsească din bucătărie. Atât timp cât nu prăjiţi alimentele, numărul de calorii va scădea văzând cu ochii. În plus, atunci când prăjim, toate substanțele nutritive se pierd. Oala pentru fiert la aburi eliberează mai puţină căldură, ceea ce o face ideală în bucătărie, mai ales în zilele toride de vară.



4. Dispozitiv de pasat legume
Când vreţi să vă pregătiţi supe sau sosuri cât mai naturale, sau chiar un piure, v-ar ajuta un dispozitiv de pasat legume, pentru a zdrobi, rapid şi uşor, legumele şi fructele. Aparatul poate fi extrem de util şi în prepararea mâncărurilor pentru bebeluşi. În acest caz, aveţi grijă să pasaţi alimentele foarte fin, astfel încât compoziţia să nu conţină cocoloaşe. Pentru acest lucru, trebuie să adăugaţi apă în alimentele pregătite a fi pasate.




5. Tigaie din fontă grill
Pentru prepararea alimentelor cu conţinut redus de grăsime, puteţi folosi o tigaie din fontă grill cu un design inteligent. De exemplu, cele cu bază de tip superthermic se pot folosi pe toate sursele de caldură, inclusiv în cuptor. Tigăile grill de calitate germană, precum Fissler, reţin căldura pentru o perioadă mai îndelungată şi sunt durabile în timp. Este o investiţie atât în sănătatea voastră, cât şi în felul în care arătaţi. Consumând alimente fără grăsime, veţi slăbi simţitor şi asta fără să vă cumpăraţi câte o tigaie în fiecare an.  Ştiţi cum se spune: „Dai un ban, dar stai în faţă”.

 6. Oală sub presiune

Este una dintre cele mai bune invenţii din bucătărie, pe care orice gospodină a vremurilor moderne ar fi indicat să o aibă în casă. Pe lângă faptul că economisiţi cu până la 70% timpul petrecut în bucătărie, reduceţi şi energia necesară cu până la 50%. Dacă, până acum, gătitul la presiune distrugea vitaminele şi mineralele din alimente, acum există modele care necesită o mai mică cantitate de apă şi cu care puteţi găti mult mai rapid, păstrând valorile nutriţionale ale alimentelor. Un astfel de model este Fissler Vitaquick. Cu un design modern, durabilă în timp şi uşor de depozitat, nu emite sunetele create de oalele sub presiune clasice, iar mirosurile nu sunt eliberate, deoarece valva de siguranţă este închisă ermetic, odată cu eliberarea oxigenului din interior. 

7. Oală pentru paste


În fine, dacă doriţi să „evadaţi” puţin din regimul destul de drastic al Postului Mare, puteţi încerca pastele în combinaţie cu zarzavaturi sau diverse legume. Însă, atât timp cât durează Postul Mare, amintiţi-vă să verificaţi dacă, în compoziţia lor, conţin şi ou. Deşi pastele făinoase au un conţinut scăzut de proteine (13%), pot fi un adevărat deliciu pentru o masă cât de cât variată în această perioadă. Pentru a le găti mai uşor, puteţi alege o oală specială, formată din două recipiente, pe care le puteţi folosi şi separat, la nevoie. Pastele se pun în recipientul sub formă de sită din partea de sus a vasului, iar în cel de jos, apa. Astfel, nu va mai trebui să vă chinuiţi să le scurgeţi de apă şi veţi putea evita posibilele mici accidente casnice cauzate de opărire.


8. Aparat pentru paste
Iar pentru că pastele preparate în casă au un gust mult mai bun, puteţi opta pentru un aparat de făcut paste, mult mai rapid şi mai simplu de manevrat decât clasicul sucitor.

Vedeţi aici o reţetă de paste cu ciuperci de vă lasă gura apă. 


Acum că ştiţi care ar fi „partenerii” voştri ce nădejde în bucătărie, nu mai irosiţi timpul şi demaraţi cumpărăturile! Magazinul nostru vă poate trimite direct acasă tot ceea ce căutaţi. Ce mai aşteptaţi? Postul Paştelui a început.

Pentru promoţii, reţete şi informaţii utile pentru sănătatea voastră, ne puteţi urmări şi pe Facebook. Aşteptăm, cu interes, opiniile voastre.