Paştele este o perioadă când ne bucurăm de multe bunătăţi însă renunţăm, de obicei, la mâncarea sănătoasă. Prin urmare, după sărbători, se impun câteva schimbări care sprijină procesul de detoxifiere şi promovează o stare de bine. Secretul constă într-o serie de alimente care conţin compuşii necesari în detoxifiere.
Toxinele pot avea un impact destul de neplăcut asupra modului în care funcţionează organismul. Nivelul de zahăr din sânge este primul afectat de consumul mare de ciocolată, fapt pentru care, până la finalul sărbătorilor pascale, veţi avea o stare de letargie. După ce a lucrat din greu de Paşti, şi ficatul are nevoie de un proces sănătos de detoxifiere, la fel şi pielea. Cu cât mâncaţi mai multă ciocolată, cu atât toxinele îşi croiesc drum spre piele.
Totodată, organismul nostru produce gaze atunci când mâncăm şi când bem, cu atât mai mult când facem alegeri nesănătoase. La acestea se adaugă respiraţia urât mirositoare care apare din cauza bacteriilor produse de unele zaharuri din alimente; printr-o dietă sănătoasă, vă veţi împrospăta respiraţia. Rinichii sunt afectaţi nu doar de carbohidraţi, ci şi de alcool care le îngreunează treaba şi îi împiedică să elibereze toxinele din sânge.
Ştiind toate acestea, putem face nişte lucruri simple pentru a face curăţenie după iepuraşul de Paşti.
1. Hidrataţi-vă cu apă şi ceai de plante.
Hidratarea este esențială pentru sănătate și detoxifiere. Începeţi ziua cu o cană de apă fierbinte cu lămâie. De preferat este să adăugaţi şi puţină rădăcină de ghimbir. Pentru a vă ajuta corpul să se cureţe şi să se elibereze de toxine, beți cel puțin doi litri de apă filtrată în fiecare zi. Este nevoie de suficientă apă pentru a susține sistemul digestiv și pentru a stabiliza pofta de mâncare. Ca să ne menţinem hidrataţi şi să ne eliberăm de toxine, corpul nostru are nevoie de 6 – 8 pahare de apă în fiecare zi. Pentru un gust mai plăcut, adăugați niște castraveți proaspeți, mentă și căpșuni.
Înlocuiţi cofeina cu un ceai din plante, cum ar fi ghimbirul, muşeţelul, urzica sau menta. Ceaiul din plante ajută la hidratare și are multe efecte benefice pentru sănătate, spre deosebire de cafea, care vă deshidratează și vă privează corpul de mineralele esențiale.
2. Folosiţi plante medicinale cu efect tămăduitor.
Plantele medicinale conțin compuși cu acțiune terapeutică asupra corpului nostru. Astfel de ierburi adăugate în mâncare vor acţiona ca un medicament. Turmericul are un rol antiinflamator asupra întregului organism. Îl puteţi adăuga în smoothie-ul de dimineaţă, în supe sau salate. Ghimbirul este tot antiinflamator şi ajută la restabilirea funcției digestive. În plus, este bun şi pentru balonare, dureri digestive sau crampe. Îl puteţi adăuga în smoothie, alături de turmeric sau tăiat, într-o cană de apă caldă pe care să o beţi după masă.
3. Mâncaţi alimente crude.
Nucile, advocado, perele și semințele conţin grăsimi sănătoase. Iar pentru doza zilnică de antioxidanți, preparaţi un delicios smoothie de fructe de pădure.
4. La fiecare masă, includeți o sursă de fibre.
Pentru eliminarea deşeurilor, aveţi nevoie de intestine sănătoase.
Mâncaţi ouă la micul dejun, cartofi dulci la prânz şi orez la cină.
Drept gustare, încercaţi fructe proaspete, semințe de cânepă și legume cu humus.
În salate sau în legume la abur puteţi amesteca năut, linte sau fasole.
5. Puneți mai puțină sare în mâncare.
Este mai sănătos să folosiți ierburi verzi și mirodenii pentru a aroma un fel de mâncare, cum ar fi piper negru, chili, coriandru, busuioc, cimbru și arpagic. Acest lucru nu numai că vă va face hrana mai sănătoasă, dar vă va întări sistemul imunitar.
6. Mâncaţi cât mai natural.
Alegeţi o dietă cu alimente bogate în compuși naturali care susțin sănătatea ficatului, precum păpădie, castravete, radicchio, rucola, broccoli, varză, varză de Bruxelles, sfeclă roșie și turmeric.
Sfecla roșie poate fi consumată ca suc, preparată la cuptor sau folosită la salate.
7. Alegeţi o sursă de proteine la fiecare masă.
Proteinele sunt combustibilul ficatului. Pentru ca acesta să-şi facă treaba bine, alegeţi alimente care conţin proteine, precum carne, ouă, produse lactate, nuci, semințe și leguminoase.
8. Alegeţi alimentele bio și organice.
Aceasta este întotdeauna o opţiune mai bună decât alimentele procesate. Atunci când aveţi de ales între untul bio și cel normal, optaţi pentru bio!
9. Votaţi pentru mai mult verde.
Legumele verzi abundă într-o substanță numită clorofilă care le
permite să absoarbă lumina de la soare și să o transforme în energie. Prin includerea în dieta noastră a legumelor verzi cum ar fi varza kale, broccoli, sfecla elvețiană și anumite ierburi precum iarba de grâu, ne umplem corpul cu aceeași energie care dă plantelor abilitatea de a înflori și de a crește. Clorofila funcționează ca un antiinflamator puternic, alcalinizează corpul, oxigenează sângele și ajută organismul să se curățe de impurități, să se detoxifice.
10. Echilibraţi nivelul de zahăr din sânge.
De Paşti, consumul exagerat de zahăr provoacă o stare de oboseală şi somnolenţă mai mare decât de obicei. Pentru a stabiliza nivelul de zahăr din sânge pentru câteva ore bune, începeţi ziua cu o masă care conține cantităţi adecvate de proteine și grăsimi sănătoase. Pe parcursul zilei, includeţi proteine la fiecare masă (cum ar fi ouă, pește, carne roșie etc.), alături de unele grăsimi sănătoase (avocado, ulei de cocos, nuci și semințe). Un mic dejun gustos ar putea consta în ouă poşate cu varză kale, avocado şi sfeclă.
Vă mai recomandăm: