joi, 12 octombrie 2017

Rețetă de cartofi la cuptor înfășurați în bacon afumat

Din când în când, avem nevoie să ne destrăbălăm (culinar vorbind), chiar dacă acest lucru înseamnă
vreo câteva calorii în plus… sau mai multe. În această rețetă, vă vom prezenta ceva periculos de delicios, atât de delicios încât vă va lăsa gura apă. Cartofi la cuptor înfășurați în bacon afumat. Nimic complicat sau derutant. De fapt, ingredientele sunt cât se poate de familiare și folosite de mulți dintre noi. Însă combinația dintre aceste două ingrediente va provoca un real dezmăț culinar.

INGREDIENTE:
  • 3 cartofi tăiați felii
  • 18 bucăți bacon afumat
  • 10 g chili
  • Piper proaspăt măcinat
  • Sos barbeque
Timp de preparare: 45 de minute
Nivel: ușor
Porții: 4 – 6

MOD DE PREPARARE:
1. Preîncălziți cuptorul la 200 de grade Celsius și fixați un suport peste o foaie de copt (pentru a ține baconul prins de cartofi). Înfășurați fiecare cartof cu câte o bucată de bacon și asezonați  cu chili și piper.
2. Lăsați să se coacă timp de 33 - 35 de minute până când cartofii sunt fragezi, iar baconul este crocant.
3. Serviți cu sos barbeque și / sau sos de usturoi. De asemenea, ați putea încerca deliciosul sos Ranch, originar din america. Puteți accesa rețeta aici.

Voi ce rețete de cartofi la cuptor preferați?

Vă recomandăm și alte rețete de preparat la cuptor:

Pentru reţete, informaţii utile în bucătărie şi promoţii, abonaţi-vă la Newsletterul nostru. Totodată, veţi primi, pe e-mail, un cod de reducere de 5% valabil la orice comandă.
Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu informaţii şi ponturi utile în bucătărie. Un Like ar fi binevenit :)

Secretul unor cartofi la cuptor perfecți

Cine nu știe să prepare cartofi la cuptor? Tai cartofii, torni puțin ulei, îi pui în tavă și îi lași la gătit până devin crocanți. În aparență, lucrurile sunt simple. Dar câți se pot lăuda că au parte de acei cartofi aurii, pufoși în interior și crocanți la exterior?
Există o rețetă simplă și, la fel ca pentru orice rețetă, aveți nevoie de ingredientele și cantitățile potrivite, plus câteva tehnici de bază.

1. Alegeți cartofii potriviți
Alegeți cartofi din soiul Russet Burbank. Spre deosebire de cartofii Yukon Gold sau cei roșii, aceștia au un conținut mai ridicat de amidon care vă ajută să rumeniți bine cartofii la exterior, în timp ce interiorul rămâne pufos, spune Paul Malvone, bucătar-șef la BurgABox.

2. Tăiați cartofii în felii groase
Pentru a păstra echilibrul între o crustă exterioară crocantă și un centru moale și pufos, tăiați cartofii în felii mai groase. Dacă sunt tăiați în felii subțiri, aceștia se vor arde înainte de a se termina de gătit.

3. Uscați cartofii și amestecați-i cu un ingredient secret
Când cartoful este umed, uleiul aderă mai greu. Drept urmare, cartofii nu vor fi crocanți, la final. Ștergeți cartofii cu o hârtie sau cu un prosop de bucătărie. Apoi amestecați-i cu puțin amidon de porumb, este de părere Malvone. Deși poate părea surpinzător, amidonul de porumb va absorbi și mai multă umezeală și va contribui la formarea unui strat exterior extrem de crocant. Aveți nevoie doar de 15 grame de amidon la jumătate de kilogram de cartofi.

4. Nu renunțați la grăsime
Nu este nevoie să vă scăldați cartofii într-o baie de ulei, însă acoperirea lor cu un strat subțire de
grăsime este unul dintre secretele cartofilor crocanți. “Dacă nu folosiți deloc ulei, textura va fi moale, precum a unui cartof copt”, spune Malvone. Folosiți 14 (maxim 29 de mililitri) de ulei de măsline sau de canola la jumătate de kilogram de cartofi și ungeți bine cu ulei fiecare felie, astfel încât fiecare bucată să fie acoperită complet.

5. Aranjați cartofii uniform în tavă
Aranjați feliile de cartofi într-un singur strat, așa încât să nu se suprapună. Dacă se suprapun, utilizați două tăvi, concomitent, sau coaceți cartofii în mai multe loturi. Bucățile care nu au suficient aer să respire vor fi moi, în loc să devină crocante.

6. Încingeți cuptorul
Căldura vă ajută să obțineți cartofi pufoși în interior și crocanți la exterior. Temperatura magică este de 230 de grade Celsius, mai spune Malvone. Un detaliu important: cuptorul trebuie să fie complet preîncălzit înainte de a introduce cartofii. Temperatura ridicată va încinge cartofii la exterior, îndrumându-i spre o delicioasă culoare aurie.

7. Întoarceți cartofii când sunt gătiți pe jumătate
Atât timp cât sunt în cuptor, aveți un control redus asupra cartofilor. Lăsați-i la copt 20 – 25 de minute, până devin crocanți și aurii la exterior, dar moi în interior. Asigurați-vă că sunt copți pe jumătate, după care întoarceți-i pe partea cealaltă. Acest lucru va contribui la rumenirea uniformă a cartofilor, astfel încât, la final, aceștia vor fi crocanți pe toate părțile, nu doar în partea de jos, explică Malvone.

8. Serviți-i fierbinți
Este recomandat să serviți cartofii fierbinți, proaspăt scoși din cuptor, de preferat cu un vârf de sare de mare, pentru un plus de aromă. Precum cartofii prăjiți, cartofii preparați la cuptor încep să își piardă aspectul crocant imediat ce se răcesc. Așadar, grăbiți-vă!

În funcție de buget și necesități, pentru prepararea unor cartofi la cuptor crocanți și delicioși, vă recomandăm produsele:

Feliator cartofi pai 2 dimensiuni KingHoff, 2 seturi de cuțite 

Feliator cartofi pai 2 dimensiuni KingHoff, 2 seturi de cutite
Feliator cartofi pai KingHoff

Feliator cartofi pai KingHoff

Feliator pentru cartofi pai Nava
Feliator pentru cartofi pai Nava
Feliator pentru cartofi sau fructe KingHoff
Feliator pentru cartofi sau fructe KingHoff
Set de 3 tăvi pentru copt KingHoff, oțel carbon, 31, 34 si 37 cm 
Set de 3 tavi pentru copt KingHoff, otel carbon, 31, 34 si 37 cm
Tavă pentru copt KingHoff, oțel carbon, capac plastic cu mânere 
Tava pentru copt KingHoff, otel carbon, capac plastic cu manere
Tavă emailată Karl Kruger, lungime 26 cm, seria Sylt
Tava emailata Karl Kruger, lungime 26 cm, seria Sylt
Vă mai recomandăm: 

Pentru reţete, informaţii utile în bucătărie şi promoţii, abonaţi-vă la Newsletterul nostru. Totodată, veţi primi, pe e-mail, un cod de reducere de 5% valabil la orice comandă.
Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu informaţii şi ponturi utile în bucătărie. Un Like ar fi binevenit :)

marți, 10 octombrie 2017

Porțelanul și ceramica - cele mai bune materiale pentru produsele de bucătărie

Vesela din bucătărie poate fi fabricată din diverse tipuri de materiale. Produsele mai scumpe sunt create din materiale foarte rezistente, precum porțelanul. În ceea ce privește alegerea culorilor, farfuriile și platourile albe sunt mai ușor de mânuit, mai estetice când este vorba de prezentarea preparatelor și, cu siguranță, nu vor trece neobservate. 

Atunci când vreți să faceți o achiziție, chiar și pentru prima dată, vă recomandăm să vă opriți doar asupra acelor produse care durează în timp și pe care le veți putea folosi vreme de decenii sau chiar întreaga viață. Gândiți-vă la ceva frumos care poate fi oferit, mai departe, copiilor sau chiar nepoților și, în fond, oricărui iubitor al produselor de calitate. Încă o sugestie: alegeți doar produse pe care le considerați atrăgătoare, utile și potrivite decorului. Pentru a vă ajuta să decideți, am întocmit o analiză a două dintre cele mai populare tipuri de materiale: porțelanul și ceramica.

Porțelanul – un material nobil
Originar din China, porțelanul își păstrează și astăzi aspectul estetic, pe fiecare masă. Cunoscut și sub denumirea de “aurul alb”, acest material este produs din argilă fină, arsă la temperaturi extrem de ridicate, pentru ca, la final, să rezulte un aspect asemănător sticlei. Datorită texturii fine a lutului, piesele pot fi foarte subțiri, ceea ce le conferă un aspect translucid. 

Deși porțelanul este fabricat, în general, din lut fin de caolin, se știe că, pentru a-l produce, se mai pot folosi oase măcinate de animale, de aici și termenul “porțelan de os” (termen cunoscut în engleză sub denumirea de “bone China”). Acesta necesită un proces de producție mai sofisticat și este rezistent la ciobire, iar materiile prime sunt, în mare măsură, aceleași ca și în cazul anumitor articole din ceramică. Deși este mai puțin durabil, frumusețea lui îl face să fie la mare căutare. Pe de altă parte, porțelanul fin este clasic și, totodată, este materialul din care sunt fabricate majoritatea produselor de bucătărie comercializate în Uniunea Europeană.

Avantajele porțelanului includ culoarea alb strălucitoare și capacitatea sa de a rezista șocului termic. De asemenea, articolele produse din porțelan rezistă tendinței de a se sparge și a deveni fragile atunci când sunt supuse unor schimbări extreme de temperatură.

Porțelanul este o opțiune excelentă pentru preparatele de zi cu zi. Când auzim cuvântul “porțelan” ne gândim, instantaneu, la obiecte delicate și fragile. Dar când este vorba de utilizarea uzuală, acesta este cel mai puternic și mai durabil material folosit în fabricarea vaselor de bucătărie. Atât timp cât pregătiți feluri de mâncare în culori mai palide, fie că vorbim de mâncare gătită sau de aperitive, așezarea pe un platou cu model va produce un contrast destul de evident. Numeroase restaurante și hoteluri folosesc o astfel de veselă pentru durabilitate și longevitate. Mai mult, porțelanul nu este poros și este ușor de întreținut, iar multe dintre produsele de bucătărie din porțelan pot fi introduse atât în cuptorul cu microunde, cât și în mașina de spălat vase.

Modelele pe care vi le propunem sunt durabile și pot fi curățate, lejer, în mașina de spălat vase. S-ar putea asorta de minune cu alte vase de servit pentru o cină festivă cu adevărat spectaculoasă. Vi le recomandăm ca fiind o investiție foarte bună.

Set de platouri din porțelan Esmeyer, 4 piese, seria Dani-Caterado
Set de platouri din portelan Esmeyer, 4 piese, seria Dani-Caterado
Zaharniță din porțelan Kassel, 3 piese, linguriță inclusă, capac din lemn de salcâm 
Zaharnita din portelan Kassel, 3 piese, lingurita inclusa, capac din lemn de salcam
Platou pentru prăjituri cu trei niveluri Nava, porțelan, diametru 26 cm 
Platou pentru prajituri cu trei niveluri Nava, portelan, diametru 26 cm
 Set de farfurii Nava, 18 piese, porțelan, seria Black Lines
Set de farfurii Nava, 18 piese, portelan, seria Black Lines
Set de 2 recipiente din porțelan Nava, seria Lines Black
Set de 2 recipiente din portelan Nava, seria Lines Black
Platou pentru aperitive Nava, porțelan, diametru 35,3 cm, seria Carreaux 

Vizualizați toată seria de produse Nava Lines Black
Platou pentru aperitive Nava, portelan, diametru 35,3 cm, seria Carreaux
Vizualizați toată seria de produse Nava Carreaux 

Ceramica, folosită din timpuri străvechi
În istoria civilizațiilor, au existat perioade importante, precum Epoca de Piatră și Epoca Bronzului, care au fost denumite după materialele care dominau pe atunci. Cu toate acestea, nu a existat o Epocă de ceramică, deși aproape fiecare epocă s-ar fi putut califica pentru acest titlu. Potrivit cercetărilor arheologice, ceramica primitivă era fabricată cu aproximativ 24.000 de ani în urmă. În Era Modernă, ceramica încă mai este de actualitate.

Cuvântul “ceramică” provine din limba sanscrită, unde înseamnă “a arde”. La fel ca în timpurile străvechi, ceramica este fabricată, astăzi, prin săparea lutului din pământ, amestecarea lui cu apă pentru a-l face flexibil, modelarea pe o roată sau într-o matriță și, apoi, arderea într-un cuptor.

Cea mai recentă ceramică industrială necesită procese de producție mai avansate. Ceramica extrem de dură din nitrură de siliciu se realizează printr-o metodă numită legătură de reacție. Aceasta implică formarea pudrei de siliciu în forma dorită, apoi încălzirea ei cu gaz de azot. Deoarece pulberea de siliciu ocupă deja același volum ca și produsul finit, granulele de nitrură de siliciu se pot forma numai printr-o strânsă fuziune.

Proprietățile clasice ale ceramicii includ durabilitatea, rezistența, rezistența electrică și termică ridicată, precum și capacitatea de a rezista efectelor dăunătoare ale acizilor, oxigenului și altor substanțe chimice.

Produsele de ceramică adaugă o amprentă unică și personală oricărei bucătării. Avantajele ceramicii față de alte materiale sunt numeroase. În general, ceramica nu este un material prea scump, însă când vine vorba de obiecte de bucătărie, precum platouri sau farfurii, unele sunt ieftine (de exemplu, cele pe care le vedem atârnate la tarabele din piață), în vreme ce altele sunt ceva mai costisitoare datorită designului, brandului și, în primul rând, aspectelor legate de calitatea acestora.
Accesează oferta de farfurii și seturi de farfurii din porțelan și ceramică.

În privința culorii, ceramica tinde să se păstreze foarte bine, spre deosebire de alte materiale. Culorile se mențin vii timp de mai mulți ani, ceea ce face ca vasele din ceramică să fie la mare căutare.

Deși nu este un material deosebit de rezistent, ceramica se comportă bine la temperaturi extreme. Deoarece rezistă atât la căldură puternică, cât și la frig, ceramica este folosită la fabricarea caserolelor pentru congelator și cuptor, dar și a farfuriilor, acestea din urmă putând fi folosite, fără grijă, în cuptorul cu microunde. Cu toate acestea, fiți atenți cum mânuiți vasele din ceramică, pentru a nu le sparge, iar dacă sunt crăpate sau ciobite, scoateți-le din uz.

Ceramica este foarte ușor de curățat, rezistentă la pete și nu păstrează reziduurile și mirosurile de alimente, băuturi sau substanțe chimice, drept pentru care este utilizată, frecvent, în centre de îngrijire medicală. Aceste calități fac din ceramică un material foarte important, în special în bucătărie.

Vasele din ceramică păstrează bine lichidul în interior, ceea ce le face ideale pentru băuturile reci sau calde. De exemplu, puteți servi un ceai cald într-o cană de ceramică, fără să vă îngrijorați că se poate sparge.

Pentru a vă putea orienta, vă recomandăm o serie de produse de la Nava, remarcabile prin design și utilitate.

Cană mare din ceramică Nava, capacitate 500 ml, portocaliu
Cana mare din ceramica Nava, capacitate 500 ml, portocaliu
Farfurie mică din ceramică Nava, diametru 20,5 cm, portocaliu 
Farfurie mica din ceramica Nava, diametru 20,5 cm, portocaliu
Set de cești Nava, 12 piese, capacitate 120 ml, verde 
Set de cesti Nava, 12 piese, capacitate 120 ml, verde
Bol pentru cereale Nava, diametru 15 cm, portocaliu 
Bol pentru cereale Nava, diametru 15 cm, portocaliu

În concluzie, indiferent ce material alegeți pentru servirea meselor de fiecare zi, asigurați-vă că se potrivește cu decorul și că este conform gusturilor voastre. Cât privește bugetul, planificați-l cu atenție și investiți numai în produse de calitate. Nu în ultimul rând, fiți foarte atenți atunci când mânuiți vesela din porțelan! În acest fel, copiii se vor putea bucura și ei, pentru foarte mult timp, de avantajele minunatelor piese din porțelan. 

Dacă sunteți în căutarea unor produse din porțelan sau ceramică, Nava și Kassel vă oferă articole superioare calitativ, realizate și proiectate cu atenție.
Voi ce criterii aveți în privința alegerii produselor de bucătărie?

Vă mai recomandăm:

Pentru reţete, informaţii utile în bucătărie şi promoţii, abonaţi-vă la Newsletterul nostru. Totodată, veţi primi, pe e-mail, un cod de reducere de 5% valabil la orice comandă.
Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu informaţii şi ponturi utile în bucătărie. Un Like ar fi binevenit :)

joi, 5 octombrie 2017

Mușchi de porc Burgundia în tava de la Karl Kruger

Este o rețetă foarte simplu de preparat și cu un gust bogat. Se poate servi cu cartofi copți, dar, la fel de bine, merge și cu alte garnituri, în funcție de preferințe. 
Tava cu interior emailat de la Karl Kruger este cea mai bună alegere pentru prepararea acestei rețete. În ea puteți găti atât mușchiulețul de porc, cât și cartofii. Desigur, un pahar de vin roșu va oferi și mai multă savoare.


INGREDIENTE:
  • 1 kg mușchi de porc
  • 2.5 g sare
  • 2.5 g piper negru măcinat
  • 2.5 g praf de usturoi
  • 1 tulpină de țelină, tocată
  • ½ ceapă, feliată subțire
  • 500 ml vin roșu
  • 50 ml sos pentru friptură
MOD DE PREPARARE:        
    Tava emailata Karl Kruger, lungime 40 cm, seria Sylt
  • Preîncălziți cuptorul la 175 de grade Celsius.
  • Puneți mușchiul de porc în tava de copt Karl Kruger și asezonați cu sare, piper și praf de usturoi. Acoperiți cu felii de ceapă, țelină tocată și turnați vinul peste ingredientele din tavă.
  • Lăsați la cuptor timp de 45 de minute.
  • Când este gata preparată, scoateți carnea din tavă și puneți-o pe o farfurie. Turnați sosul în vasul de gătit și amestecați-l cu vin, până se îngroașă. Tăiați carnea și acoperiți-o cu sos.
Truc:
Puteți utiliza folie de aluminiu pentru a păstra alimentele moi, pentru a le prepara uniform și a curăța tava mai ușor.

Vă mai recomandăm:

Pentru reţete, informaţii utile în bucătărie şi promoţii, abonaţi-vă la Newsletterul nostru. Totodată, veţi primi, pe e-mail, un cod de reducere de 5% valabil la orice comandă.
Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu informaţii şi ponturi utile în bucătărie. Un Like ar fi binevenit :)

Cum să alegem vinul potrivit


Nu este nevoie să fii un degustător rafinat, cu o educație specială în alegerea licorilor potrivite, pentru a aprecia un vin de calitate. Totuși, există anumite principii în alegerea vinului potrivit cu un anumit fel de mâncare, a modului în care îl servim și a condițiilor de păstrare care, odată însușite și aplicate, nu numai că vă vor încânta papilele gustative, dar, cu certitudine, veți reuși să impresionați invitații pe care îi aveți la masă.

Testați culoarea vinului
Vinurile în stare bună sunt luminoase, vibrante și clare. Turnați o cantitate mică de vin într-un pahar și înclinați paharul pe un fundal alb. Cu cât culoarea este mai deschisă, cu atât vinul este mai luminos. Tonurile aurii dintr-un vin alb indică, de obicei, că poate fi vechi, dulce sau că provine dintr-o zonă cu climă caldă. Pe de altă parte, depunerile sau sedimentele dintr-un vin roșu pot fi un bun indiciu că este un vin vechi. Un vin roșu deschis poate avea gust de căpșuni, zmeură sau cireșe; unul mai închis la culoare, de mure sau coacăze negre.

“Gustați” cu nasul
Dacă aveți în pahar o cantitate mică de vin, veți capta mai ușor mirosurile. Inspirați adânc și nu vă stânjeniți să vă lipiți nasul de pahar. Amintiți-vă că, de fapt, “gustăm” cu nasul, întrucât mirosul reprezintă 75% din percepția gustului.

De(gustați)
Gustați o cantitate mică de vin și plimbați-l prin toată gura. Acum puteți sorta ceea ce nasul vostru nu a reușit: aciditatea, dulceața, textura, consistența, maturitatea fructului, gradul de uscăciune al taninurilor. Aceștia sunt compuși acizi care se găsesc, în mod natural, în pielița strugurilor, tulpini și sâmburi. Compușii acționează ca un conservant natural, oferind aromă și textură și, totodată, sunt cei care dau vinului acel gust uscat.

Pompa pentru vin Kinghoff, pentru evacuarea aerului din sticlaDecantarea elimină sedimentele
Decantarea este un procedeu care se referă la turnarea vinului într-un alt recipient, preferabil din sticlă. Există trei motive pentru a decanta vinul: să eliminăm sedimentele dintr-un vin roșu vechi, să reducem astringența taninurilor și să dăm vinului tânăr șansa de a respira, așa încât să își păstreze proprietățile. 
Mai rapid este să folosiți pompa de evacuare a aerului din sticlă, care decantează vinul aproape instantaneu. Vă recomandăm pompa pentru vin de la KingHoff. Astfel, veți crește durata de viață a băuturii. 

Decantarea este indicat să se aplice vinurilor taninoase (de tip Barolo, Amarone, porto-uri, Cabernet-uri), însă nu se recomandă pentru vinurile delicate, ca cele din categoria Pinot Noir sau Chianti.
Dacă, în mod regulat, cumpărați vinuri mai ieftine, este posibil să simțiți un miros asemănător cu cel de sulf. În ciuda acestui fapt, acest miros nu este cauzat de sulfuri și nu este dăunător. Acest lucru se întâmplă atunci când drojdia de vin nu primește suficienți nutrienți în timpul fermentării. Decantarea unui vin ieftin va schimba, adesea, starea chimică a acestor compuși urât mirositori, făcându-i mai suportabili.
Iată și un alt pont: mirosurile dizgrațioase din vinuri pot fi îndepărtate și prin amestecarea băuturii cu o lingură de argint sau cu o bijuterie din argint.

Procurați-vă instrumentele de vin de care aveți nevoie
Picurator vin Kinghoff, pentru aerarea perfecta, negru
Din această categorie fac parte: forme pentru cuburi de gheață pentru a vă răci mai repede vinul și un desfăcător confortabil, fie că este electric sau manual. Nu în ultimul rând, faceți rost de un anti-picurător, pentru a elimina problemele legate de risipirea vinului. Mai simplu și mai economic este să achiziționați un set de accesorii pentru vin (precum cel de la KingHoff) care include toate instrumentele necesare.

Set accesorii si desfacator pentru sticla vin Kinghoff, 6 piese
Păstrați vinul în locuri special amenajate
Dacă vă permite spațiul, montați un suport într-o cameră unde lumina soarelui nu pătrunde direct. Dacă locuința este destul de încăpătoare, păstrați vinul în dulap, în cea mai răcoroasă și mai întunecată cameră. Unele dintre cele mai delicate aromate florale din vinurile fine sunt complet supuse la temperaturi prea scăzute sau sunt eliminate  prea repede atunci când vinul este prea cald.
Vinul roșu are un gust mai bun când este servit puțin sub temperatura camerei, și anume 11 - 20 grade Celsius (vinurile mai ușoare, de culoare roșie, cum ar fi Pinot Noir, au un gust mai bun când sunt servite la temperatura camerei).
Vinul alb are un gust minunat la temperaturi cuprinse între 6 și la 14 grade Celsius. (cele tinere în partea rece a încăperii, iar cele vechi, în partea mai călduroasă).
Vinul spumos se păstrează la temperaturi de 3 – 7 grade Celsius, însă puteți servi șampania și alte vinuri spumante de înaltă calitate la temperatura de păstrare a vinului alb.

Investiți în pahare
Căutați pahare de dimensiuni medii, suficient de versatile pentru toate soiurile de vin, și cu pereți subțiri care dau, întotdeauna, vinului, un gust mai bun.

Feluri de mâncare și vinuri compatibile
Când începem să analizăm structura vinului, vedem că fiecare tip de vin are caracteristici diferite precum: aciditatea, taninul, nivelul de alcool și dulceața. Dacă vă gândiți la caracteristicile vinului ca ingrediente pline de arome, devine mai ușor să le împerecheați cu anumite feluri de mâncare.
Vinurile albe se potrivesc cu preparate din carne albă: pește, fructe de mare, carne de pasăre, creier, sosuri albe și galbene.
Vinurile roșii merg bine cu preparate din vită, miel, vânat, porc și sosuri închise la culoare.

Servirea vinului 
Știm deja că vinul se servește rece. Însă un vin prea rece este mult mai acid. Vinul roșu poate fi ținut într-o găleată cu gheață, pentru a-și păstra aroma. Ca regulă general, vinurile roșii mai tinere pot fi servite mai reci, iar vinurile albe nu ar trebui să fie atât de reci ca cele dulci. Experimentați! Data viitoare când deschideți o sticlă, observați impactul temperaturii asupra aromei vinului.

Răciți vinul pe loc!
Știați că puteți să răciți o sticlă caldă de vin în mai puțin de cinci minute! Tot ce aveți de făcut este să umpleți o o treime dintr-o găleată cu gheață, apoi puneți vinul deasupra. Așezați găleata sub jetul de apă rece de la robinet, până când cuburile de gheață se desfac suficient astfel încât sticla să cadă la fund. Acum adăugați o lingură de sare pentru a scădea punctul de topire a gheții. Cuburile se vor topi mai repede, dar găleata va deveni mult mai rece!

Pentru desfacerea cu uşurinţă a sticlelor de vin şi păstrarea acestora în siguranţă, vă recomandăm produsele:


Desfăcător electric King Hoff, lungime 27 cm
Este  prevăzut cu un sistem accesibil de prindere şi uşor de folosit. Este proiectat astfel încât să fie potrivit pentru toate sticlele de vin tradiţionale. Nu este necesar cablul, ci doar patru baterii AA. Alimentarea de la baterie şi conexiunea fără fir permit folosirea aparatului în mod liber, fără a-l conecta la o sursă de alimentare constantă. Puteţi vedea produsul aici.
 Desfacator electric King Hoff, lungime 27 cm

Suport pentru sticle Esmeyer, seria James
Este un suport decorativ şi practic, din inox, cu stativ din lemn. Poate fi aşezat oriunde, în cameră sau în bucătărie şi vă ajută să economisiţi spaţiul. Puteţi accesa produsul aici.

 Suport pentru sticle Esmeyer, seria James

Pentru reţete, informaţii utile în bucătărie şi promoţii, abonaţi-vă la Newsletterul nostru. Totodată, veţi primi, pe e-mail, un cod de reducere de 5% valabil la orice comandă.
Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu informaţii şi ponturi utile în bucătărie. Un Like ar fi binevenit :)