joi, 29 iunie 2017

14 ponturi pentru o înghețată de casă cremoasă

 Linguri pentru inghetata

Vara vine cu valuri de căldură care ne îndeamnă să căutăm fel şi fel de soluţii să ne răcorim. Unele dintre ele pot fi chiar gustoase, cum ar fi, de exemplu, îngheţata. Cui nu îi place, măcar din când în când, o porţie de îngheţată aromată şi cremoasă? În special cea preparată acasă. Însă cum am putea proceda pentru ca îngheţata noastră să fie cremoasă şi fină, precum cea întâlnită în cofetării? Profesioniştii, după cum bine ştim, au la dispoziţie aparatură sofisticată şi extrem de costisitoare pentru astfel de delicateste. Însă şi noi am putea, în propria bucătătrie, cel puţin să ne apropiem de calitatea adevăratei îngheţate. Cum putem face acest lucru? Iată câteva ponturi obţinute de la profesionişti.

1. Atenţie la alcool! 
Dacă folosiţi alcoolul ca ingredient, fiţi moderaţi. O cantitate prea mare de alcool ar putea afecta procesul de îngheţare.

2. Preveniţi cristalele de gheaţă.
Pentru a preveni formarea cristalelor de gheaţă, acoperiţi vasul cu o folie de plastic, înainte de a pune capacul.

3. Acoperiţi cu o pungă de plastic.
Recipientele de îngheţată pregătite de majoritatea cofetarilor au nevoie 24 de ore pentru a îngheţa. Obişnuiţi-vă să înfăşuraţi strâns recipientul într-o pungă de plastic, după care să îl acoperiți cu un capac, înainte de a-l depozita în congelator.   

4. Folosiţi recipiente mici.
Este indicat să turnaţi compoziţia îngheţatei în recipiente mici şi să o lăsaţi la rece peste noapte, înainte de a o servi.

5. Nu umpleţi prea mult vasul în care preparaţi îngheţata. 
Vă recomandăm să fie plin doar ¾ din capacitatea sa. În caz contrar, înghețata nu se va aera bine.

6. Adăugaţi esenţele mai târziu.
Pentru a obține cea mai reușită aromă, adăugați esenţele (vanilie, arțar, migdale, etc.) după răcirea înghețatei, dar înainte de a amesteca.

7. Adăugaţi ingredientele la final.
Adăugați alte ingrediente, cum ar fi bucățele de ciocolată, nuci sau bucăți de bomboane doar în ultimul minut de mixare, când înghețata ar trebui să fie deja preparată. 



Ceea ce contează, în această etapă, este să obțineți un amestec uniform. Iar pentru a vă asigura că nu vă rupeți dinții în bucăți de ingrediente tari ca piatra, aveți grijă să fie destul de mici pentru a le putea mesteca cu usurință.

8. Depozitați înghețata în recipiente plate și mai puțin adânci. 
În America, cele mai uzuale sunt recipientele înalte și rotunde, în timp ce în Italia sunt promovate cele joase și rectangulare, pentru o consistență uniformă.

9. Păstraţi îngheţata cel mult o săptămână. 
Înghețata de casă se păstrează bine pentru cel mult o săptămână, după care își pierde aroma și textura cremoasă. 

10. Un ingredient surpriză
Pentru o înghețată cremoasă, adăugați și o lingură de miere, pe lângă zahărul sau îndulcitorul pe care îl folosiți de obicei.

11. Amestecaţi periodic.
Atunci când preparați înghețata manual, pentru a preveni apariția cristalelor de gheață, scoateți, periodic, înghețata de la frigider și amestecați cu furculița sau cu mixerul. Vă recomandăm să repetați acest procedeu în primele două ore de la depozitarea înghețatei în congelator.

12. Lapte integral pentru o îngheţată cremoasă 
Dacă vă gândiți să reduceți numărul de calorii prin utilizarea laptelui cu conținut redus de grăsime, trebuie să știți că, la baza unei înghețate cremoase stă amestecul dintre laptele integral și smântână. Așadar, nu renunțați la ce este mai bun. 

13. Nu mixaţi prea mult!
Nu faceți greșeala să mixați prea mult timp ingredientele, deoarece înghețata ar putea deveni prea... înghețată. După ce ați terminat de amestecat toate ingredientele, lăsați înghețata în congelator și aveți răbdare. Pentru o textură cremoasă, totul se întâmplă în congelator, nu în mașina de înghețată.

14. Aveţi puţină răbdare!
Odată ce s-a răcit în mod corespunzător, înghețata ar trebui să fie o masă fermă, însă nu solidă, asemănătoare cu betonul. Lăsați-o să stea la temperatura camerei timp de aproximativ cinci minute și apoi utilizați o lingură umedă. Aceasta va aluneca ușor în înghețată, în timp ce o una fierbinte nu va face decât să o topească.


 Linguri pentru inghetata
Ca modele de linguri pentru îngheţată, vi le recomandăm pe cele din inox de la Fissler, care se potrivesc şi pentru servirea altor deserturi. 
Dacă doriţi un preţ mai avantajos, puteţi alege modelul de la KingHoff fabricat, de asemenea, din inox. Iar dacă achiziţionaţi setul de accesorii de bucătărie de la Esmeyer, veţi avea nu doar o lingură pentru îngheţată, ci o mulţime de ustensile necesare într-o bucătărie: cuţit, feliator pentru brânză, presă de usturoi, ustensilă pentru decojit, tel, cuţit pentru brânză, desfăcător de conserve, cuţit pentru pizza, desfăcător de capace, răzătoare pentru brânză, paletă pentru servit deserturi, cârlige pentru agăţat ustensilele pe suport şi un suport care să le susţină şi pe care îl puteţi monta pe perete, astfel încât să le aveţi mereu la îndemână şi să vă ocupe cât mai puţin loc în bucătătrie. 



Pentru detalii despre set, click aici.

Dacă, totuși, vă îngrijorați în legătură cu numărul caloriilor în timp ce înghețata cremoasă și aromată vă face cu ochiul, vă mai oferim un pont. Serviți înghețata dintr-un bol mai mic. Un experiment efectuat în 2002 de o echipă de experţi nutriţionişti americani a demonstrat că subiecţii testului au mâncat cu 31% mai mult când li s-a servit mâncarea în vase mari, fără a fi conştienţi de acest lucru. Aşadar, atunci când ieşiţi în oraş şi aveţi poftă de o îngheţată, poate aţi dori să cereţi un bol mai mic. 

Pentru modelele noastre de linguri şi cupe pentru îngheţată, click aici.

Abonaţi-vă la Newsletterul nostru și veţi primi, pe e-mail, un cod de reducere de 5% valabil la orice comandă, precum şi multe reţete, informaţii utile şi promoţii.

Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu informaţii şi ponturi utile în bucătărie. Un Like ar fi binevenit :)

V-ar mai putea interesa şi articolul:
Rețetă profiterol - înghețata copilăriei

joi, 22 iunie 2017

Test de alimentaţie sănătoasă în 3 minute


V-aţi întrebat vreodată cât de sănătoasă este alimentaţia voastră? Ştiaţi că marea majoritate nu ating nivelurile recomandate de vitamine și minerale? Aceste niveluri sunt îngrijorător de scăzute în anumite grupuri, precum cele de femei tinere și persoanele în vârstă.

 Dr Emma Derbyshire
Potrivit Dr. Emma Derbyshire, medic nutriționist în domeniul sănătății publice și membru al Health Supplements Information Service, "Alimentația sănătoasă este cel mai bun mod de a ne hrăni, dar există dovezi care arată că mulți dintre noi par incapabili să gestioneze acest lucru.”

Primăvara şi vara sunt cele mai bune momente pentru a face bilanțul alimentației și a vă asigura că obțineți toate substanțele nutritive de care aveți nevoie pentru un maxim de sănătate și vitalitate. Dar înainte de a vă face acet bilanţ, este recomandat să cunoaşteţi, în prealabil, nivelul la care vă aflaţi în acest moment.


Institutul american HSIS (Highway Safety Information System) care se ocupă cu furnizarea datelor utilizate în cercetare, a realizat un test în scopul de a ne aduce la cunoştinţă care este calitatea alimentaţiei noastre.


La acest test nu există răspunsuri corecte sau greşite. De fapt, este în interesul vostru să răspundeţi cât mai sincer, astfel încât să aflaţi ce puteţi face, ulterior, pentru a vă îmbunătăţi alimentaţia. În paranteze, sunt reprezentate punctele pe care să vi le acordaţi pentru fiecare răspuns.


1. Ce vârstă aveți?

  • 15 – 29 ani (+5)
  • 20 – 29 ani (+4)
  • 30 – 39 ani (+3)
  • 40 – 49 ani (+2)
  • Peste 50 ani (+1)
2. Care este indicele masei corporale pe care o aveţi?
Pentru a vă calcula indicele masei corporale, click aici
  • Sub 18.4 (0)
  • 18.5 – 24.9 (+5)
  • 25 – 29.9 (+4)
  • 30 – 39.9 (+3)
  • Peste 40 (+2)
3. Câtă mișcare faceți, săptămânal, cu aproximație? (Includeți mersul pe jos și la locul de muncă, plimbarea câinelui în parc, timpul petrecut la sală, înotul etc).

  • Deloc (0)
  • ½ - 1 oră  (+1)
  • 1 ½ - 3 ore (+2)
  • 3 ½ - 5 ore (+3)
  • 5½ - 8 ore (+4)
  • Peste 8 ore (+5)
4. Câte porții de legume și fructe serviți în fiecare zi?

  • Niciuna (0)
  • Una (+1)
  • Două (+2)
  • Trei (+3)
  • Patru (+4)
  • Cinci (+5)
5. Ce consumați din lista următoare:


  • ½ pahar de lapte zilnic (+1)
  • 1 – 2 recipiente de iaurt (140 g) săptămânal (+1)
  • 50 – 100 g brânză săptămânal (+1)
  • 58 g sardine sau peşti mici cu oase săptămânal (+1)
  • O porţie de legume verzi de trei ori pe săptămână (+1)
  • 58 g migdale saptămânal (+1)
6. Care dintre următoarele lucruri prezintă interes?
Adăugaţi câte un punct pentru fiecare răspuns.


  • Să mâncaţi cantitatea recomandată de fibre (+1)
  • Să menţineţi nivelul de grăsime în parametri recomandaţi (dar fără să renunţaţi complet) (+1)
  • Să menţineţi nivelul de grăsimi saturate în parametri recomandaţi (+1)
  • Să menţineţi nivelul de zahăr în parametri recomandaţi (+1)
  • Să menţineţi nivelul de sare în parametri recomandaţi (+1)
7. Ce alimente consumați zilnic?
Adăugaţi câte un punct pentru fiecare răspuns.

  • 1 castron de cereale fără zahăr sau cu un conţinut scăzut de zahăr la micul-dejun (+1)
  • 1 castron de terci de ovăz (+1)
  • 2 felii de pâine cu cereale integrale (+1)
  • 1 porţie de cereale integrale (orez, paste) (+1)
  • Niciunul dintre cele de mai sus (0)
8. Câte porții de pește gras (precum sardine, somon, macrou, hering, ton) serviți lunar?

  • Niciodată (0)
  • O dată (+1)
  • 1 – 2 ori (+2)
  • 2 ori (+3)
  • 3 ori (+4)
  • Mai mult de 4 ori (+5)
  • Zilnic (+5)
9. Cât de frecvent serviți carne roșie?

  • Niciodată (0)
  • Probabil o dată pe săptămână (+1)
  • O dată pe săptămână (+2)
  • De două ori pe săptămână (+3)
  • De trei ori pe săptămână (+4)
10. Luați următoarele suplimente?

  • Multivitamine (+2)
  • Multivitamine şi minerale (+4)
Rezultatele testului:
Peste 35 de puncte
Foarte bine. Se pare că dieta, aportul de nutrienți și nivelul de activitate fizică sunt bune în ceea ce privește menținerea stării generale de sănătate.




Dar trebuie să menţineţi acest nivel. Oricare ar fi vârsta pe care o aveţi, ar trebui să vă orientați să către o dietă sănătoasă care să includă fructe și legume, cereale integrale și, dacă vă place, carne slabă și pește în ulei, precum şi unele produse lactate.

Amintiți-vă importanța exercițiilor timp de 30 de minute, de cinci ori pe săptămână.
De asemenea, puteți lua în considerare administrarea unor suplimente (dacă nu luați deja), în special vitamine și minerale, pentru a vă asigura că nivelurile acestor substanțe nutritive esențiale sunt suficient ridicate.

25 – 35 puncte
Este posibil să vă lipsească aportul de nutrienți.
Gândiți-vă serios la dietă și cum ați putea să o îmbunătățiți. Acordaţi atenţie în special grăsimii și nivelului de zahăr.

Puteți reduce oricare dintre acestea? Cum rămâne cu aportul de fibre, fructe și legume? Puteţi mânca mai multe cereale integrale, fructe și legume?



Obişnuiţi-vă să mâncaţi pește gras o dată pe săptămână. Dacă nu faceți acest lucru, o idee bună ar fi să luați în considerare suplimentele cu ulei de pește.



Cum rămâne cu nivelul de calciu? Priviți răspunsurile de la întrebarea 5. Dacă ați avut un scor scăzut la această întrebare, luați în considerare administrarea unor suplimente de calciu.


Cât de multe produse lactate (lapte, iaurt, brânză) mâncaţi? Dar peşti mici cu oase precum sardinele?

Migdalele și legumele verzi sunt, de asemenea, exemple de alimente care conțin calciu, dar disponibilitatea acestui mineral esențial din alimentele pe bază de plante nu este la fel de ridicată ca în cazul lactatelor.


Cum rămâne cu aportul de fier și zinc?
Carnea roșie este o bună sursă a acestor minerale esențiale. Poate mâncați puțină carne sau sunteți vegetarian. Este bine să aveţi în vedere administrarea unor suplimente cu fier și zinc.
Multivitaminele și multimineralele care conține aceste substanțe nutritive ar fi o alegere bună.

Sub 25 de puncte
Regimul alimentar are nevoie de atenție, iar nivelurile de nutrienți sunt mai scăzute decât cele recomandate.
Gândiți-vă din serios la dietă și la felul cum ați putea să o îmbunătățiți. Cum rămâne cu aportul de fibre, fructe și legume?

Puteţi să mâncaţi mai multe cereale integrale, mai multe fructe și legume?


Analizaţi, în special, aportul de grăsimi și zahăr. Îl puteți reduce? Luați în considerare administrarea unor suplimente de multivitamine și minerale.




Consumul unei porţii de pește gras o dată pe săptămână vă asigură necesarul de acizi grași omega-3.

Dacă nu faceți acest lucru, puteţi avea în vedere achiziţia unor suplimente de ulei de pește. 

Cum rămâne cu aportul de calciu? Aruncați o privire la răspunsul de la întrebarea 5. Câte produse lactate (lapte, iaurt, brânză) mănâncaţi? Dar peşti mici cu oase precum sardinele?


Migdalele și legumele verzi sunt, de asemenea, exemple de alimente care conțin calciu, dar disponibilitatea acestui mineral esențial din alimentele pe bază de plante nu este la fel de ridicată ca în cazul lactatelor.


Cum rămâne cu aportul de fier și zinc?

Carnea roșie este o bună sursă a acestor minerale esențiale. Poate mâncați puțină carne sau sunteți vegetarian. Este bine să aveţi în vedere administrarea unui supliment cu fier și zinc.
Multivitaminele și multimineralele care conține aceste substanțe nutritive ar fi o alegere bună.

Test preluat de pe www.dailymail.co.uk



V-ar mai putea interesa şi articolele:
Reţetă de suc verde
9 obiceiuri pentru o dietă sănătoasă
Storcătoarele prin presare la rece- un nou mod de a trăi sănătos
Cum să mănânci sănătos şi să te bucuri de mâncare




Reţetă de pui la cuptor cu parmezan şi orez

Internetul abundă de recomandări despre felul în care ar trebui să ne hrănim, în funcţie de anotimp. Bineînţeles, vara sunt binevenite salatele şi sucurile naturale. Este un anotimp care ne permite să avem un regim alimentar mai sănătos şi, de ce nu, să mai renunţăm la câteva kilograme. Dar acest lucru nu înseamnă să excludem din alimentaţie carnea şi anumite reţete care pot fi un adevărat deliciu, indiferent de anotimp.

Noi ne-am propus să vă prezentăm o reţetă uşoară, atât în ceea ce priveşte digestia, cât şi modul de preparare. Pornind de la sugestiile noastre, veţi putea realiza variaţii pe marginea reţetei, precum adăugarea unor legume preferate. Doar lăsaţi-vă imaginaţia să lucreze şi, apoi, savuraţi rezultatele muncii.

Timp de preparare: 35 minute
Dificultate: redusă
Porţii: 4

Ingrediente:
  • 240 g orez alb
  • 1 lingură ulei de măsline extra-virgin
  • 450 g piept de pui dezosat, fără piele, tăiat în patru
  • Sare Kosher
  • Piper negru proaspăt măcinat
  • 3 căţei de usturoi tocat
  • 1 ceapă tocată
  • 120 ml vin sec alb (cum ar fi Sauvignon Blanc)
  • 250 ml supă de pui 
  • 60 g smântână
  • 470 g mazăre congelată
  • 60 g pătrunjel proaspăt tocat, şi ceva în plus pentru garnitură
  • 350 g parmezan proaspăt ras

Mod de preparare:
Preîncălziți cuptorul la 450º. Pregătiți orezul conform instrucțiunilor de pe ambalaj, însă lăsaţi-l la fiert cu cinci minute mai puțin.

În același timp, încălziți o tigaie mare la foc mediu. Într-un castron mediu, stropiţi uleiul de măsline peste pui și asezonaţi cu sare și piper. Lăsaţi la cuptor carnea de pui până când se rumeneşte, câte şase minute pe fiecare parte. Apoi puneţi-le pe o farfurie și lăsați-le deoparte.

Adăugați o lingură de ulei în tigaie și lăsaţi la încălzit la foc mediu. Adăugaţi usturoiul și ceapa și lăsaţi pe foc până devin moi, aproximativ 3 minute. Adăugați vinul, supa de pui, smântâna, sarea și piperul; lăsaţi-le să fiarbă până scad ușor, aproximativ 5 minute. Adăugaţi puiul, orezul fiert, mazărea, pătrunjelul şi 230 de grame de parmezan.

Lăsaţi la gătit până se pătrund, aproximativ 15 minute. La final, presăraţi pătrunjel și restul de parmezan. Serviți imediat. 

Reţetă preluată de pe www.delish.com

joi, 15 iunie 2017

Supă de vară cu creveţi

Un castron de supă fierbinte parcă nu ne încântă prea mult când temperaturile încep să crească, dar supele reci sunt cu totul altă poveste. Răcoritoare, revigorante, pline de culoare și încărcate cu fructe sau legume sezoniere, ele sunt o modalitate perfectă de a face faţă căldurii.

Această reţetă de supă de vară cu creveţi poate fi un prânz sau o gustare ușoară şi răcoritoare.

Timp de preparare: 20 minute

Reţetă pentru 4 porţii

Ingrediente:
  • 18 creveți medii, decojiți 
  • Sare și piper negru proaspăt măcinat
  • 3 linguri de ulei de măsline
  • 1 ceapă medie, tocată
  • 1 cățel de usturoi, tocat
  • 1 linguriţă de praf de chili
  • 1/2 linguriță de chimen
  • 3 căni de boabe de porumb proaspete (de la aproximativ 4 ştiuleţi)
  • 3 ceşti de lapte

Mod de preparare:
1. Așezați creveții într-o cratiță medie. Turnaţi suficientă apă rece pentru a-i acoperi și se adăugaţi un vârf de sare. Aduceți conţinutul la punctul de fierbere, la foc mediu și gătiți , aproximativ 7 minute, fără să acoperiţi vasul, până când creveții capătă o nuanţă roz și devin curbați. Scurgeţi apa și usucaţi creveţii cu prosoape de hârtie. Transferați-i într-un castron, acoperiți-i și păstrați-i la frigider până sunteţi gata să serviți supa.

2. Încălziți 2 linguri de ulei, într-o oală mare, la foc mediu. Adăugați ceapa și gătiţi, amestecând, ocazional, până când se înmoaie, între 6 şi 8 minute. Adăugați o lingură de ulei, usturoi, praf de chili și chimen și gătiți, amestecând, până capătă aromă, timp de aproximativ un minut. Daţi focul mediu spre tare. Amestecaţi porumbul și lăsaţi aproximativ 3 minute, până se înmoaie. Răciţi ușor.

3. Transferați jumătate din amestecul de porumb în mixer. Adăugați o ceașcă de lapte și mixaţi cel puțin 2 minute, până se devine o pastă. Transferaţi într-un castron mare și amestecaţi restul de jumătate de amestec de porumb și laptele rămas. Condimentaţi bine cu sare și piper. Acoperiţi și lăsaţi la răcit cel puțin două ore.

4. Serviţi în castroane reci, garnisite cu creveţi. Înainte de a servi, puteţi adăuga o mână de ierburi proaspete, precum busuioc, coriandru sau pătrunjel.

Valori nutritive:
  • Calorii pe porţie: 320
  • Grăsimi pe porţie: 16 g
  • Grasimi saturate pe porţie: 4 g
  • Grăsimi mononesaturate pe porţie: 0.0 g
  • Grăsimi polinesaturate pe porție: 0.0 g
  • Proteine pe porție: 15 g
  • Carbohidrați pe porție: 34 g
  • Fibre pe porție: 3 g
  • Colesterol pe porţie: 49 mg
  • Fier pe porţie: 1 mg
  • Sodiu pe porţie: 557 mg
  • Calciu pe porţie: 292 mg


16 ponturi ingenioase de organizare a bucătăriei

O bucătărie mică poate părea în dezordine atunci când sunt multe lucruri îngrămădite. Acelaşi lucru se poate întâmpla şi cu un spaţiu mare. Dacă aveţi impresia că lucrurile v-au scăpat de sub control şi vă cuprinde panica atunci când intraţi în bucătărie, este nevoie să ştiţi că există soluţii simple pentru a avea ceva mai mult loc. În acest articol, vă recomandăm 16 modalităţi de a rezolva problema spaţiului din bucătărie. 

1. La coş cu lucrurile inutile!
Organizarea spaţiului din bucătărie este, fără îndoială, o adevărată provocare, mai ales atunci când avem o bucătărie mică şi ticsită cu multe lucruri, o parte dintre ele, inutile. Primul pas în amenajarea bucătăriei ar trebui să fie eliminarea lucrurilor care nu vă mai sunt de folos. Pornind de aici, vă va fi mai uşor să vă ocupaţi de obiectele de care aveţi într-adevăr nevoie.

2. Nu neglijaţi spaţiul de deasupra dulapului.
Pe dulap, puteţi aşeza lucrurile în cutii de depozitare sau în coşuri.
La fel de bine puteţi amenaja câteva decoraţiuni (cum sunt aceste tablouri de la Nava) care să facă din spaţiul în care gătiţi un loc mai primitor.


3. Deplasați dulapurile până la tavan pentru a recupera spațiul.
Pentru acest pas, este nevoie de ceva mai mult efort, însă dacă detestaţi cu adevărat acel spațiu mort și vreţi să faci ceva în această privinţă, aţi putea să împingeți dulapurile până la nivelul tavanului și, apoi, să adăugați un raft, mai jos. Adio, spaţiu nefolosit, bun venit spaţiu suplimentar!


4. Montaţi o bară metalică.
Aşezaţi recipientele cu detergent de vase pe o bară metalică montată sub chiuvetă.


5. Şi gunoiul contează.
Adăugarea unei bare pentru pungile de gunoi în interiorul unui dulap de dimensiuni reduse va economisi spațiul și vă va ajuta să găsiți mai ușor pungile atunci când aveți nevoie de ele.


6. Cărţile de bucate
Montaţi un raft mic pe perete pentru a păstra cărţile de bucate.


7. Şină metalică pentru mărunţişuri
Pentru stocare suplimentară, adăugaţi, pe perete sau, eventual, sub raft, o şină metalică pe care să montaţi nişte coşuleţe. Aici puteţi depozita legume şi fructe, precum şi alte mărunţişuri.


8. Ce facem cu recipientele de condimente?
De asemenea, puteţi adăuga rafturi de o parte şi de alta a dulapurilor pentru a păstra recipientele de condimente, sticluţe şi alte lucruri de dimensiuni reduse. Sau le puteţi aşeza pe toate într-un sertar, lângă aragaz, pentru a le avea mereu la îndemână atunci când gătiţi.

 Recipiente condimente                               Recipiente condimente

9. Bandă magnetică pentru cuţite
Nu aveţi suficient spațiu în sertare? Utilizați un suport magnetic pentru a atârna cuțitele pe perete. La un preţ foarte bun puteţi cumpăra unul de la KingHoff (click aici).

 Suport magnetic cutite


 Set de tacamuri din inox Esmeyer

10. Folosiţi organizatoare pentru tacâmuri.
Aşezaţi ustensilele în suporturi special concepute pentru ele. În privinţa cuţitelor, procedând în acest fel, veţi avea parte nu doar de o mai bună organizare, ci şi de mai multă siguranţă. Iar dacă v-aţi propus să faceţi o nouă achiziţie, vă recomandăm seturile de ustensile şi de cuţite de la KingHoff şi Esmeyer care vin însoţite de un suport. Mai jos, vă prezentăm câteva dintre aceste seturi dintre care puteți alege:


 Set de accesorii pentru bucatarie Esmeyer
 Suport cutite Esmeyer



 Set de tacamuri din inox Esmeyer


 Set de tacamuri din inox KingHoff


 Set de tacamuri din inox KingHoff


 Set de ustensile pentru bucatarie KingHoff


 Set cutite cu lama inox si suport Fissler


 Set de cutite cu lama inox si suport din inox KingHoff Platinum


 Set de cutite cu lama inox si suport din lemn KingHoff


 Suport pentru cutite King Hoff

11. Păstraţi condimentele în recipiente. 
Pentru a menţine ordinea şi curăţenia în bucătărie, păstraţi condimentele în recipiente. Încă un pont: puteţi lipi pe recipiente hârtie adezivă pe care să notaţi instrucţiuni de gătit, data expirării sau lipiţi, pur şi simplu, o parte din ambalaj. Apoi aşezaţi-le pe o tavă de aceeaşi dimensiune cu raftul din dulap, ceea ce vă va permite să scoateţi toate mirodeniile în acelaşi timp.

 Set de recipiente pentru condimente KingHoff
 Set recipiente ceramica Bonjour 4 piese Esmeyer

12. Decoraţi cu recipiente de condimente.
O altă idee salvatoare ar putea fi o colecție mare de articole mici. Un aranjament de rafturi poate avea un impact mare. Dacă aveţi în bucătărie aceste Seturi rasnite Klausberge de la Klausberg 
sau pe cele de la Set solnita si rasnita Kassel, puteţi monta nişte rafturi pe perete şi spaţiul va semăna cu un aranjament proiectat în stil danez. Mai jos, puteți vedea câteva exemple:



 Rasnita pentru piper Klausberg
 Rasnita pentru piper Klausberg
 Rasnita pentru piper Klausberg





 Set solnita si rasnita pentru sare si piper Kassel


 Set solnita si rasnita pentru sare si piper Kassel


13. Depozitaţi în caserole.
 Caserole pliabile KlausbergDepozitaţi alimentele din frigider în caserole, pentru a le avea întotdeauna la îndemână. Dacă sunt şi transparente, veţi găsi în doar câteva secunde ceea ce căutaţi, deoarece veţi putea vedea conţinutul. La KingHoff găsiţi caserole din yena, cu proprietăţi antibacteriene şi care se închid etanş, ceea ce permite păstrarea în siguranţă a alimentelor. La un preţ doar puţin mai mic puteţi cumpăra caserole din plastic, având aceleaşi caracteristici. Dacă preferați siliconul și vreți să economisiți spațiul de depozitare, vă recomandăm caserolele pliabile de la Klausberg, iar dacă țineți foarte mult la aspectul estetic, puteți alege unul dintre numeroasele modele de sufertașe. Puteți da click pe imaginile de mai jos pentru mai multe detalii.

 Sufertas KingHoff Sufertas Klausberg
 Sufertas KingHoffSet caserole yena KingHoff


14. Folosiţi tuburi de carton pentru a stoca foile de copt din silicon.
Tot ce aveţi de făcut este să rulaţi cât mai strâns foaia de copt astfel încât să o puteţi introduce în tub. Apoi puteţi lipi şi o etichetă. Este uşor de depozitat şi, în plus, e gratuit. Dacă sunteţi în căutarea unei folii de silicon, daţi click aici. Este important de menţionat că aceste folii pot avea mai multe întrebuinţări şi nu absorb mirosurile sau lichidele.

 Foaie din silicon KingHoff

15. Prosoape de hârtie pentru bucătărie
Prosoapele de hârtie sunt un must în bucătărie, dar acest lucru nu înseamnă că trebuie să ocupe spațiu prețios. Mai întâi, cumpăraţi-vă un suport pentru prosoape elegant și montați-l în interiorul ușii dulapului, pentru a oferi prosoapelor de hârtie o locuință nouă, ascunsă.

 Suport din inox pentru prosoape de hartie KingHoff

16. Pâinea la cutie!
Cutiile de pâine sunt încă la fel de populare cum au fost decenii în urmă. De fapt, vasele de bucătărie vintage cum ar fi cutiile de pâine sunt la mare căutare. Astăzi, când vine vorba de stil, dimensiune și finisaje, există o sumedenie de opțiuni. Cutiile de pâine de la Kassel sunt foarte elegante și pot oferi un accent deosebit bucătăriei. Foarte moderne sunt și cele de la Nava. Multe modele de pe piaţă sunt destul de mici, însă dacă doriţi cutii de pâine de dimensiuni mai mari găsiţi, cu siguranţă, la KingHoff. Aşezaţi cutia de pâine într-un loc bun, astfel încât să vă fie la îndemână. Mai jos aveți câteva modele de la Kassel și KingHoff, pentru a vă face o idee. Cu un clik pe fiecare imagine, veți afla mai multe detalii despre produse.
 Cutie pentru paine Kassel
 Cutie din inox pentru paine KingHoff
 Cutie din bambus pentru paine KingHoff

Dacă vă abonaţi la Newsletterul nostru, veţi primi, pe e-mail, un cod de reducere de 5% valabil la orice comandă, precum şi multe reţete, informaţii utile şi promoţii.

Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu informaţii şi ponturi utile în bucătărie. Un Like ar fi binevenit :)

V-ar mai putea interesa şi articolul: