Trebuie să recunoaştem că iarna s-a lăsat dusă cam greu dar, odată cu sosirea căldurii parcă e destul de dificil să mai rezistăm între patru pereţi, nu-i aşa? Vrem să petrecem mai mult timp afară, la iarbă verde, oriunde ne-am putea relaxa şi reîncărca bateriile. Şi unde putem face acest lucru mai bine decât în natură, bucurându-ne de aroma unui grătar bine făcut? După cum spune Jamie Oliver, „Spiritul unui grătar înseamnă răbdare, înseamnă să îţi faci timp de de a sărbători minunatele arome afumate pe care pur şi simplu nu le poţi reproduce în niciun alt mod."
Potrivit lui Jamie, înainte să ne apucăm de treabă, este bine să ne pregătim ustensilele. Iată de ce avem nevoie:
2. O pereche de clești lungi, precum cei de la Nava, pentru a ajunge la mâncare din spatele grătarului, fără a ne arde.
3. Două dispensere: unul cu apă pentru a menține flăcările sub control, și unul cu oțet aromat, pentru un plus de savoare. Dacă aveți o rețetă preferată care necesită dozarea ingredientelor, v-ar fi de folos dispenserul de la KingHoff care are și un compartiment gradat. Puteți vedea aici detalii despre recipient.
4. Un tocător și farfurii pentru a servi masa departe de sursa de căldură. În privința tocătoarelor, vi le recomandăm pe cele din lemn de bambus, pe care le găsiți într-o mare varietate și pentru toate buzunarele aici.
5. Un castron de apă cu săpun pentru a ne spăla!
6. O pensulă sau o spatulă din silicon pentru a unge, din când în când, carnea. Astfel, o vom împiedica să se usce și, totodată, îi vom oferi mai multă aromă. Pensulele de silicon de la KingHoff au un preț extrem de convenabil și puteți cumpăra online de aici. Iar dacă vreți pensula împreună cu dispenserul pentru apă sau oțet, intrați aici. Un aspect practic la acest recipient este faptul că îl puteți umple prin acţionarea pompiței-mâner, excesul de lichid rămânând în interiorul capacului de pe bol. Este util inclusiv în cazul uleiului, pentru a vă feri de pete.
7. O spatulă lungă și una lată, pentru a întoarce carnea și legumele pe grătar. La un preț foarte bun puteți cumpăra spatule de la Nava pe care le găsiți aici.
8. Sare de mare şi zeamă de lămâie. Presărați ingredientele pe parcurs, pe măsură ce gustați.
Ponturile lui Jamie
Lui Jamie îi place să facă din grătar un adevărat spectacol, ba chiar mai mult, un ritual care poate deveni o experienţă foarte plăcută atunci când este preparat corect. Aşadar, să vedem, mai departe, care sunt recomandările renumitului bucătar pentru un grătar de neuitat.
1. Cărbunele este esenţial.
Nu este nimic în neregulă să folosiţi gaz, însă, fără cărbuni, nu veţi obţine gustul deosebit al preparatelor afumate. În al doilea rând, aveţi nevoie de un capac. Acesta va păstra aroma în interior, va menţine temperatura constantă.
2. Folosiţi lemnul.
Adăugaţi aşchii de lemn în cărbuni.
Pentru grătarul de peşte şi cel de porc, folosiţi, pe lângă cărbuni, lemn de stejar şi chipsuri de lemn hicori pe care le găsiţi în magazine, iar dacă vreţi să adăugaţi dulceaţă la majoritatea cărnurilor, v-ar fi de ajutor lemnul de cireș și de măr.
3. Aşteptaţi momentul potrivit.
Cea mai mare căldură provine de la cărbunii încinşi. Aşadar, aveţi răbdare şi rămâneţi concentraţi. flacăra mare nu vă va fi de folos în pregătirea grătarului perfect. Aşteptaţi să scadă, iar cărbunii să capete o nuanţă de gri strălucitor.
4. Controlaţi temperatura.
Pentru această etapă, Jamie recomandă să ţineţi mâna deasupra grătarului la o distanţă de aproximativ 12 centimetri, pentru a verifica intensitatea căldurii. Timpul în care puteţi menţine mâna confortabil, în acea poziţie, vă oferă indiciile de care aveţi nevoie. De exemplu, şase secunde înseamnă căldură puţină, patru secunde se referă la căldură medie, iar două secunde înseamnă, bineînţeles, căldură mare. Nu mai este cazul să spunem că zero echivalează, în termenii lui Jamie, cu un drum la spital.
Dacă aţi rătăcit un cârnat sau o bucată de peşte, nu vă impacientaţi. Luaţi-vă mănuşa de bucătărie sau de grătar şi un cleşte. Cu aceste instrumente, veţi putea prinde, cu uşurinţă, bucăţile fierbinţi de carne care se pot strecura printre grilele grătarului.
6. Peştele este grozav la grătar.
Peștii și fumul sunt prieteni buni. Pentru a înțelege sensul afirmației, amintiţi-vă de somonul afumat. Jamie Oliver propune să despicați peștele, să îl așezați întreg pe grătar și să îl îndesați cu lămâie, mărar și piper.
7. Marinați!
Din cauza fumului, aromele își pot pierde din intensitate. Pentru a le păstra, lăsați carnea la marinat, peste noapte. De preferat ar fi să păstrați niște marinată pentru a unge carnea de pe grătar în timp ce se prepară, la fiecare zece minute. În felul acesta, se va frăgezi, va prinde aroma de fum și se va carameliza ușor.
Citiţi aici despre cea mai bună metodă de a marina carnea de pui.
8. Nu uitați de legume.
Legumele sunt excelente la grătar, atunci când cunoști tehnica. Tăiați legumele în felii subțiri, apoi așezați-le pe grătar, fără condimente sau ulei. Când sunt preparate, puteți adăuga puțin ulei de măsline și oțet.
9. Pâine la grătar
La final, ați putea încerca să pregătiți o salată clasică de cartofi, porumb copt pe marginea grătarului sau, preferata lui Jamie, pâine indiană Navajo preparată pe grătar, care merge excelent împreună cu marinata.
În cazul în care, pe parcurs, apar situații care vă pot pune în dificultate, este bine să știți ce aveți de făcut. Iata alte câteva ponturi de la Jamie Oliver:
- Pentru a susține cărbunii, folosiți un mănunchi de bețe mici de lemn și câteva mingiuțe uscate de ziar pe care să le aprindeți cu un chibrit.
- Dacă focul se stinge prea repede, ventilați-l cu un ziar, pentru a-l alimenta cu oxigen.
- Pentru a împrăștia cărbunii, folosiți un clește. Strângeți mai mulți cărbuni pe o parte și mai puțini pe cealaltă, pentru a obține două niveluri de temperatură. În acest fel, veți avea o parte mai fierbinte pentru gătitul rapid și alta mai puțin fierbinte, pentru gătitul încet.
- În timp ce așteptați să se încălzească grătarul, îl puteți curăța cu o perie de grătar din metal sau cu alt material abraziv.
Vouă cum vă place să preparați grătarul? Dacă aveți câteva ponturi utile sau rețete, ne-am bucura să ni le împărtășiți.
Iar dacă vă abonaţi la Newsletterul nostru, veţi primi, pe e-mail, un cod de reducere de 5% valabil la orice comandă, precum şi multe reţete, informaţii utile şi promoţii.
Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu informaţii şi ponturi utile în bucătărie. Un Like ar fi binevenit :)
Iar dacă vă abonaţi la Newsletterul nostru, veţi primi, pe e-mail, un cod de reducere de 5% valabil la orice comandă, precum şi multe reţete, informaţii utile şi promoţii.
Vă aşteptăm şi pe Facebook, cu informaţii şi ponturi utile în bucătărie. Un Like ar fi binevenit :)
V-ar mai putea interesa şi articolele:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu