O cană cu lapte şi unul sau două ouă fierte cu pâine prăjită pot fi un mic-dejun gustos şi încărcat cu proteine, care vă menţine energici pe parcursul întregii zile. De fapt, un singur ou pe zi furnizează cantitatea necesară de nutrienţi pentru o dietă sănătoasă. Laptele şi ouăle sunt consumate de aproximativ 9000 de ani (poate chiar mai mult, în cazul ouălor) şi pe bună dreptate. Aceste alimente conţin, în afară de proteine, multe vitamine şi minerale, fiind recomandate pentru muşchi, piele, ochi şi păr.
Ouăle conţin multe minerale (calciu şi fier), vitamine (A, B2, B5, B6, B12, D, E şi K ), albumine, Omega-3, metionină (aminoacid folositor pentru ficat).
Puterea unui singur ou
Într-un studiu din 2006 este recomandat consumul de proteine şi carbohidraţi cu 45 de minute – o oră după terminarea exerciţiilor fizice. Astfel, muşchii primesc cantitatea necesară de proteine pentru a se putea reconstrui, ceea ce duce la eliminarea eventualelor dureri şi la întărirea lor.
În schimb, amânarea consumului de carbohidraţi după astfel de exerciţii poate reduce beneficiile asupra stării de sănătate. Dacă vă antrenaţi în mod constant, este recomandat să consumaţi mai multe proteine de-a lungul zilei, inclusiv după ce aţi terminat de lucrat. Deşi puteţi consuma lapte şi ouă înainte de a face exerciţii, este mai benefic să le serviţi la final. Gălbenuşul de la un singur ou conţine 221 miligrame de colesterol, din necesarul de 300 de miligrame de care avem nevoie zilnic.
Beneficiile consumului de ouă:
- Stimulează activitatea fierii
- Este uşor de digerat
- Este indicat în diete
- Ajută în renunţarea la fumat
- Oprirea procesului degenerativ al vederii
- Reduc riscul producerii unui atac cardiovascular
- Benefic pentru anumite afecţiuni ca: hiperaciditate gastrică, insuficienţă paratiroidiană, tulburări de creştere, osteoporoză, fracturi, paradontoză, gravidie, alăptare
- Amestecat cu lapte cald, calmează tusea convulsivă la copii.
Cât despre lapte, acesta este bogat în calciu, proteine, carbohidraţi, vitamine, minerale şi grăsimi.
Printre beneficiile consumului de lapte putem enumera:
- Întărirea sistemului imunitar
- Întărirea sistemului osos
- Diminuarea riscului de hipertensiune, osteoporoză sau cancer de colon
- Regenerarea celulelor
- Reconsolidare musculară
- Hidratarea optimă a organismului
- Reducerea simptomelor sindromului premenstrual
- Eliminarea excesului de grasime
Vitamina D, calciul şi fosforul contribuie la întărirea oaselor, complexul de vitamina B ajută la sporirea nivelului de energie, iar vitamina A are drept efect întărirea sistemului imunitar şi o piele mai sănătoasă.
Anumite voci din rândul specialiştilor în nutriţie susţin că laptele fiert pierde din proprietăţile nutritive. Cu toate acestea, este mai sigur şi conţine mai puţine grăsimi.
Laptele fiert distruge agenţii patogeni care cauzează boli. Temperatura de fierbere omoară orice bacterii şi microorganisme care pot exista în lapte. Laptele crud poate conține E.coli, salmonella și alte bacterii dăunătoare.
Lapte spumos pentru un gust savuros
În al doilea rând, conţinutul de grăsimi poate fi redus prin fierberea laptelui. Laptele preparat astfel poate fi folosit şi în cafea, având un gust savuros, fără grăsimi care pot afecta negativ sănătatea cardiovasculară. Dacă vă place cafeaua cu spumă, puteţi folosi o
cană pentru spuma din lapte, cum sunt cele de la KingHoff. Principiul de funcţionare este simplu. Cu ajutorul tijei din interior, laptele cald se agită până când devine spumos. Spuma astfel obţinută poate fi folosită pentru a preparara cappuccino, matcha latte, ciocolata fierbinte, ceai sau poate fi consumată simplă, după ce se răceşte. De asemenea, mai poate fi folosită la prepararea anumitor reţete.
Cană KingHoff pentru spuma din lapte |
Laptele fiert are o durată de viaţă mai lungă decât laptele crud, rezistând la alterare pentru o perioadă mai lungă de timp, potrivit cercetătorilor de la Universitatea Cornell. Acesta poate rezista anumite perioade de timp şi în zone unde nu aveţi acces la un frigider. Laptele fiert poate fi infuzat cu ierburi aromate sau cu vanilie.
Laptele fiert nu va pierde din conţinutul de lactoză (un carbohidrat care se află în lapte). În schimb, va duce la scăderea conţinutului de vitamine B1, B12 şi C. Însă laptele nu este, oricum, o sursă bună pentru astfel de nutrienţi.
Oală pentru lapte Fissler Sveto, inox, capacitate 1.6 litri, inductie |
Pentru fierberea laptelui, folosiţi recipiente speciale precum oalele de lapte din comerţ. Oalele de la Fissler, fabricate din inox de cea mai bună calitate, au marginile puţin curbate pentru a împiedica vărsarea lichidului. Iar pentru a evita afumarea şi vărsarea laptelui în timpul fierberii, aveţi nevoie de o oală cu fluier şi cu pereţi dubli care vă va atenţiona când este momentul să o luaţi de pe foc.
Pentru o stare bună de sănătate, laptele poate fi combinat cu o linguriţă de miere în fiecare zi. Datorită conţinutului său de vitamine (B1, B2, C, B6, B5, B3) şi minerale (cupru şi zinc), mierea este folosită în tratarea mai multor afecţiuni.